-->

Buzău International Arts Festival a început
https://www.ziarulmetropolis.ro/buzau-international-arts-festival-a-inceput/

Cea de-a treia ediţie a Buzău International Arts Festival a început ieri, când străzile şi Parcul Crâng din Buzău s-au transformat în scene pline de culoare şi energie. Mii de buzoieni au venit cu mic, cu mare, ca la fiecare ediţie BIAF, să se bucure de spectacole de stradă, evenimente pentru copii, parada toboşarilor Superchill, jongleuri, trubaduri, acrobaţii cu foc, picioroange, personaje în costume, parada motocicliştilor de la B-Zones, pictură pe faţă şi codiţe şi baloane colorate. Atmosfera a fost incendiară seara, când trupa White Mahala a urcat pe scena din Parcul Crâng şi a încântat publicul cu muzica sa antrenantă.

Un articol de Liliana Matei|21 august 2023

Am început Festivalul de anul acesta cu un eveniment stradal la care am avut mii de participanți. Urmează o lună întreagă de evenimente: filme, teatru, lansări, avanpremiere, expoziții, la care suntem pregătiți să îi avem aproape pe buzoieni și nu numai. BIAF este cel mai mare festival de artă și cultură din Estul României, prin anvergura pe care o are și durata de o lună. BIAF cuprinde și cea de a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Buzău, dedicat filmului european, Turcia si Israel, iar anul acesta avem o secțiune specială de film pentru copii, jurizat chiar de copii, au declarat Mihaela Constantinescu si Irinel Constantinescu Martin, organizatoare BIAF

Oana Matache, viceprimar Buzău a spus că Festivalul face parte din strategia locală  municipiului și este ocazia perfectă pentru a pune Buzăul pe harta turistică a României.

Festivalul care aduce arta și cultura la un alt nivel

BIAF se desfășoară anul acesta între 20 august și 17 septembrie și aduce din nou buzoienilor concerte de excepție, zeci de spectacole de teatru și peste o sută de filme, foarte multe în premieră, evenimente pentru copii, evenimente stradale, lansări de carte, întâlniri cu vedete – toate, deschise nu doar buzoienilor, ci și publicului din județelor învecinate.

Evenimentul reunește și edițiile cu numărul opt ale Festivalului Internațional de Film Buzău – BUZZ IFF și Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B.

Festivalul continuă timp de o lună de zile, cu sute de evenimente dedicate artelor și culturii, pentru toate categoriile de vârstă și interese.

Marea surpriză a BIAF 2023 va fi prezența la Buzău, între 9 și 11 septembrie, a actorului american Armand Assante, care va participa la festival în calitate de invitat de onoare și se va întâlni cu publicul în cadrul unor evenimente dedicate.

Iubitorii de jazz se vor bucura de concertul artistei israeliene Daphna Levy și al orchestrei sale, ce îi vor încânta cu ritmuri și improvizații de excepție și prelucrări după muzica Ellei Fitzgerald. Muzica și poezia se îmbină cu umor și delicatețe, în concertul Declarație de drag, susținut de Adrian Păduraru și invitații săi.

Pe toată durata BIAF, se pot viziona filme pentru toate gusturile, precum și filme de artă, în cele două cinematografe în aer liber: Parcul Crâng și CineParcul Filmelor de Festival din Amfiteatrul Tineretului, unde publicul cinefil va avea, din nou, ocazia de a se întâlni față în față cu realizatori de film și actori cunoscuți.

Pasionaților de teatru li s-a pregătit o selecție consistentă de spectacole de calitate, din România, precum și o surpriză din Israel, ocazie cu care vor putea vedea pe scenă actori celebri și producții în premieră la Buzău.

Pasionații de artă plastică sunt invitați la expoziția inedită a Luanei Popa, care folosește foi de carte ca suport pentru creațiile sale originale, sau pot vizita expoziția de artă plastică a psihologului Daniela Tordoi, care corelează elemente din psihologie cu viziunea sa artistică, într-o manieră originală. Un frumos omagiu va fi adus unui artist buzoian, în cadrul expoziției de pictură „In Memoriam Adrian Vlaicu”.

BIAF 2023 prezintă și o expoziție de icoane pictate pe sticlă, a actorului Cristi Martin, precum și o expoziție de fotografii, ce prezintă ipostaze din cariera regretatului teatrolog de origine buzoiană, George Banu.

Lucrările artistului râmnicean Răzvan Ghiță, sculpturi în metal, vor fi expuse și ele la BIAF 2023.

Fotografia vine la BIAF cu o serie de evenimente în premieră absolută la Buzău: expoziția România 365 Press Photo, ce va prezenta fotografii din ultimul an ale unor fotojurnaliști români de calibru, precum și expoziția Așa văzut-a Zaharia – Improvizații într-o lume captivă, ce prezintă arhiva fotografică a artistului moldovean Zaharia Cușnir și istoria satelor pe care acesta le-a fotografiat în anii ‘50 – ‘60, o micro-istorie vizuală, recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău.

Fotograful buzoian Theodor Tudose va prezenta publicului o selecție de cadre de fotografie de concert, de la festivaluri și concerte din România și va susține și un atelier de fotografie de teatru, dedicat pasionaților de fotografie și scenă.

BIAF a pregătit și o mulțime de evenimente pentru cei mici. Trei zile întregi vor fi dedicate copiilor, în perioada 29-31 august, cu zeci de evenimente vesele și antrenante, pline de culoare și bucurie.

Cei care iubesc improvizația pot participa la workshop-ul actorului Cristi Martin, care îi va învăța cum să creeze scene comice din nimic.

La fel ca în fiecare an, BIAF 2023 va include competițiile oficiale ale celor două festivaluri care i-au dat naștere: Festivalul Internațional de film BUZZ IFF și Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B, care ajung, anul acesta, la edițiile cu numărul opt. BUZZ IFF cuprinde o selecție a celor mai noi și mai originale producții cinematografice din Europa și Israel, ce vor fi jurizate de două jurii internaționale. Iubitorii de film sunt invitați la lungmetraje, scurtmetraje și documentare cu povești inedite. Pentru prima dată, BUZZ IFF include și o competiție dedicată filmelor pentru copii.

COMIC 7 B este festivalul internațional de teatru independent din cadrul BIAF care aduce spectatorilor, an de an, producții excelente, cu vedete ale scenei și tineri actori în plină dezvoltare, precum și, în premieră la Buzău, producții de teatru internaționale. În premieră, două dintre spectacole vor fi jucate în aer liber.

Publicul BIAF se va bucura, ca la fiecare ediție, de prezența la Buzău a unei vedete internaționale de mare calibru, despre care organizatorii vor anunța mai multe în scurt timp.

Buzău International Arts Festival se încheie pe 17 septembrie, cu un concert extraordinar al trupei Compact, alături de care buzoienii, precum și toți participanții, sunt invitați să cânte și să danseze pe melodiile devenite simbol al rock-ului românesc.

Buzău International Arts Festival este organizat de Asociația CulturAll și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman și este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

11
/06
/26

Dansatoarea Andreea Vălean și coregraful Daniel Alexandru Dragomir, fondatorul companiei Contemporary Creative Dreamers, participă la cea de-a 40-a ediție a Competiției Internaționale de Creație Coregrafică / „Choreography 40 - Hannover”. Evenimentul se va desfășura în perioada 11-13 iunie 2026, la „Theater am Aegi” din Hanovra, Germania.

11
/06
/26

Timp de cinci zile, Nordic Exposure: O călătorie în nordul literar prezintă peste 20 de evenimente care aduc cititorii mai aproape de autorii nordici contemporani. Noul festival de literatură face parte din familia Nordic Festival și are loc între 16 și 20 septembrie 2026, în spații culturale consacrate din capitală.

09
/06
/26

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Leonora în lumina dimineții (Leonora in the Morning Light), un biopic impresionant inspirat din viața uneia dintre cele mai fascinante figuri ale artei suprarealiste din secolul XX.

08
/06
/26

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 11 iunie, de la ora 19:00 și vineri, 12 iunie, de la orele 11:00 și 19:00, spectacolul „Harta lui Elian”. Evenimentul are loc pe scena Teatrului Excelsior, în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură – un program de educație participativă dedicat temelor relevante în relația copil-părinte-profesor.

08
/06
/26

Vineri, 12 iunie 2026 (19:00), Sala Radio va găzdui un concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă, reunind câteva dintre cele mai reprezentative lucrări din repertoriul simfonic european cu tematică hispanică.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.