-->

„Cartea râsului și a uitării”, la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-rasului-si-a-uitarii/

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuşi, expoziţia colectivă „Cartea râsului şi a uitării”, un proiect curatorial care reuneşte artişti din România, Mexic şi Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identităţii şi transformărilor istorice şi sociale contemporane.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2026

Curatoriată de Charles Moore, expoziția include lucrări semnate de Carlos Genova, Dumitru Gorzo, Nicolás Guzmán, Erika Harrsch, Salvador Jiménez-Flores, Aurora Király, Hortensia Mi Kafchin, Vlad Nancă, Șerban Savu și Mihai Zgondoiu. Proiectul propune un spațiu de întâlnire între practici artistice dezvoltate în contexte culturale distincte, dar marcate de experiențe comune legate de memorie colectivă, tranziție și redefinirea identității.

Inspirată de volumul omonim al lui Milan Kundera, expoziția adoptă o structură fragmentară și stratificată, construind o constelație de perspective asupra modului în care memoria este influențată de ideologie, putere și experiență personală. În acest context, amintirea și uitarea apar ca procese instabile și interdependente, prin care trecutul este reinterpretat și reconfigurat continuu.

Prin pictură, fotografie, instalație și tehnici mixte, artiștii investighează relația dintre memoria individuală și istoria colectivă, evidențiind dimensiunea politică a amintirii și fragilitatea proceselor de conservare a trecutului. Lucrările explorează imagini aflate la limita dispariției, structuri afectate de timp și forme de reprezentare marcate de precaritate, în timp ce umorul și ironia devin instrumente de rezistență și de confruntare a unor istorii dificil de articulat.

Un element central al proiectului îl constituie dialogul dintre practicile artistice românești și cele mexicane. Expoziția evidențiază modul în care artiștii din cele două spații culturale reflectă asupra unor societăți marcate de rupturi istorice, transformări sociale și procese continue de adaptare și reziliență. Temele identității, comunității, mitologiei și relației dintre tradiție și contemporaneitate traversează lucrările expuse, generând conexiuni care depășesc granițele geografice și culturale, păstrând în același timp specificitatea fiecărui context local.

Expoziția reflectă totodată direcțiile de cercetare dezvoltate de curatorul Charles Moore în cadrul seriei editoriale Global Conversations, dedicată artei contemporane mexicane. În continuarea acestui demers, curatorul lucrează în prezent la un nou volum consacrat artiștilor români contemporani. În acest sens, proiectul funcționează atât ca expoziție, cât și ca platformă de cercetare și schimb cultural, contribuind la contextualizarea internațională a practicilor artistice românești contemporane.

Evenimentul continuă strategia Institutului Cultural Român de la New York de a dezvolta programe internaționale dedicate promovării artiștilor români și consolidării dialogului intercultural prin colaborări cu scena artistică globală.

09
/06
/26

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Leonora în lumina dimineții (Leonora in the Morning Light), un biopic impresionant inspirat din viața uneia dintre cele mai fascinante figuri ale artei suprarealiste din secolul XX.

08
/06
/26

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 11 iunie, de la ora 19:00 și vineri, 12 iunie, de la orele 11:00 și 19:00, spectacolul „Harta lui Elian”. Evenimentul are loc pe scena Teatrului Excelsior, în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură – un program de educație participativă dedicat temelor relevante în relația copil-părinte-profesor.

08
/06
/26

Vineri, 12 iunie 2026 (19:00), Sala Radio va găzdui un concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă, reunind câteva dintre cele mai reprezentative lucrări din repertoriul simfonic european cu tematică hispanică.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.