CARAVANA  JAZZ MANOUCHE, cu Emy Drăgoi
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-jazz-manouche-cu-emy-dragoi/

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat – 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi  va  prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016,  de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte.

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2016

Aduse din Franţa – ţara în care  Emy Drăgoi şi-a desăvârşit studiile muzicale, primind titlul de  „Artistul anului”,   în care i-a descoperit pe  iluştrii promotori ai acestui gen muzical, Django Reinhardt şi Stephane Grapelli,  dar şi un gen muzical care îl inspiră în propriile apariţii interpretative şi creaţii componistice – acorduri muzicale inedite vor fi  înfăţişate publicului într-o formulă  vocal-instrumentală ea însăşi specială.  Alături de Emy Drăgoi şi Jazz Hot Club România, vor apărea pe scenă membrii din trei generaţii de muzicieni ai familiei sale – Bică Drăgoi (acordeon), Bianca Drăgoi (vioară), Alessia Drăgoi (vioară).  Acestora li se vor alătura alţi câţiva instrumentişti de top – chitaristul Robert Cina, acordeonistul Emilian Jr., precum şi un chitarist special invitat din Franţa. Mai mult decât atât, spectacolul este întregit prin prezenţa, într-o ipostază mai puţin cunoscută, a actriţei Anca Sigartău. Apreciată pentru rolurile sale din teatru şi film, pentru prezenţele de la radio şi televiziune, aceasta are însă şi o solidă pregătire muzicală şi legături nu doar tangenţiale cu muzica, pe care în acest spectacol le dezvăluie din plin.

Alăturarea şi armonizarea  unor artişti din generaţii diferite îşi găsesc punctul comun în frumuseţea, muzicalitatea şi în atmosfera  creată de ritmurile de jazz manouche, înnobilate de virtuozitatea şi de  valoarea celor care le transmit către public.

INFO

Preţul biletelor: 53 lei, 31.80 lei

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

26
/10
/15

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundația Clara Haskil din Elveția, cel care va deschide ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional Clara Haskil de le Vevey, Elveția.

26
/10
/15

Am să încerc să vă prezint una dintre aniversări care mi s-a părut cea mai originală, cea mai ieșită cu totul din comun. (...) Am stat pe plajă, în apă, toată ziua. Am vrut la un moment dat să beau o gură din sticla de șampanie, pe care o înghesuisem în nisip în apropierea apei și o băteau valurile ca să o mai răcească. Era atât de caldă și avea un gust atât de rău, încât am preferat să o torn pe mine și să-mi urez singură 'La mulți ani! - Corina Chiriac. Îndrăgita cântăreață şi actriţă împlineşte astăzi 66 de ani.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.