CAI PUTERE – Trei Scurtmetraje, în trei cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/cai-putere-trei-scurtmetraje-in-trei-cinematografe/

Icon production va lansa joi 2 aprilie, în trei cinematografe din capitală, proiectul inedit “Trei scurtmetraje cu CAI PUTERE în regia lui Daniel Sandu”. În cadrul programului vor fi proiectate producţiile realizate de tânărul regizor Daniel Sandu: “Numărătoarea manuală”, “Vocea a doua”, “Cai Putere”.

Un articol de Petre Ivan|31 martie 2015

CAI PUTERE – Trei Scurtmetraje, în trei cinematografe / Filmele vor rula în prima parte a lunii aprilie la Cinema Elvire Popescu (2 și 4 Aprilie, ora 18:30), Cinema Muzeul Țăranului (7-9 Aprilie, ora 18:00), Cinemateca Union (3 și 9 Aprilie, ora 19:30).

Premiera va avea loc pe 2 Aprilie la Cinema Elvire Popescu în prezența echipelor celor trei scurtmetraje dar și a publicului.

Numărătoarea manuală” (2011, producție Parada Film)

Filmul spune povestea lui Mircea, un angajat cu vechime la compania naţională a autostrăzilor şi drumurilor naţionale, care  încearcă să-l angajeze pe nepotul său George, un tânăr şomer cu facultate, la aceeaşi companie.

Munca lor constă în a număra maşinile care trec pe şoselele patriei în vederea unor statistici solicitate de Uniunea Europeană. Însă cei doi au păreri diferite despre munca pe care o prestează iar prietenia lor se transformă în conflict.

Scurtmetrajul a fost prezent în numeroase festivaluri prestigioase din Sarajevo, Cambridge, Montpellier, Leuven și a câștigat Premiul Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Leiden.

Vocea a doua” (2013, producție Hi Film)

Prtoducţia o are în centrul poveștii pe Gabi, o asistentă socială la o casă de copii, care se trezește prinsă în propriile prejudecăți atunci când o mamă de etnie romă vine să-și ia copiii acasă de Crăciun. Filmul a câștigat în 2013 Premiul Special la Festivalul Internațional de Film Anonimul.

“Cai putere” (2014, producție ICON production)

În fiecare toamnă Mihai, cu ajutorul prietenilor îşi urcă motocicleta în apartamentul său de la etajul zece pentru a o proteja pe perioada iernii. Anul acesta, însă, Mihai descoperă cât de fragile sunt prieteniile.

Filmul, produs de Velvet Moraru, a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la Cottbus și premiul pentru Cel mai bun film în competiția națională la Timishort, iar în martie a obținut premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de comedie la Comedy Short Film Festival la Plaza România, în București.

În aprilie va participa în competiția oficială la festivalul INDIELisboa în Lisabona, Portugalia.

Daniel Sandu a absolvit Universitatea MEDIA – Facultatea de Cinematografie, Secția – regie film, clasa regizor Andrei Blaier.

În prezent lucrează la debutul său în lungmetraj “Un pas în urma serafimilor”, produs de Ada Solomon.

Foto: CAI PUTERE – cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.