Cainele Japonez, premiat la Varşovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/cainele-japonez-premiat-la-varsovia/

Cainele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiţiei 1-2 a celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, Polonia.

Un articol de Andrada Văsii|20 octombrie 2013

Cainele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiției 1-2 a celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, Polonia.

Secțiunea competitivă 1-2 este dedicată regizorilor din întreaga lume aflați la primul sau al doilea lungmetraj și anul acesta i-a avut în juriu pe Sára Cserhalmi (Ungaria), Adrian Panek (Polonia) și Stefan Valdobrev (Bulgaria) care și-au motivat alegerea astfel: „Pentru tandrețea cu care ne sunt dezvăluite personajele şi lumea acestora.”

Lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu, Cainele Japonez, spune povestea emoționantă a reconcilierii dintre un tată și fiul lui, plecat de ani mulți din țară.

Cainele Japonez marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuția filmului mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic, Doru Ana, Laurențiu Lazăr.

Cainele Japonez reuneşte o familie

Bătrânul Costache Moldu şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu, din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situația în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de 7 ani iar Ticu repară greşelile trecutului. Cainele Japonez este un roboţel de jucărie, care îl apropie pe un bunic de nepotul lui.

Citiţi şi: INTERVIU Victor Rebengiuc: „Nici înainte nu venea lumea la filmele româneşti. La «Moromeţii» erau sălile goale!“

Cainele Japonez

Victor Rebengiuc, interpretând rolul lui Costache Moldu în Cainele Japonez

Tudor Cristian Jurgiu, autorul filmului Cainele Japonez, a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Film Ion Luca Caragiale, secţia Regie de Film şi TV în 2009. În 2009 a realizat scurtmetrajul Nunta lui Oli, produs de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi: Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds, Cel mai bun film românesc la Festivalul NexT 2009, Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 şi Premiul Gopo pentru Cel mai bun film de scurtmetraj al anului. Ultimul lui scurtmetraj, În acvariu,  a obținut Premiul 3 al secțiunii Cinefondation la Festivalul de Film de la Cannes 2013.

Cainele Japonez este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, HBO România şi Programului MEDIA al Uniunii Europene.

Filmul a fost cumpărat pentru distribuția internațională de compania germană M-Appeal și urmează să fie proiectat și la Arras IFF și Mumbai FF.

Foto credit: Libra Film, filmul Cainele Japonez

 

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.