„Casa de la Marginea Nopții“ de Catherine Banner – O emoționantă istorie a patru generații dintr-o familie italiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-de-la-marginea-noptii-de-catherine-banner-o-emotionanta-istorie-a-patru-generatii-dintr-o-familie-italiana/

Miercuri, 7 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), va avea loc lansarea romanului Casa de la Marginea Nopţii de Catherine Banner, bestseller internaţional tradus în peste douăzeci de limbi, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2016“. Scriitoarea britanică Catherine Banner va participa prin Skype la acest eveniment.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2018

Vor prezenta cartea Ana Barton,scriitoare, Cristina Stănciulescu, jurnalistă și Laura Câlțea, blogger cultural, iar moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Seara se va încheia cu un microrecital de canțonete al studenților Dragan Najdoski (Macedonia), Cristina Fieraru, Cătălina Marina Barbu, Octavian Ene și Do Vu Lan Nhung (Vietnam) de la Universitatea Națională de Muzică București (prin amabilitatea prof.dr. Oana Sălișteanu).

Castellamare, o insulă imaginată în largul coastelor Siciliei, biciuită de sirocco și aflată sub protecția Sfintei Agata, suficient de îndepărtată de continent ca să fie uitată, dar nu îndeajuns încât să fie ocolită de freamătul și zbuciumul lumii. Inima insulei este Casa de la Marginea Nopții, un bar situat într-una dintre cele mai vechi clădiri de piatră, cu fațada acoperită de bougainvillea.

Acesta este locul în care Amedeo Esposito, un copil abandonat din Florența ajuns medic, își găsește un cămin și mai ales dragostea, pentru a întemeia ceea ce a visat de când se știe: o familie. Cuprinzând aproape un secol de istorie, împletind mistere ale insulei și taine ale locuitorilor ei, încercări și sacrificii, Casa de la Marginea Nopții urmărește destinele membrilor familiei Esposito și ale celorlalți locuitori care trăiesc, iubesc și mor pe această insulă.

Amintind de Casa spiritelor de Isabel Allende, romanul autoarei britanice Catherine Banner ne transportă într-o lume ancorată deopotrivă în mit și în realitate, o lume cu personaje de o stranietate încântătoare, cu o arhitectură amplă. (Kirkus Reviews)

„Cartea lui Catherine Banner este palpitantă, luxuriantă, combină istoriile de iubire, rivalitățile și speranțele unei familii într-o poveste splendidă. În scrisul lui Banner se regăsesc ecouri din Italo Calvino. Lectura Casei de la Marginea Nopții e ca o călătorie într-o lume fantastică în care timpul a stat în loc, și totuși schimbările se petrec într-o pace de neînchipuit.“ – Star Tribune

O emoționantă istorie a patru generații dintr-o familie italiană. Acest roman dramatic, cu o scriitură elegantă, abundă în personaje interesante și în povești misterioase, pe care insularii le-au păstrat din tată în fiu. (Booklist)

Catherine Banner

Catherine Banner s-a născut la Cambridge în 1989 și a început să scrie proză la vârsta de paisprezece ani. A studiat literatura engleză la Fitzwilliam College, Cambridge, apoi a fost profesoară în comitatul Durham. Mai întâi a publicat o trilogie pentru adolescenți, The Last Descendants, alcătuită din romanele: The Eyes of a King (2008), Voices in the Dark (2010) și The Heart at War (2015).

Apărut în 2016, romanul Casa de la Maginea Nopții (The House at the Edge of Night; Humanitas Fiction, 2018) a devenit bestseller internațional și a fost tradus în douăzeci și două de limbi, în SUA figurând printre cele mai bune cărți ale anului în topurile alcătuite de Kirkus Reviews, NPR și Los Angeles Public Library.

Catherine Banner este membră a PEN Writers’ Circle. De asemenea, este consultant pentru Project VOICE, o organizație non-profit de creative writing al cărei scop constă în încurjarea lucrătorilor umanitari din întreaga lume să-și spună poveștile, fiecare în propria limbă. În prezent locuiește împreună cu soțul ei la Torino.

Romanul Casa de la Marginea Nopții de Catherine Banner este recomandat de Blogul unei cititoare de cursă lungă și Radio România Cultural.
Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Foto: Casa de la Marginea Nopții, Catherine Banner – facebook

 

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

09
/03
/21

Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Iubirea în caz de urgență”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Danielei Ștefănescu.

07
/03
/21

Marți, 9 martie, la ora 19.30, puteți asista la o întâlnire #Live #Online cu Andrei Cornea și Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția.O încercare de antropologie filozofică”, recent apărut la Humanitas.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este una dintre cele mai cuprinzătoare cărți care abordează conflictul dintre Israel şi Palestina în mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.