Bucharest Jazz Festival se va desfășura în luna iulie, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-jazz-festival-se-va-desfasura-in-luna-iulie-la-bucuresti/

După ediţia plină de succes din 2018, care a adunat peste 15.000 de spectatori la concertele live din Piaţa „George Enescu” şi la evenimentele conexe de la ARCUB, cea de-a opta ediţie a Bucharest Jazz Festival organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, se va desfăşura, anul acesta, în perioada 1-7 iulie 2019, în Piaţa „George Enescu” şi la ARCUB, şi îl va avea curator pe Cristian Soleanu, unul dintre cei mai importanţi saxofonişti şi muzicieni ai jazzului contemporan românesc.

Un articol de Liliana Matei|23 ianuarie 2019

Cristian Soleanu – curator Bucharest Jazz Festival 2019 declară: „Bucharest Jazz Festival este festivalul de jazz de care sunt legat sufletește cel mai mult. Odată cu primele concerte de jazz ale anilor ’90, cu stagiunea Jazzy Spring și culminând cu formatul actual al Festivalului, prin colaborările și participările mele în diferite proiecte muzicale, am crescut, cumva, împreună. Sunt onorat să fiu coordonator al Festivalului, alături de echipa ARCUB, și totodată obligat a-mi folosi priceperea, energia și atenția pentru a menține Festivalul la nivelul la care a ajuns”.

Muzicianul a fost câștigătorul primului program de comisionări al Bucharest Jazz Festival, în 2015, și face parte din Big Band-ului Societӑţii Române de Radiodifuziune. A colaborat cu nume de referință din lumea jazzului, precum Decebal Bӑdilӑ, Burton Greene, Mircea Tiberian, Nasheet Waits, Nicolas Simion, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Olivier Gatto, Richard Galliano, Sam Newsome, Tom Kirkpatrick, Ray Mantilla, Lucian Ban.

Performeazӑ şi pentru spectacole de dans contemporan, face înregistrӑri pentru muzicӑ de teatru şi film şi colaboreazӑ cu Orchestra Naţionalӑ de Radio, Filarmonica „George Enescu” şi Opera Naţionalӑ Bucureşti. De-a lungul anilor, a colaborat și a inițat diverse proiecte muzicale, la care au participat atât muzicieni din România, cât și muzicieni din Europa, America, Japonia.

Cristian Soleanu este, de asemenea, curatorul stagiunii curente intitulată „Jazzul – O istorie vie”și a programului „Artist in Residence” derulat de ARCUB.

Bucharest Jazz Festival este singurul festival internațional de profil din Capitală. Prin concertele în aer liber din Piața „George Enescu” și evenimentele conexe de la clubul festivalului la ARCUB, BJF strânge la fiecare ediție peste 10.000 de participanți. Bucharest Jazz Festival aduce pe scena festivalului din Piața „George Enescu” nume legendare și interpreți ai tinerei generații din America de Nord și de Sud, Europa și Asia. Printre legendele jazzului care au urcat pe scena Bucharest Jazz Festival se numără: Branford Marsalis Quartet, Kurt Elling, Terence Blanchard, Roy Hargrove, Lee Konitz, Trilok Gurtu, Kenny Werner, Stanley Jordan. Pe lângă un lineup de excepție, Bucharest Jazz Festival organizează o serie de conferințe, ateliere și masterclass-uri care inițiază publicul BJF în culisele artei jazzului, alături de specialiști, muzicieni și fani ai genului. Concursul Festivalului, intitulat New Jazz, a fost inițiat în 2015 și este o platformă de susținere pentru artiștii comunității de jazz din România.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.