Tânăra şi talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile şi amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.
Un articol de Georgiana Ene|19 iunie 2014
Georgiana Ene: Este o premieră să ai trei premiere într-un an?
Carmen Lidia Vidu: Că montez odată la doi ani sau că fac trei spectacole în 4-5 luni e doar o chestiune de suprafață. M-aș bucura să pot evolua ca regizor, să cresc și să reusesc să mă manifest mai amplu. În acest moment, ceea ce fac este un sfert din cât îmi imaginez că pot face.
Nu am nici mijloacele tehnice, nici cele financiare, nici echipă cu care să pot să regizez spectacolele pe care mi le doresc. Am 34 de ani, mă bucură cele trei premiere din această stagiune, a fost un tur de forță, dar sper că în câțiva ani să-mi pot măsura reușitele altfel. E o chestiune de timp și de echipă.
Ești cunoscută pentru felul în care ai dus neconvenționalul în spații convenționale. Cum ai fost primită acolo?
Am montat și m-am format în spații neconvenționale și chiar dacă am ajuns să montez la Teatrul Național, Teatrul de Comedie și la Teatrul Odeon, tot la forme experimentale am apelat. Sunt în căutare de noi forme regizorale, nu mă preocupă nici socialul, nici politicul – poate doar la nivel uman, moral – ceea ce m-a preocupat și am cercetat de ani de zile sunt forme noi de regie de spectacol de teatru.
Am fost primită bine de public, ne-am format împreună. România e o țară în care se poate cerceta și experimenta mult în formele spectacolului.
Încotro se îndreaptă teatrul independent? Va lua acesta locul celui clasic în sufletele iubitorilor de teatru?
Teatrul independent nu se ia în serios. Găsesc că se montează glumițe de spectacol bune de văzut la o bere și o țigară. Publicul dorește forme vii, ține doar de noi dacă mergem spre o direcție facilă sau nu. Teatrul clasic e un teatru mort, o formă fără fond.
Ceea ce lipsește în acest moment este deschiderea către producții și regizori mari internaționali. Doar așa am putea să ne echilibrăm. Trăim izolați și pierdem sensul lucrurilor. Autori mari din Franța, Germania, Italia, Austria au spus că în România au avut parte fie de public prost, fie incult, fie de public care desconsidera artiștii români considerându-i infatuați, depașiți și plicticoși.
Noi refuzăm să concurăm cu nume mari, la festivaluri mari, trăim și ne măgulim în teatre prăfuite și independenți bătrâni și înrăiți.
Fragilitate și putere – așa s-ar caracteriza în două cuvinte piesele montate de tine, dacă ne gândim la: “Privighetoarea și trandafirul”, “Micul Prinț”, “Pescărușul. Ultimul act” sau “Pescarul și sufletul său”. Reușești întotdeauna să surprinzi publicul. Care e secretul?
Mulțumesc, nu cunosc secretul. Stau departe de lumea teatrului, mă hrănesc din vecinii mei, din prieteniile ocazionale și mai ales fac teatru numai și numai despre mine. Spectacolul e forma mea de jurnal. Sunt un om slab, dar am protecție puternică.
Cum îți alegi textele?
Textele sunt cea mai mare problemă. Nu am talent dramaturgic și mi-e greu să mă regăsesc în textele altora. În acest moment, marii regizori ai lumii montează spectacole pe texte proprii, sunt autori totali. Dacă aș reuși și eu acest lucru, mi-aș depăși un mare handicap.
Dar actorii?
Îi aleg în funcție de text, de spectacol, de teatru. Lucrez cu actori, coregrafi, artiști video, muzicieni, copii, neprofesioniști.
Cum este ultima montare – avand în vedere că inițial a fost gândită pentru Teatrul din Constanța? Cât ai păstrat din ceea ce ai gândit la început și la ce s-a ajuns în final?
Am păstrat totul în proporție de 98%. Cei de la Constanța aveau o problemă cu depozitarea decorurilor din alte spectacole. Era inundată magazia, așa că-și depozitau recuzita în spatele unui fundal pe scenă. Cum eu voiam scena goală, a trebuit să joc cu recuzita lor din toate spectacolele pe scenă, ascunsă în diferite colțuri.
Mi-a plăcut asta! A fost o combinație între spectacol și repetiție. Acest lucru nu vreau să-l provoc forțat la Godot. Aici jucăm pe o scenă mult mai mică, dar mai în spiritul Mariei Tănase.
Ce îți propui pentru stagiunile următoare?
Nu am să-ți spun, și nu fiindcă nu-mi propun nimic, ci fiindcă visele mele rămân ale mele, până devin realitate!
INFO
„Cantec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase”
PREMIERĂ: 20 iunie, ora 19.30, la Godot Cafe-teatru
Cu: Mirela Pană
La pian: George Călin
Regia: Carmen Lidia Vidu
Următoarele reprezentații vor fi pe: 5 iulie si 17 iulie
Foto cu Carmen Lidia Vidu – arhiva personală
