Caragiale, personaj principal în „O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie“ – reprezentaţie online
https://www.ziarulmetropolis.ro/caragiale-personaj-principal-in-o-scrisoare-pierduta-prea-multa-vorbarie-reprezentatie-online/

Vineri, 29 ianuarie, de la ora 19.00, puteţi vedea online spectacolul „O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie“ după I.L. Caragiale, pe texte de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu. Spectacolul îşi propune să îl redescopere pe marele dramaturg în cheie demistificatoare şi să îl apropie de publicul de azi.

Un articol de |29 ianuarie 2021

Scrisoarea pierdută revine în haine contemporane, într-o lectură scenică neașteptată, susținută de fragmente de text original, sub titlul Prea multă vorbărie. Propunerea Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș este de a rediscuta acest text important al culturii noastre, insuflându-i spiritul de azi. Cât mai rezistă azi Scrisoarea? Cum poate fi ea jucată azi? Ce știm despre Caragiale? Cine a fost el de fapt? Ce ar spune dacă ar coborî azi printre noi? Cum ar privi el lumea contemporană? 

Spectacolul demistifică personalitatea marelui dramaturg, aducându-l alături de noi, aproape de noi. Este singurul fel de a ne păstra vii și autentici, spun artiștii.

Din distribuția spectacolului fac parte: Nicu Mihoc (Caragiale), Rareş Budileanu (Ştefan Tipătescu), Cristian Iorga (Ghiţă Pristanda), Nicolae Cristache (Zaharia Trahanache), Roxana Marian (Zoe Trahanache), Mihai Crăciun (Un cetăţean turmentat), Alexandru-Andrei Chiran (Tache Farfuridi), Ion Vântu (Iordache Brânzovenescu), Costin Gavază (Nae Caţavencu), Dan Rădulescu (Agamemnon Dandanache), Cristina Holtzli, Loredana Dascălu, Cristina Iușan, Daniel Vişan, Tiberius Vasiniuc, Ștefan Mura, Marian Vultur, Vlad Haneş, Tudor Popa şi Paul Predușel (Cetăţeni).

Scenografia spectacolului este semnată de Oana Micu (costume) şi Tiberiu Toitan (decor). Muzica originală este compusă de Zeno Apostolache Kiss, iar coregrafia îi aparține Cristinei Iușan. Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte: Kacsó Judit-Andrea (dramaturg de scenă), Anca Haţiegan (documentarist) și Nicu Băgăian (asistent regie).

Spectacolul are o durată de 1 oră şi 40 minute.

Spectacolul va fi difuzat online vineri, 29 ianuarie, începând cu ora 19.00.

Biletele pot fi achiziţionate până la ora 18.30 în ziua reprezentaţiei, de aici.

Preţul unui bilet este de 9 lei.

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu 30 de minute înainte de eveniment veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea după adăugarea codului respectiv. Spectacolul va fi disponibil pentru vizionare timp de 24 de ore începând cu ora 19.00. Codul de acces asigură o singură vizionare în acest interval.

04
/11
/13

Aseară, în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a 23-a ediţii a FNT 2013, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru a acordat Premiul “Teatrul de mâine” spectacolului Un tramvai numit Dorinţă de Tennessee Williams.

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat joi, după şapte zile în care peste 11.000 de spectatori au descoperit filme la CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu, majoritatea proiecţiilor de seară fiind sold-out, iar cererea depăşind, în cazul unora dintre pelicule, capacitatea sălilor.