Caramitru, Mălăele şi o fabulă barocă, la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-malaele-si-o-fabula-baroca-la-radio-romania-cultural/

„Regele, bufonul şi domnii şobolani” – fabulă barocă, farsă, bufonerie şi mascaradă de Matei Vişniec – este noua producţie a Teatrul Naţional Radiofonic ce poate fi ascultată în premieră joi, 30 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Din distribuţie fac parte Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele.

Un articol de Petre Ivan|23 ianuarie 2014

„Regele, bufonul şi domnii şobolani” – fabulă barocă, farsă, bufonerie şi mascaradă de Matei Vişniec – este noua producţie a Teatrului Naţional Radiofonic ce poate fi ascultată în premieră joi, 30 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Radio România Cultural. Din distribuţie fac parte Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele.

Cei doi mari şi îndragiţi  actori creează, în spectacolul radiofonic, a cărui adaptarea radiofonică şi regie artistică este semnată de Mihai Lungeanu, un tandem actoricesc imbatabil, cuceritor prin talent, spirit ludic, capacitate de dedublare şi subtilă ironie…

Un element tragic este exprimat în chip grotesc, o temă enunţată în termeni serioşi e tratată ulterior în stil comic, astfel încât, după un moment de încordare, un mecanism bufon, de destindere, restabileşte echilibrul.

Din distribuţie mai fac parte: Constantin Cojocaru, Florin Anton, Petre Lupu, Alexandru Georgescu.

Montarea lui Mihai Lungeanu accentuează în chip sclipitor paradoxurile piesei, calambururile, vorbele de duh, echivocurile prezente la tot pasul…

În cadrul desfăşurării unei structuri tragice, proiectarea umorului sporeşte tensiunea, conferind spectacolului profunzime şi forţă filosofică.

Caramitru

Matei Vişniec, autorul piesei „Regele, bufonul şi domnii şobolani”

Râsul îmbracă forme incisive şi dureroase. Limbajul se rearticulează, ca-n piesele lui Eugen Ionescu, grotescul se proiectează într-o lume deznădăjduită, fără posibilitate de ieşire, cunoaşterea pură şi luciditatea generează sentimentul tragic, dar, în egală măsură, şi exploziile bufone…

Nebunia, libertatea, puterea, trădarea, manipularea, mecanismul istoriei, relaţia dintre conducător şi mulţime sunt doar câteva dintre temele spectacolului radiofonic „Regele, bufonul şi domnii şobolani”,

Spectacolul „Regele, bufonul şi domnii şobolani” de Matei Vişniec va putea fi audiat în avanpremieră luni, 27 ianuarie 2014, la ora 11.00 (intrarea – liberă), la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Foto cu Ion Caramitru , Horaţiu Mălăele şi Matei Vişniec – TNB şi Radio România Cultural

05
/02
/14

Studio Amena prezintă sâmbătă, 8 februarie, începând cu ora 19:00, prima reprezentație a spectacolului Black & White de Keith Waterhouse și Willis Hall, o producţie de succes a Teatrului Bulandra din 1995. Spectacolul se va juca într-o nouă versiune, în onoarea actorului, regizorului și traducătorului comediei, Florian Pittiș, care ar fi împlinit anul acesta 70 de ani, pe 4 octombrie.

05
/02
/14

Pe 15 februarie, la ora 12:00, la Teatrul de Comedie, în memoria marelui comedian Grigore Vasiliu Birlic, trupa de teatru Birlic de la Fălticeni va prezenta piesa Karagiale Reloaded.

05
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 5 februarie (1979) a avut loc premiera filmului "Nea Mărin Miliardar", cel mai vizionat film românesc din toate timpurile? Amza Pellea, care devenise foarte popular după rolurile din Dacii, Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte și Osînda, a dorit să interpreteze şi un rol comic. Amza s-a dus la Sergiu Nicolaescu şi între cei doi a avut loc următoruol dialog: „Ce părere ai, maestre, dacă aș juca într-o comedie la Athénée Palace?” / „Dacă e să câștigi un ban, foarte bine! Dar ce faci acolo?” / „Latru!” / „Păi bine, măi Amza, abia l-ai jucat pe Mihai Viteazu și acum te duci într-un bar ca să latri?”

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

04
/02
/14

Încerc să merg la teatru de fiecare dată cu inima deschisă. Încerc să nu am păreri deja formate înaintea unui spectacol, deși ascult cu interes opiniile spectatorilor care l-au văzut înaintea mea. Dar ce se întâmplă la revederea unui spectacol?

04
/02
/14

Programe speciale nou-nouțe despre dragoste și look, o colecție de filme scurte ale unor nume mari și o competiție dedicată, pentru prima dată, filmelor românești, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internațional de Film NexT 2014 le pregătește spectatorilor săi. Cea de-a 8-a ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO și Ceainăria Cărturești.

04
/02
/14

Deep Purple va urca din nou pe scena bucureşteană, pe 20 februarie, Dulce Pontes, regina contemporană a muzicii fado, îi va încânta pe spectatori pe 9 februarie, iar Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România pe 26 februarie - Concertele bucureștene din această lună.

03
/02
/14

“Cinema-Edu” aduce din nou filmele de calitate în programa extra-curriculară a liceenilor. Aflat la cea de-a patra sa ediție, proiectul de educatie cinematografica este dezvoltat de Asociația Culturală Macondo și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei.