Cartea Anului 2013 – „Amazoanele. O poveste”, de Adriana Babeţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-anului-2013-amazoanele-o-poveste-de-adriana-babeti/

Volumul „Amazoanele. O poveste”, de Adriana Babeţi, apărut la editura Polirom, a fost desemnat Cartea anului 2013. Premiul a fost înmânat de scriitorul Varujan Vosganian, laureatul premiului „Cartea Anului 2009”.

Un articol de Petre Ivan|23 februarie 2014

Volumul „Amazoanele. O poveste”, de Adriana Babeţi, apărut la editura Polirom, a fost desemnat Cartea anului 2013. Premiul a fost înmânat de scriitorul Varujan Vosganian, laureatul premiului „Cartea Anului 2009”.

Juriul care a desemnat volumul câştigător a fost format din Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, şi redactori ai revistei România literară, iar volumele nominalizate la premiul pentru „Cartea anului 2013” au fost

„Amazoanele. O poveste”, de Adriana Babeţi (editura Polirom),

„Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana (editura Humanitas),

„Exerciţii de imaturitate”, de Livius Ciocârlie (Cartea Românească),

„Ce a fost. Cum a fost, Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache” (Polirom, în coeditare cu Cartea Românească),

„Negru şi Roşu”, de Ioan T. Morar (Polirom),

„Costumul negru”, de Adrian Popescu (Cartea Românească)

şi traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari – „Eroul discret”, de Mario Vargas Llosa (Humanitas)

Cartea Anului 2013

„Amazoanele. O poveste”, Cartea Anului 2013

Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista Orizont

Cartea Anului 2013

Împreună cu Delia Şepeţean-Vasiliu, Adriana Babeţi a îngrijit (selecţie de texte, traducere, aparat critic, prefaţă) volumele „Pentru o teorie a textului. Antologie «Tel Quel»” (1980) şi „Roland Barthes – Romanul scriiturii” (1987).

A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile „Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii” (Polirom, 1997) şi „Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă” (Polirom, 1998).

S-a ocupat, de asemenea, de traducerea şi selecţia antologiei „Barbey d’Aurevilly, Dandysmul” (Polirom, ed. I, 1995, ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2013).

A publicat volumele: „Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură” (1997), „Dilemele Europei Centrale” (1998), „Arahne şi pânza” (2002), „Dandysmul. O istorie” (Polirom, 2004), „Ultimul sufleu la Paris. 69 de reţete culinare” (Polirom, 2006), „Le Banat: Un Eldorado aux confins” (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), „Prozac. 101 pastile pentru bucurie” (Polirom, 2009) şi „Femeia în roşu” (împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu).

Foto Cartea Anului 2013, „Amazoanele. O poveste” şi Adriana Babeţi – wikipedia şi Polirom

15
/09
/18

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

14
/09
/18

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

12
/09
/18

Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară. Doritorii sunt invitați, așadar, în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38).

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

03
/09
/18

Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași, în perioada 3-7 octombrie 2018.

29
/08
/18

Cu aproape zece ani înainte să moară, când se afla deja de ceva vreme sub observaţie psihiatrică, Friedrich Nietzsche începea să alunece pe deplin în propria poveste şi să se identifice cu zeul Dionysos, semnându-şi scrisorile cu numele lui.

29
/08
/18

Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei lui Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală și primul lector al Fundației Calea Victoriei.