Bookfest 2016. Bilanţ & topuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2016-bilant-topuri/

Cea de a XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, desfăşurată în perioada 1 – 5 iunie la Romexpo, şi-a închis porţile, organizatorii şi reprezentanţii editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediţia din 2015 a târgului.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2016

„Față de anul trecut am realizat vânzări cu 10% mai mari decât anul trecut”, spune Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România (AER), organizatorul salonului, precizând că 100.000 de vizitatori au trecut pragul Bookfest.

Mitrică a menționat că această creștere a venit din zona cărții pentru copii, dar și din buna prestație a Israelului, țara invitat de onoare a Bookfest 2016.

Top Humanitas

La Humanitas, într-un Top 5 al celor mai vândute titluri, primul loc este ocupat de „Strania istorie a comunismului românesc și nefericitele ei consecințe” de Lucian Boia, urmat de „Nebunia de a gândi cu mintea ta” de Gabriel Liiceanu, „Neliniști vechi și noi”, noua carte a lui Andrei Pleșu, „Cum gândesc politicienii” de Radu Paraschivescu și volumul colectiv în coordonarea arhitectei Gabriela Tabacu — „Bucureștiul meu”.

Top Humanitas Fiction

La Humanitas Fiction, Top cinci începe cu „Iuda” de Amos Oz, a doua poziție fiind ocupată de romanul lui Boualem Sansal „2084 Sfârșitul lumii”, carte care a primit Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015.

Pe cea de-a treia poziție s-a situat celebra carte a lui Franz Kafka „Scrisoare repetată”, pe patru — „Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr (o carte care a primit Pulitzer în 2015), iar pe cinci cartea scrisă de Amos Oz împreună cu fiica lui, „Evreii și cuvintele”. Tot pe locul cinci,  la diferență de doar câteva cărți, se află „Rosa Alchemica şi alte scrieri” de W.B. Yeats.

Top Polirom

Polirom a înregistrat vânzări cu 10% mai mari decât anul trecut, primele patru locuri fiind ocupate în ordine de „Sexualitate și societate. Istorie, religie, literatură” de Andrei Oișteanu; „Durere” de Zeruya Shalev; „Ea și El. Biografia unei relații” de Aurora Liiceanu și „Lumea în Si bemol” de Dan Grigore în dialog cu Dia Radu.

Top Cartea Românească

În Top 5 Cartea Românească, ordinea este următoarea: „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă” de Matei Vișniec; „Darul lui Serafim” de Simona Antonescu; „Pascal desenează corăbii” de Radu Niciporuc; „Lâna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română” de Mircea Anghelescu și „Anii ’30. Extrema dreaptă românească de Zigu Ornea.

Top Litera

Întâlnire cu istoricul Fania Oz-Salzberger, coautoare alături de Amos Oz a bestsellerului "Evreii şi cuvintele" (Editura Humanitas Fiction)

Întâlnire cu istoricul Fania Oz-Salzberger, coautoare alături de Amos Oz a bestsellerului „Evreii şi cuvintele” (Editura Humanitas Fiction)

La Litera, pe primele două locuri în Top 5 se află cărțile-mărturie semnate de Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015: „Războiul nu are chip de femeie” și „Ultimii martori”.

Pe locul trei se situează scriitorul norvegian Karl Ove Knausgard, cu al doilea volum din celebra serie autobiografică „Lupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit”, locul patru fiind ocupat de cea mai nouă apariție în seria Kronika, semnată de Paul Dobrescu, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București, „Crizele de după criză”. In Top 5 se regăsește si cel mai nou titlu din imprintul Introspectiv, „Mindware, Instrumente pentru o gândire inteligentă” de Richard E. Nisbett.

Top Litera Mică

La Litera Mică, pe primul loc al vânzărilor se află „Soy Luna, Marea aventură, Disney!”, următoarele locuri fiind ocupate de „Iepurașul care voia să adoarmă” de Carl-Johan Forssen Ehrlin, „Henry și puterea imaginației” de Skye Byrne, „Star Wars. Trezirea forței” și „Descendenții. Insula pierduților” de Melissa de la Cruz.

Nemira, care a aniversat 25 de ani de la înființare, a înregistrat vânzări cu 40% mai mari decât anul trecut.

Top Nemira

Cea mai vândută carte Nemira la Bookfest 2016 a fost „Viața mea” de Charles Chaplin, pe locul doi s-a situat al doilea volum din seria Outlander, „Talismanul” de Diana Gabaldon, apărut în colecția Nautilus, locul al treilea fiind ocupat de „Misterul regelui. Despre scris” de Stephen King.

Pe locul al patrulea s-a situat „Fata cu toate darurile” de M.R. Carey, iar pe locul al cincilea „Marea șansă” de Olivia Manning, primul roman din Trilogia Balcanică, apărut în colecția Babel.

La carţi pentru Copii, editura Nemira a avut următorul top: „Bufnița care se temea de întuneric” de Jill Tomlinson; „De ce vă certați, Matei?” de Brigitte Weninger și „Alice în țara Minunilor”, adaptare de Emma Chichester Clark.

Top Corint

La Corint, care a înregistrat vânzări cu 35% mai mari decât în 2015, cele mai vândute titluri au fost: „Islamism” de Glenn Beck, „Poveștile Peleșului” de Carmen Silva, „Amărâte și vesele. Vieți de jupânese și cucoane” de G. Gane.

Top Curtea Veche Publishing

La Curtea Veche Publishing, topul celor mai bine vândute titluri are pe primele două locuri cărțile polițistului Marian Godină „Flash-uri din sens opus” și „În misiune cu Marian”, urmate de „Cea mai frumoasă poveste. Nu vom putea evada din istoria noastră” de Adrian Cioroianu.

Top Editura All

Lansare de carte: Călătoria spre obârşie. Biografia lui GGM, de Dasso Saldivar

Lansare de carte: Călătoria spre obârşie. Biografia lui GGM, de Dasso Saldivar

La standul Editurii All, care a vândut aproximativ la fel ca anul trecut, în topul celor mai bine vândute cărți s-au situat „Central Park” de Guillaume Musso, seria „Pisicile războinice” de Erin Hunter, „Sub acoperire. Povestea poliției secrete britanice” de Rob Evans și Paul Lewis, „Ultimul vis al Cleopatrei” de Christian Jacq și „Așa ceva nu s-ar putea întâmpla niciodată” de Jon McGregor.

Top Paralela 45

Pentru Paralela 45, cele mai vândute cărți au fost din colecțiile „Opera poetică” și „Qpoem”, volumul „Lumea imaginată de…”, ultimul succes internațional semnat de Keri Smith, precum și volumele din colecția „Portalul magic”. De succes la public s-au bucurat și volumele bilingve român-englez, român-francez, român-german.

Top Editura TREI

La Editura TREI, pe primul loc se află „Carieră malefică” de Robert Galbraith (aka J.K. Rowling), urmată de „Cartea clanului din Baltimore” de Joel Dicker, „Banda celor șase ciori” de Leigh Bardugo, „Convinge-mă” de Lee Child și „Povestea unui nou nume” de Elena Ferante.

Top RAO

La RAO, primul loc a fost ocupat de cartea lui Gabriel Garcia Marquez „Călătorie spre obârșie”, urmată de „Capătul Veșniciei” de Ken Follet; „În bucătăria lui Joseph” de Joseph Hadad; „Biblia pierdută” de Igor Bergler și „Cartea vinurilor” de Marinela Vasilica Ardelean.

Foto: Bookfest 2016 – facebook

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

21
/01
/14

Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eroul discret, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

21
/01
/14

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

20
/01
/14

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

12
/01
/14

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

09
/01
/14

Asociaţiile de bibliotecari din România protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, faţă de desfiintarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă.

06
/01
/14

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.

03
/01
/14

"Istoria iubirii", de Simon May, cărţi de Orhan Pamuk, Norman Manea şi Julian Barnes, bestselleruri internaţionale, volume de medicină şi despre fotografie sunt doar câteva dintre cărţile lui 2014 - noutăţile editoriale de care cititorii români se vor bucura în acest an.

01
/01
/14

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.