Caramitru, Mihăiţă şi Arşinel, împotriva ordonanţei „65+”
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-mihaita-si-arsinel-impotriva-ordonantei-65/

Ion Caramitru, George Mihăiţă şi Alexandru Arşinel critică Guvernul pentru emiterea OUG care prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor de cultură a managerilor cu vârsta peste 65 de ani. Iniţiativa „a izvorât dintr-un cap lipsit de logică” şi „nu ajută cultura”, spun aceştia.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2014

Ion Caramitru, George Mihăiţă şi Alexandru Arşinel critică Guvernul pentru emiterea OUG care prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor de cultură a managerilor cu vârsta peste 65 de ani. Iniţiativa „a izvorât dintr-un cap lipsit de logică” şi „nu ajută cultura”, spun aceştia.

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat că în anul 2013 a fost audiat la cerere în Comisia de cultură a Senatului şi apoi la cea de la Camera Deputaţilor, în legătură cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013, care prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, informează Mediafax.

De asemenea, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti a precizat că a fost în Comisiile pentru cultură ale Parlamentului, unde a prezentat un punct de vedere, alături de Ion Caramitru, dar şi de alţi reprezentanţi ai teatrelor.

El a menţionat că, atunci, membrii Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor şi a Senatului le-au dat dreptate, afirmând: „Acum nu mai depinde de noi”.

Caramitru

Există anumite interese în legătură cu acest act normativ, susţin Ion Caramitru şi George Mihăiţă

Atât Ion Caramitru, cât şi George Mihăiţă au declarat că există anumite interese privind acest act normativ, directorul TNB afirmând că „ideea a fost să elibereze funcţiile de director ca să se pună, probabil, clienţi mai apropiaţi sufletului respectiv”, în timp ce directorul Teatrului de Comedie a subliniat că „aceste lucruri se fac cu anumite interese (…) cu scopul de a da jos anumite persoane, de a aduce cineva pe altcineva”.

Caramitru a dat exemple de teatre care funcţionează foarte bine sub conducerea unor artişti care au peste 65 de ani.

A amintit în acest sens de Teatrul Odeon, condus de Dorina Lazăr, de Teatrul de Comedie, condus de George Mihăiţă, şi de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, al cărui director este Alexandru Arşinel.

De asemenea, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Alexandru Arşinel, a declarat că astfel de iniţiative „nu ajută cu absolut nimic cultura”, afirmând că astfel de acte normative nu „rezolvă problemele” cu care se confruntă domeniul cultural.

„Eu pot să vă spun că acţiunea «lăudabilă» a Guvernului şi a Ministerului Culturii a avut loc când eu am fost operat, (…) dar am aflat de la colegii mei.

Sunt o persoană care toată viaţa am fugit de o sarcină specială în afară de cea de actor. (…)

Caramitru

Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”

În ’98 am acceptat, dar mi-am redus activitatea de actor pentru a mă zbate pentru acest teatru”, a explicat Alexandru Arşinel, în vârstă de 74 de ani.

„Această iniţiativă nu rezolvă probleme. E o iniţiativă cu care se gândesc că rup gura târgului, dar noi ca artişti rămânem”, a mai spus acesta.

El a completat: „Nu ne-am născut manageri. Nu acesta este rolul vieţii mele. Rolul vieţii mele este să fiu actor”, menţionează Mediafax.

Pe de altă parte, Arşinel a menţionat că Stela Popescu, Vasile Muraru, care joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, dar şi regretatul Nae Lăzărescu, se aflau în sondaje printre cei mai iubiţi actori din teatrul românesc.

Foto Ion Caramitru, George Mihăiţă şi Alexandru Arşinel – TNB, Teatrul de Comedie, Cinemagia

08
/10
/12

Cristian Mungiu va fi omagiat la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic (2 – 11 noiembrie), în cadrul evenimentului urmând să fie proiectate filmele cineastului român, de la scurtmetrajul „Mâna lui Paulista” până la cel mai nou lungmetraj al acestuia, „După dealuri”, dublu premiat la Cannes.   Tributul adus lui Cristian Mungiu face parte […]

08
/10
/12

Compania de Teatru Passe Partout îi invită pe bucureşteni pe 13 octombrie, la Teatrul de pe Lipscani, la conferinţa „Teatrul viitorului” susţinută de Dan Puric, urmată de spectacolul „Royal Fashion”. Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis luni AGERPRES, „Royal Fashion” inspiră frumuseţe şi armonie şi este un motiv de meditaţie asupra destinului. Parabolă a monarhiei […]

08
/10
/12

Filmele care vor intra în competiţie în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est vor începe să fie prezentate în cea de-a patra zi, debutul fiind făcut de un calup de nouă scurtmetraje ce vor fi difuzate începând cu ora 18,00 la Cinema Studio. Printre primele filme din competiţie […]

08
/10
/12

Cercetătorii John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012. John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte […]

08
/10
/12

Comisia Academiei suedeze care acordă prestigioasele distincţii Nobel a anunţat oficial că premiul Nobel pentru literatură va fi decernat joi, la ora 11.00 GMT.   Data decernării unuia dintre cele mai aşteptate şi mult discutate premii Nobel, acela pentru literatură, este anunţată de obicei cu câteva zile înaintea acordării lui, deşi zilele în care vor […]

08
/10
/12

Sezonul premiilor Nobel pe 2012 debutează luni cu decernarea celui pentru medicină, călugăriţa Maggie Gobran, militanta anti-burqa Sima Samar şi americanul Gene Sharp fiind creditaţi cu cele mai mari şanse la premiul pentru pace, iar Haruki Murakami fiind printre favoriţi la cel pentru literatură. Luni, în jurul orei 09.30 GMT, vor fi anunţaţi laureaţii premiului […]

08
/10
/12

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932). 1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei 1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, […]

05
/10
/12

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

05
/10
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria, datând din 1909, a fost vândut pentru 5.000 de euro joi, la licitaţia „România Regală”, organizată de Artmark, care a avut încasări totale de 64.690 de euro. Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta s-au numărat printre atracţiile licitaţiei „România Regală”, care a fost organizată în […]

05
/10
/12

1713 – S-a născut Denis Diderot, filosof francez, unul din autorii proiectului „L’Encyclopédie”, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi ( d. 31 iulie1784) 1830 – A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la […]

05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului „New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului „New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]