„CAIET DE REGIE”, ediţie emoţionantă despre Alexandru Bocanet, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/caiet-de-regie-editie-emotionanta-despre-alexandru-bocanet-la-tvr-2/

Sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.10, la împlinirea a 40 de ani de la dispariţia regizorului, TVR 2 a pregătit o ediţie de suflet: ¬„CAIET DE REGIE Alexandru Bocăneţ” – o emisiune despre marele om de televiziune, realizată de Doina Levintza şi Claudia Nicolau.

Un articol de Petre Ivan|24 martie 2017

De-a lungul a 90 de minute, Doina Levintza alături decâţiva dintre colaboratorii regizorului:  Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Cornelia Patrichi, Tora Vasilescu, Marius Ţeicu, Gelu Colceag, Paul Enigărescu, Florin Paraschiv, Dan Nanoveanu, Radu Popescu, vor depăna amintirile lor de suflet – în ambianţa Studioului 3 al Televiziunii Române, care astazi poartă numele lui Alexandru Bocăneţ.

Luna aceasta s-au împlinit 40 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, atunci când am pierdut nume importante ale culturii noastre: actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa Doina Badea, scriitorul Alexandru Ivasiuc, poetul A.E. Baconsky.

“CAIET DE REGIE” este un omagiu adus de Televiziunea Română regizorului Alexandru Bocăneţ – dar, mai ales, omului care a fost. Şi chiar dacă în acea zi fatidică am pierdut un mare profesionist, Arhiva Televiziunii Române păstrează mărturii vii ale celor 11 ani ai săi de muncă neîntreruptă şi a sutelor deBocanet emisiuni care îi poartă amprenta inconfundabilă.

„Andu” Bocăneţ, aşa cum îi spuneau prietenii, a fost cel care a inventat seria de emisiuni de divertisment „Profil pe 625 de linii”, în care a reunit trei nume mari: Anda Călugăreanu, Florian Pittiş şi Dan Tufaru. A realizat apoi „Gala Lunilor”, o emisiune la care a colaborat cu alţi mari artişti, alături de orchestra condusă de Sile Dinicu şi de corpul de balet condus de Cornel Patrichi. Scenografia şi costumele spectacolelor au fost semnate de Doina Levintza, cea care i-a devenit soţie. Ca regizor de televiziune era considerat, comparat cu Averty al României… Căci Jean-Cristophe Averty a revoluţionat micul ecran francez, folosindu-se de imaginile marilor cântăreţi ai anilor ‘60-‘70. Johnny Hallyday, Silvie Vartan, Becaud, Serge Gainsbourg, Yves Montand, Dalida etc. – George Stanca

Emisiunea poate fi urmărită şi online pe www.tvrplus.ro

Foto: Alexandru Bocanet – tvr.ro

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.

08
/12
/14

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".