INTERVIU A 13-a ediţie a Zilelor Filmului German (23-29 noiembrie) aduce în România 12 dintre cele mai noi producţii sau coproducţii germane. Am stat de vorbă cu cea care s-a ocupat de selecţie, Boglárka Nagy – directorul executiv al Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă.
Un articol de Ionuţ Mareş|19 noiembrie 2018
Organizată de Institutul Goethe, a 13-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG) va avea loc între 23 și 29 noiembrie la Cinema Elvire Popesco din București și aduce în România 12 dintre cele mai noi producții sau coproducții germane.
Selecția a fost făcută de Boglárka Nagy. Ea a fost până la începutul toamnei curator al sălii Elvire Popesco a Institutului Francez din București, iar în prezent ocupă de la Berlin poziția de director executiv al Confederației Internaționale a Cinematograflor de Artă (CICAE).
Am stat de vorbă cu Boglárka Nagy despre cum a făcut selecția, despre temele și stilurile filmelor alese și despre cum arată cinematografia germană.
Ionuț Mareș: Cu ce criterii ai pornit în selecţia filmelor?
Boglárka Nagy: Mi-am propus să încep căutarea în festivalurile a căror competiție oficială este dedicată tinerilor regizori și pe platforme de vizionare pentru profesioniști. M-a interesat să văd care e creația contemporană germană. Dincolo de asta, am vrut să găsesc câteva coproducții franco-germane puternice care să marcheze această primă ediție la Cinema Elvire Popesco a Zilelor Filmului German. Nu am căutat anumite teme de la început. Voiam să văd ce se conturează din ce vizionez din producția ultimilor doi ani.
Cum ai gândit programul?
După ce mi-am întocmit o listă scurtă cu vreo 15 titluri, am început să văd cum aș putea găsi numitor comun între filme, dar folosindu-mă de cuvinte-cheie sau teme care să îmi permită o libertate de combinații pentru a oferi oamenilor care ar veni la două proiecții consecutive șansa să vadă două lungmetraje destul de diferite, ca să mențin interesul.
Așa am ajuns să alătur, de exemplu, pentru ziua de duminică (25 noiembrie – n.r.), „Trei zile la Quiberon” (r. Emily Atef – n.r.), o dramă destul de realistă, un fel de portret al lui Romy Schneider (cu o imagine alb-negru splendidă), cu „Transit” (r. Christian Petzold – n.r.), o melodramă foarte poetică și foarte colorată, cu un ton literar.
Așa am putut combina și „Clopoței de vânt” (r. Peyman Ghalambor – n.r.), povestea unei prietenii dintr-un copil și un bătrân într-un orășel din estul Germaniei unde toată lumea pare să fie singură, cu „Gundermann” (r. Andreas Dresen – n.r.), filmul biografic al unui poet-cântăreț-muncitor din RDG, care prezintă atât un element cultural important, cât și dinamica dintre individ și societate în perioade istorice diferite ale Germaniei.
Ce stiluri şi teme mari se desprind din filmele incluse în programul din acest an?
Cam jumătate din programul Zilelor Filmului German din acest an constă din filme ale unor tineri regizori și tot cam jumătate din filme au fost regizate de femei.
Cred că se tematizează destul de mult relația protagoniștilor – dar poate și a noastră cu trecutul.
Sunt momente în care te găsești la o răscruce de drumuri, când te confrunți cu o alegere dificilă. Evident, e nevoie de conflict pentru dramaturgie, pentru film, și e aproape evident ce spun.
Dar pentru a înțelege lucrurile într-un context mai larg, cred că din când în când trebuie să ne oprim și să analizăm ce e în spate și ce ar putea urma.
Această temă poate lega toate celelalte motive-cheie sau tipuri de narațiuni prezente în selecție, că e vorba de documentare, filme biografice sau povești de dragoste.
Dacă ar fi să faci doar trei recomandări, care ar fi acestea?
„Trei zile la Quiberon” și „Transit” (mi-e greu să aleg între ele), „Aeroportul central THF” (doc., r. Karim Aïnouz – n.r.) și „1000 de feluri de a descrie ploaia” (r. Isabel Prahl – n.r.).
De ce crezi că cinematografia germană nu este atât de vizibilă ca alte cinematografii europene mari?
Cred că sunt două motive pentru care cinematografia germană nu este atât de vizibilă ca cea din Franța.
În Germania s-a pus mare accent pe producțiile TV – eu am crescut cu seriale polițiste germane care se puteau vedea la Oradea la televizor. Chiar și recent serialul german „Dark” a avut mare succes la nivel internațional.
Pe altă parte, o mare parte din producția autohtonă de filme de lungmetraj se adresează în primul rând publicului local și nu e făcută neapărată cu gândul de a fi exportată.
În ciuda acestor observații, consider că filmele din Germania sunt destul de importante la nivel internațional, doar că sunt poate mai vizibile în alte țări. Plus că, la categoria documentare, o duc foarte bine.
România este o țară francofonă, iar limba română este o limbă latină, așa că avem o predilecție să ne uităm mai mult în direcția Franței, Spaniei, Italiei. Iar Marea Britanie e prezentă pe ecranele din România tot mai degrabă datorită coproducțiilor americane.
Care este regizorul tău german favorit din toate timpurile?
Sunt împărțită între Rainer Werner Fassbinder și Werner Herzog.
Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.
Credit foto: Cristian Nistor / Institutul Francez
