Bridge of Spies. Privind înapoi
https://www.ziarulmetropolis.ro/bridge-of-spies-privind-inapoi/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2015

Scris de tânărul şi necunoscutul Matt Charman, ajutat de fraţii Ethan şi Joel Coen, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este cea mai nouă incursiune a lui Steven Spielberg în viaţa unui erou din trecutul Americii, după cronica de acum trei ani asupra laturii umane, intime, a unui celebru preşedinte din secolul al XIX-lea – „Lincoln”.

De această dată, contextul este Războiul Rece, mai exact sfârşitul anilor `50 şi începutul anilor `60, când spionita era omniprezentă. Atunci, un avocat din New York, James B. Donovan (jucat convingător de Tom Hanks), este, mai întâi, pus să apere, într-un proces la Washington, un spion sovietic, pe Rudol Abel (Mark Rylance) şi, mai apoi, trimis de CIA să negocieze, în Berlinul de Vest şi Berlinul de Est ce tocmai deveneau separate de zid, schimbul acestuia cu un tânăr pilot american de avion de spionaj, ajuns prizonier în URSS.

„Bridge of Spies” este un thriller de manual, old school, în care, deşi sunt suficient de antrenante, nu atât acţiunea şi suspansul contează, cât ciocnirile de idei şi dilemele morale (nu foarte fin redate) şi mai ales fidelitatea stilului faţă de epoca reconstituită.

Probabil cea mai mare reuşită a noului film al regizorului american este folosirea, subtil-omagială, a mai multor mărci tematice şi stilistice consacrate în perioada clasică a cinematografiei americane, de până la revoluţionara mişcare începută la mijlocul anilor `60 şi numită Noul Hollywood (reprezentată, printre alţii, de însuşi Steven Spielberg).

De aici şi aerul (ultra)conservator pe care îl emană filmul (şi care pe unii spectatori i-ar putea deranja), în special prin glorificarea patriotismului şi a democraţiei americane (cu excepţia câtorva accente critice benigne), mai ales în comparaţie cu eternul rival sovietic.

De altfel, prin montarea în paralel a două fire narative care se vor contopi (tehnică ce vine tocmai din perioada filmului mut) şi punerea în opoziţie a două lumi ideologic diferite (dar ale căror acţiuni în materie de spionaj pot fi uneori asemănătoare), „Bridge of Spies” se constituie într-un permanent joc al contrastelor, al duplicităţii, al reflexiilor.

Un joc sugerat încă dintr-unul din primele cadre, când spionul sovietic, pictor amator, este filmat din spate, în timp ce chipul i se reflectă, în stânga ecranului, într-o oglindă, iar în dreapta, într-un autorportret. Este o trimitere directă tot la o operă de artă din respectiva perioadă – tabloul „Triple Self-Portrait” din 1960 al pictorului american Norman Rockwell.

Însă Spielberg, un autor mult prea versat pentru a fi bănuit de naivităţi, nu face decât să-şi adapteze discursul vizual perioadei istorice pe care încearcă să o readucă la viaţă pe ecran prin obsesiva atenţie acordată detaliilor de scenografie.

Turnat pe peliculă de 35 mm, wide-screen şi dominat, la nivelui imaginii semnate de Janusz Kaminski, de un cenuşiu apăsător (opţiune estetică ce accentuează astmosfera de nesiguranţă şi teamă), „Bridge of Spies” începe ca un courtroom movie şi continuă ca un film de spionaj, având în centru una din figurile-cheie ale imaginarului cinematografic american din secolul al XX-lea. Este vorba de avocatul-erou care ajunge chiar să se opună sistemului, în acest caz convingerea generală – a justiţiei, CIA, presei şi opiniei publice – că un spion sovietic, odată prins, trebuie condamnat la moarte şi executat pe scaunul electric.

Prin idealismul său (care se va dovedi în cele din urmă triumfător), avocatul lui Hanks aminteşte, printre alţii, de naivul personaj interpretat de James Stewart în  „Mr. Smith Goes to Washington”, clasicul film din 1939 al lui Franck Capra (cadrele din instanţă, cu camera de filmat apropiindu-se frontal de chipul său în momentul discursului înălţător şi plin de patos, întăresc această impresie).

Iar prin plasarea (parţială) a acţiunii în Berlinul divizat, în plin Război Rece, „Bridge of Spies” trimite la alte două filme celebre ale epocii, „The Spy Who Came in from the Cold” (1965), de Martin Ritt, sau „One, Two, Three” (1961), de Billy Wilder, aşa cum observă criticul Nick Pinkerton în revista Sight&Sound.

Toate aceste citate cinematografice nu afectează fluiditatea narativă extraordinară consacrată de Steven Spielberg, unul din cei mai captivanţi povestitori în imagini ai cinematografiei americane mainstream. Şi este suficient spaţiu şi pentru desfăşurarea semnelor distinctive ale stilului său, de la celebrele panoramări pe orizontală la cadre expresioniste, cu o lumină puternică în spatele personajelor, sau chiar grandilocvente.

„Bridge of Spies” va putea fi văzut pe marile ecrane din România începând cu 27 noiembrie, fiind distribuit de Odeon Cineplex

INFO

Bridge of Spies (SUA, 2015)

Regia: Steven Spielberg
Cu: Tom Hanks, Mark Rylance, Alan Alda |

Rating: ●●●●○



26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]