CANNES 2015: Audiard, Van Sant şi Sorrentino, în competiţia oficială a festivalului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cannes-2015-audiard-van-sant-si-sorrentino-in-competitia-oficiala-a-festivalului/

Lungmetraje regizate de cineaşti celebri, precum Jacques Audiard, Gus Van Sant, Matteo Garrone şi Paolo Sorrentino, se numără printre cele 17 filme selecţionate în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2015.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2015

CANNES 2015 / Organizatorii Festivalului de film de la Cannes acordă în mod tradiţional trei locuri pentru producţiile franceze.

Anul acesta nu face excepţie, iar două locuri au fost atribuite unor regizori care au mai concurat pe Croazetă: „Mon roi”, de Maiwenn, cu Vincent Cassel, Emmanuelle Bercot şi Louis Garrel, şi „Deephan”, regizat de Jacques Audiard, o saga curajoasă despre un refugiat tamil care ajunge să trăiască la periferia Parisului.

Scenaristul şi regizorul Stephane Brize va participa în premieră în competiţia de la Cannes cu pelicula „La loi du marche”, cu Vincent Lindon, un actor care apare cu regularitate în filmele sale, interpretând de această dată rolul unui bărbat în vârstă de 50 de ani care ajunge să lucreze ca gardian într-un supermarket şi să se confrunte cu dileme morale foarte puternice.

Într-unul dintre cele 17 titluri anunţate joi în competiţia oficială, lungmetrajul „La giovinezza”, de Paolo Sorrentino, joacă şi fotomodelul Mădălina Ghenea.CANNES 2015

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 – 24 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen. Juriul secţiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actriţa şi regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secţiunii Cinéfondation şi pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.

CANNES 2015 / Filmele selecţionate în competiţia oficială

Dheepan„, de Jacques Audiard,

La Loi Du Marché„, de Stéphane Brizé,

Marguerite et Julien„, de Valérie Donzelli,

Il Racconto Dei Racconti„, de Matteo Garrone,cannes 2015

Carol”, de Todd Haynes,

The Assassin/ Nie Yinniang„, de Hou Hsiao Hsien,

Mountains May Depart/ Shan He Gu Ren„, de Jia Zhang-Ke,

Our Little Sister/ Umimachi Diary, de Hirokazu Kore-Eda,

Macbeth„, de Justin Kurzel,

The Lobster„, de Yorgos Lanthimos,

Mon Roi„, de Maïwenn,

Mia Madre„, de Nanni Moretti,

Saul Fia„, de László Nemes,

La giovinezza„, de Paolo Sorrentino,

Louder Than Bombs„, de Joachim Trier,

The Sea of Trees„, de Gus Van Sant, şi

Sicario„, de Denis Villeneuve.

Alte titluri ar putea fi anunţate în următoarele zile, astfel încât competiţia oficială să cuprindă un număr de cel mult 20 de filme.

În afara competiţiei vor fi proiectate deja anunţatul „Mad Max: Fury Road”, de George Miller, „Irrational Man”, de Woody Allen, „Inside Out”, de Pete Docter şi Ronaldo Del Carmen, şi „The Little Prince”, de Mark Osborne.

În secţiunea Un Certain Regard vor concura şi două lungmetraje regizate de cineaştii români Radu Muntean şi Corneliu Porumboiu.

Foto: CANNES 2015 – cinemagia

10
/08
/23

• 15 zile, peste 120 de evenimente, peste 100 de artiști și invitaţi speciali la Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara şi Bran • Un festival la ediţia a 15-a: filme, proiecte artistice, concerte, dezbateri, teatru, cărţi, şcoală de vară ş.a. • Vorbitorincii (Cătălin Striblea & Radu Paraschivescu), Maia Morgenstern, Nicu Alifantis, Pasărea Rock, Ada Milea, Mădălina Pavăl, Irina Margareta Nistor, Robin and the Backstabbers, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică alături de mulţi alţi invitaţi speciali. • Cultură de calitate într-un cadru natural deosebit fără „zgomote” inutile • Un spaţiu al dialogului civilizat, nu al talibanismului

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.