CRONICĂ DE FILM Deşi ieşirea Regatului Unit din UE nu s-a finalizat încă, britanicii au lansat deja un film, producţia de televiziune „Brexit”, regizată de Toby Haynes şi cu Benedict Cumberbatch în rolul principal, care încearcă să reconstituie campania de dinaintea referendumului din 2016. Disponibil pe HBO şi HBO GO.
Un articol de Ionuţ Mareş|4 februarie 2019
Benedict Cumberbatch, unul din actorii britanici vedetă ai momentului, îl joacă pe Dominic Cummings, strategul politic din spatele principalei campanii în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Premierul conservator de atunci, David Cameron, decide organizarea unei consultări populare istorice, pentru ca britanicii să fie întrebaţi dacă vor să rămână sau să iasă din UE.
Filmul nu discută şi motivele (în principal electoral-populiste) pentru care a fost convocat referendumul ce a avut loc în iunie 2016.
Iar rolul, totuşi major, pe care şeful guvernului l-a avut este aproape complet ocultat în film, ceea ce îl face inofensiv şi deloc critic politic. Asta în ciuda eforturilor de caricaturizare a unor politicieni ei înşişi deja caricaturali, ca Nigel Farage (liderul partidului naţionalist UKIP) sau Boris Johnson (atunci primarul Londrei, ulterior ministru de externe).
Bazat pe personaje şi fapte reale, dar aranjate într-o structură ficţională, „Brexit: The Uncivil War” începe cu cooptarea de către o parte a taberei „Leave”, mai onorabilă decât cea a lui Farage, a lui Dominic Cummings, un personaj necunoscut publicului larg.
Dar un personaj aparent celebru în lumea consultanţilor politici, pe care, în buna tradiţie a cinema-ului mainstream care are în centru aşa-numţii geeks, filmul îl portreziează, destul de previzibil, ca fiind nonconformist, diabolic de inteligent, independent, capricios, cinic, dar nu lipsit totuşi de conştiinţa morală a gesturilor sale (aşa cum o arată şi finalul convenţional).
Apoi urmăreşte momentele esenţiale din lunile care au precedat votul, de la stabilirea ideilor centrale ale campaniei (în special sloganul de succes „Take Back Control”) şi până la decizia prezentată ca decisivă, şi extrem de controversată, de a apela la o mică firmă specializată pentru a răspândi milioane de mesaje prin intermediul Facebook, pe baza unor algoritmi complicaţi, către categoria numeroasă a persoanelor indecise sau dezinteresate de tema votului (este menţionat, în treacăt, şi scandalul separat legat de Cambridge Analytica).
Tocmai această luptă câştigată pe mediul online, pe care politicienii tradiţionali par să îl fi ignorat, este prezentată ca fiind punctul cheie al campaniei, cel care ar fi făcut diferenţa.
Indiferent cât de valabilă este o astfel de idee şi în ciuda structurii sale lipsite de inventivitate, filmul surprinde, cu certitudine, una din trăsăturile epocii în care trăim – instrumentalizarea reţelelor de socializare în campanii ce pot avea consecinţe majore, unele nefaste. Este o miză câştigată şi un atu al filmului.
Altfel, Toby Haynes construieşte „Brexit: The Uncivil War” urmând convenţia de televiziune conform căreia, narativ, totul trebuie să fie cât mai clar, pentru a nu rămâne nimic neexplicat, iar asta se face printr-un dialog abundent, pe alocuri greu de urmărit. Apoi, stilistic, filmul trebuie să fie cât mai dinamic şi spectaculos – totul pare să se desfăşoare contracronometru, pe măsura presupusei anverguri a evenimentului.
Pentru asta, sunt introduse, didactic, personaje şi scene al căror scop este să prezinte cât mai multe din poziţionările faţă de referendum, iar filmul se bazează pe opoziţia dintre strategia şi stilul uşor extravagante ale lui Dominic Cummings şi caracterul previzibil al campaniei taberei care a susţinut rămânerea în UE. Este o simplificare, bineînţeles, însă e eficientă în schema dramaturgică propusă.
Montajul paralel, dominant, şi decupajul extrem de alert, dublate de marcarea scurgerii timpului până la vot, dau filmului un dinamism pe alocuri forţat, menit a reflecta zgmotul (metaforic) despre care Dominic spune că îl aude venind din societatea britanică. Însă senzaţia este că ai mai văzut tratarea asta de multe ori şi că doar subiectul diferă, dar şi că o astfel de abordare mai curând senzaţionalistă este problematică – realitatea este mult mai banală şi mai ambiguă pentru a fi redusă la influenţa unui singur om.
Chiar şi aşa, urmărind povestea acestui personaj, deopotrivă detestabil pentru cinismul său şi lăudabil pentru inteligenţa sa, filmul reuşeşte să defrişeze ceva din complexitatea unui moment care va rămâne în istorie şi ale cărui urmări nu sunt deocamdată clare.
