Bursierii SoNoRo Interferențe 2019, la Port Cultural Cetate
https://www.ziarulmetropolis.ro/bursierii-sonoro-interferente-2019-la-port-cultural-cetate/

Tinerii muzicieni selectaţi în programul SoNoRo Interferenţe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2019

Concertul de pe 27 aprilie de la Portul Cultural Cetate este cu intrare liberă și vine ca o încununare a săptămânii 21 – 28 aprilie de workshop muzical.

În acest timp, tinerii bursieri studiază alături de patru muzicieni cu experiență internațională: pianista și directoarea artistică a Festivalului SoNoRo Diana Ketler, profesoară la Royal Academy of Music, violonistul Christoph Wyneken, profesor la Academia de Muzică din Freiburg, violistul Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și membru la Ansamblului Raro, și violoncelistului Marcin Sieniawski, profesor la Academia de Muzică Imola din Italia.sonoro

Scopul programului de studiu SoNoRo Interferențe este de a oferi tinerilor virtuozi un mediu potrivit pentru studiu și acumulare. De la an la an, nivelul bursierilor este tot mai ridicat, la fiecare ediție avem surpriza plăcută să descoperim tineri impresionanți, pe care sorim să-i ajutăm să-și împlinească potențialul și să aibă o dezvoltare consecventă, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Interferențe.

Muzicienii selectați în programul de burse SoNoRo Interferențe 2019 au început seria celor trei workshop-uri muzicale în Italia, la Montepulciano. La sfârșitul săpămânii de lucru, pe 30 martie, bursierii au avut ocazia să facă un prim pas în cariera lor internațională prin concertul pe care l-au susținut alături de maeștrii lor, pe scena Palatului Ricci.

Următoarea și ultima serie de tineri muzicieni selectați în programul de burse de anul acesta, va participa la  un workshop în Germania, la Traunstein, în perioada 25 august – 1 septembrie 2019. La finalul perioadei de studiu și de lucru, bursierii, acompaniați de mentorii lor, vor susține un concert pentru publicul german.

Programul de studiu SoNoRo Interferențe la Portul Cultural Cetate este susținut de CEZ România, partener SoNoRo de 11 ani.

Suntem bucuroși să oferim tinerilor cu potențial din România oportunitatea de a-și dezvolta pasiunea pentru muzică, de a studia alături de artiști și profesori europeni și de a se remarca pe scenele naționale și internaționale. Continuăm să promovăm valorile locale la cel mai înalt nivel și să îi sprijinim pe bursierii SoNoRo Interferențe în drumul lor spre o carieră de succes”, a declarat Ondřej Šafář, CEO CEZ Romania

SoNoRo Interferențe își propune de treisprezece ani să formeze și să promoveze elita de mâine a muzicienilor, dar și să ofere publicului român și internațional șansa de a-i asculta și încuraja pe tinerii instrumentiști în cadrul unor concerte gratuite susținute la finalul workshop-urilor. Bilanțul programului educațional dedicat tinerilor muzicieni români arată că peste 300 de tineri au beneficiat de bursele Interferențe de-a lungul anilor.

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerilor între 14 și 31 de ani și constă în gratuitatea cursurilor (muzică de cameră + instrument solo: pian, vioară, violă și violoncel), acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshop-ului, cazarea şi masa gratuite pe durata programului.

Partenerii SoNoRo Interferențe sunt Portul Cultural Cetate, Universitatea Națională de Muzică Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.

Accesul la concerte este gratuit. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați: www.interferente.sonoro.ro.

Despre SoNoRo Intereferențe

SoNoRo-Interferenţe a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev) şi Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein). Printre alesele locuri din România unde au avut loc workshop-urile SoNoRo-Interferențe se numără Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș sau Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, pentru continuarea demersului Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Unii dintre ei au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe. Cea mai recentă reușită a unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe este cea a lui Cea mai recentă reușită a unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe este cea a lui Andrei Ioniță care a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului P.I.Ceaikovski, din Rusia.

Foto: SoNoRo –  Serban Mestecaneanu

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

01
/09
/14

Pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu în 1964: „Imediat dupa 1989, când încă se vedeau la București urmele gloanețelor pe clădiri, la Concursul și la Festivalul Enescu veneau mari muzicieni din toată lumea. Nu poți decât să te înclini în fața acestor lucruri!”

01
/09
/14

Promenada Operei 2014: un program de înaltă calitate artistică, o scenografie spectaculoasă, focuri de artificii, mii de spectatori. Toate au contribuit la succesul celui mai mare eveniment în aer liber din capitală dedicat artei lirice, organizat de Opera Naţională Bucureşti, ajuns la a opta ediţie.

31
/08
/14

Într-o serie unică de interviuri, șapte artiști recunoscuți în lumea muzicii clasice internaționale vorbesc în premieră despre cum câștigarea Concursului Enescu a fost o deschidere de drum pentru cariera lor și spun de ce România contează!

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.