„Caligula” și „Oblomov” se întâlnesc online la Teatrul „Bulandra”
https://www.ziarulmetropolis.ro/caligula-si-oblomov-se-intalnesc-online-la-teatrul-bulandra/

Pentru spectatorii Teatrului Bulandra din peste un milion de locuinţe de români din întreaga lume, perioada de distanţare socială a însemnat şi bucuria reîntâlnirii cu câteva dintre spectacolele de succes, cu o parte dintre regizorii şi actorii care au îmbogăţit cele două scene ale Teatrului „Bulandra”.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2020

Momente unice care au atins sufletele românilor de pretutindeni și uneori le-au prilejuit un zâmbet sau, de ce nu, o lacrimă… De fapt, acesta este sensul teatrului: să-i ajute pe oameni să înțeleagă și să depășească vremurile pe care le trăiesc.

Din dorința de a-și continua misiunea deja începută, aceea de a fi mereu aproape de spectatorii săi, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” continuă seria difuzărilor online pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și deschide în această săptămână, prin propunerile alese spre difuzare, un studiu asupra arhetipurilor umane.

Miercuri, 6 mai și vineri, 8 mai, ora 19.00, doi regizori de succes –  Mihai Măniuțiu și Alexandru Tocilescu – și două personaje care au făcut istorie – Caligula și Oblomov –  își dau întâlnire la „Bulandra” online.

Teatrul „Bulandra” dedică săptămâna 4-10 mai personajelor masculine care au rămas întipărite în minte oamenilor pentru „nebunia” lor și pentru convingerea sau plăcerea cu care și-au urmărit cauza, două personaje care au reprezentat o sursă de inspirație atât pentru regizorii, cât și pentru actorii de pretutindeni.

Mihai Măniuțiu este printre regizorii care a montat de mai multe ori în cariera sa texte cu personaje importante din istoria și dramaturgia universală („Richard III” de W. Shakespeare, „Antigona” de Sofocle, „Caligula” de A. Camus, „Faust” de Christopher Marlowe). De asemenea, se numără printre acei creatori cărora le place să lucreze cât mai mult cu aceiași actori. În acest caz, cu Marcel Iureș, Oana Pellea și Marian Râlea. Astfel, în 1996, montează la Teatrul „Bulandra” spectacolul „Caligula” de Albert Camus, din distribuție făcând parte actorii: Marcel Iureș, Irina Petrescu, Oana Pellea, Cornel Scripcaru, Marian Râlea, Silviu Geamănu, Ion Besoiu, Constantin Ghenescu, Mirela Gorea, Constantin Drăgănescu, Ionel Mihăilescu. Producția a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol în anul 1996.

„Caligula” de Albert Camus, un spectacol de succes la vremea respectivă, va fi difuzat online miercuri, 6 mai, ora 19.00 pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Al doilea personaj prezent săptămâna aceasta la Teatrul „Bulandra” este „Oblomov”, cel care face ca nimeni altul elogiul lenei. „Oblomov” este întruchiparea lenei absolute, a plăcutei toropeli în starea de a nu face nimic, devenită mod de existență. „Oblomov”, după I.A. Goncearov, dramatizarea Mihaela Tonitza Iordache este pus în scenă de cunoscutul și regretatul Alexandru Tocilescu, cheia spectacolului fiind tocmai lenta scufundare într-o regală lâncezeală.

Alexandru Tocilescu îşi priveşte eroul cu înţelegere, dar şi cu ironie. Departe de realitate, scufundat în sine, Oblomov zace în pat. În lumea lui amorţită, ceilalţi se întrevăd ca prin ceață, chiar şi iubirea, atunci când i se arată.

„Oblomov” s-a jucat pe scena Teatrului „Bulandra” timp de mai multe stagiuni și a fost premiat în 2003 cu Premiul Național pentru cel mai bun actor (Mihai Constantin), nominalizat în 2004 la Gala Premiilor UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Virginia Mirea) și premiat în 2004 cu premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie (Dragos Buhagiar). Din distribuție fac parte actorii: Mihai Constantin, Constantin Dinulescu, Mihai Verbiţchi, Ana Maria Moldovan / Nicoleta Hâncu / Corina Moise, Virginia Mirea, Şerban Cellea, Ion Besoiu, Rudy Rosenfeld, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu.

Spectacolul „Oblomov”, după I.A. Goncearov, va fi difuzat online vineri, 8 mai, ora 19.00 pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.