„Breaking News” la 15 ani. Primul rol, prima performanță a Voicăi Oltean
https://www.ziarulmetropolis.ro/breaking-news-la-15-ani-primul-rol-prima-performanta-a-voicai-oltean/

Filmul „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. O primă avanpremieră a filmului va avea loc duminică, 10 septembrie, la Alba Iulia, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Alba Iulia Music and Film Festival.

Un articol de Liliana Matei|9 septembrie 2017

Protagoniști sunt Andi Vasluianu și o actriță care, la doar 15 ani, a impresionat juriul unuia dintre cele mai mari festivaluri de film, cel de la Karlovy Vary: Voica Oltean.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Breaking News este primul film al tinerei actrițe Voica Oltean. Avea doar 15 ani și era elevă a Liceului „Dinu Lipatti” din București când a dat casting pentru film. 16 ani a împlinit în ultima zi de filmare a lungmetrajului. „În seara aia, Iulia (Rugină) n-a vrut să-mi facă surpriză la 12.00 noaptea, se gândea că o să mă aștept la asta. Așa că, pe la 22.30, a pus Otis Redding tare, la boxe, și în cameră a intrat un tort cu două etaje, plin de poze de la filmare, făcute din marțipan. Și acum, aproape doi ani mai târziu, încă am în frigider cinci poze din marțipan. N-am putut să le arunc”, povestește Voica. Anul acesta, la doar 17 ani, tânăra a primit Mențiunea Specială a juriului pentru performanța de pe marele ecran, la Festivalul de la Karlovy Vary.

Despre lucrul cu regizoarea Iulia Rugină, Voica povestește că a început ca o prietenie. „Am ieșit mult împreună și am vorbit despre viețile noastre înainte să înceapă să-mi povestească despre personaj. Am cunoscut-o mai întâi ca om pe Iulia, și apoi ca regizor, iar asta m-a ajutat enorm.”

Voica a descoperit personajul încetul cu încetul, din nenumărate discuții atât cu Iulia Rugină, cât și cu partenerul de joc, actorul Andi Vasluianu. Până la final, Simona Paraschiv, personajul din scenariul semnat de Iulia Rugină, Ana Agopian și Oana Răsuceanu, s-a dovedit a fi aproape copia fidelă a tinerei actrițe care o interpreta. La premiera mondială a filmului de la TIFF, după proiecție, părinții Voicăi au exclamat: „Voica, asta ești tu! Tu trântești ușile așa prin casă!”, își amintește tânăra, după care mărturisește: „Am regăsit foarte multe părți din Simona în mine, pe unele chiar încerc să le schimb în perioada asta”.

Sunt două secvențe care i-au dat bătăi de cap Voicăi, de care i-a fost tare frică și pe care probabil nu le va uita prea curând. Ele au nume de cod „beția” și „Otis Redding”. Despre ambele spune acum că sunt tare frumoase. „Cu Otis Redding a fost greu, pentru că eram la început și îmi era greu să mă deschid și să-mi dau seama ce se întâmplă cu adevărat în mine”, povestește ea. „Iar înainte de secvența cu beția mi-era foarte frică de cum o să cad, dacă o să mă lovesc”. Acolo a intervenit Andi Vasluianu, care i-a tot repetat să se calmeze, să nu-și mai pună atâtea întrebări și o să vadă că lucrurile vin de la sine, ceea ce s-a și întâmplat.

Autoarele scenariului sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Breaking News este distribuit în România de Transilvania Film, din 29 septembrie. Următiți și pagina de Facebook: Breaking News-The Movie

Foto: Adi Marineci

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.