-->

Cartea perfectă pentru îndrăgostiți (și nu numai)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-perfecta-pentru-indragostiti-si-nu-numai/

Pentru că februarie este luna iubirii (veţi constata atât pe 14 februarie, cât şi pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne şi domnişoare, cât şi pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).

Un articol de Andrei Crăciun|5 februarie 2020

Hiromi Kawakami este una dintre marile scriitoare nipone ale timpului nostru. Tot la Polirom au mai apărut două lucrări excepționale ale acestei autoare: Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano și Vreme ciudată la Tokio (probabil, capodopera ei).

Revenind la curiosul caz al celor zece iubiri ale lui Nishino. Ideea care stă la baza cărții este banală (chiar și geniul are banalitatea sa): zece femei își povestesc iubirea pentru acest Nishino.

Ceea ce face această carte să fie mare și inubliabilă este stilul lui Hiromi Kawakami. Într-o vreme în care stilul a ajuns să fie batjocorit de saltimbanci în prime-time, s-ar cuveni să ne amintim că stilul însemna cândva altceva.

Hiromi Kawakami scrie cu acea delicatețe și forță pe care doar cei aleși o au. Fragment: În jurul lui plutea un aer straniu. Ceva ce nu vedeai la nimeni altcineva din clasă. Oricât ai fi încercat să pătrunzi în aerul acela, nu îi dădeai de capăt, așa mi se părea. Cu cât îl răzbăteai, cu atât te duceai mai adânc. Dar, oricât de profund ai fi scrutat, tot nu puteai ajunge la Nishino, ascuns dincolo de vălul acela de aer. Și, cu toate astea, aerul ăla era moale, cald și plăcut. Te trezeai pe neștiute cu iluzia că aerul ăla era Nishino însuși.

Hiromi Kawakami are tot ce face literatura niponă atât de puternică: imagini care rămân pentru totdeauna, viețile ca un puzzle în care fiecare bucată este lucrată până la perfecțiune, finețea regretelor.

Doamnele și domnișoarele se vor îndrăgosti pe loc de acest volum. Domnii își vor ascunde sensibilitatea, cum fac ei, dar lui Hiromi Kawakami, adevăr vă spun vouă, nimeni nu îi rezistă.

Vor ceda și dumnealor, uluiți de pisicile și magnoliile și arborii de camfor din această carte de dragoste și remușcare.

Hiromi Kawakami

Ceea ce face această carte să fie mare și inubliabilă este stilul lui Hiromi Kawakami. Într-o vreme în care stilul a ajuns să fie batjocorit de saltimbanci în prime-time, s-ar cuveni să ne amintim că stilul însemna cândva altceva.

Foto: Pinterest



21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

05
/12
/25

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

14
/11
/25

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).