Cele mai noi cărți: „Fiica Reichului” de Louise Fein (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-fiica-reichului-de-louise-fein-fragment/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Fiica Reichului” de Louise Fein, recent publicat şi în limba română, la Editura Nemira, care propune o memorabilă călătorie în Leipzigul anilor ’30, în tumultul dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Un articol de Ziarul Metropolis|1 martie 2021

Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, crescută cu dorința arzătoare de a-și juca rolul în gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare în țara ei și în omul care o conduce. Dar asta până când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din copilărie, care îi aruncă în aer toate certitudinile. Cum alegi între loialitatea față de țară și o iubire care te poate distruge?

Cei doi încep o poveste de dragoste care le pune viața în pericol, odată ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca să-l salveze pe Walter, Hetty va trebui să sacrifice totul – iubirea de țară, legăturile de familie, poate chiar propria viață.

„Bazată pe o cercetare istorică minuțioasă și minunat scrisă, cartea aduce în prim-plan o poveste de dragoste pasională, pe fundalul unei societăți ajunse la marginea prăpastiei. O lectură realistă, convingătoare și care te lasă cu multe întrebări dificile.“ Nikola Scott

„O poveste fascinantă despre nazismul văzut din interior, în care îndoctrinarea oarbă e transformată în eroism de puterea dragostei.“ Sharon Maas

„Fiica Reichului” de Louise Fein (fragment)

1 1 OCTOMBRIE 1 9 3 3

– Scuze, azi nu pot, îi zic Fredei, evreica, atunci când mă roagă să îi fiu coechipier la ora de sport.

Umerii îi cad dezamăgiți și mă simt vinovată. Mă uit speriată pe terenul de sport, în căutarea altcuiva care să îmi fie coechipier, ca să evit orice posibil contact cu ea. Gerda clatină din cap și o apucă de mână pe Ava, în cazul în care aveam vreo îndoială.

– Hei, vrei să fii coechipierul meu azi? Mă întorc și o văd pe Erna, înaltă și zveltă în costumul ei alb de gimnastică, uitându-se la mine și zâmbind.

– În regulă, îi răspund eu, încercând să par nepăsătoare, dar inima îmi bate cu putere.

Erna nu trebuie să știe unde locuiam înainte. Nu trebuie să știe că la fosta mea școală aveam un singur prieten, pe Tomas. Familia noastră avansează, e singurul lucru care contează.

– Fetelor! strigă Fräulein Sauber ca să ne atragă atenția. Ascultați cu atenție instrucțiunile mele! Veți lucra împreună cu coechipierii voștri exercițiile cu bastoane pe care vi le-am predat data trecută. Concentrați-vă să vă înălțați cât mai mult brațele și să vă poziționați grațios picioarele și tălpile. Coechipierul vă va semnala erorile făcute. Găsiți-vă un spațiu de lucru.

Ne-am dus spre fundul sălii.

– Hai, zice Erna cu o sclipire în ochi, să văd cea mai bună piruetă cu bastonul! Și nu uita să-l înalți cât mai sus și să stai pe vârfuri. Imită vocea pițigăiată a lui Fräulein Sauber, așa că încep să râd și amândouă ne răsucim și ne legănăm, învârtind bastoanele și înălțându-ne pe vârfuri într-un mod foarte exagerat. Cu Erna alături, puțin îmi pasă dacă intru în bucluc cu pițigăiata Fräulein Sauber.

Mă uit cu coada ochiului la Freda, care se antrenează de una singură, într-un colț al terenului. Pare tristă și abandonată, dar nu trebuie să îmi pară rău pentru ea, fiindcă nu e una de-ale noastre. Mă forțez să nu mă mai uit la ce face.

– Unu, doi, trei… Heil!

Erna își pune bastonul deasupra buzei de sus și își întinde brațul într-un salut rigid.

– Erna, îi șoptesc eu îngrijorată, dar râd așa de tare, că mă doare stomacul. Elevi, zic și îmi îngroș vocea ca să semăn cu dr. Kreitz. Îmi scot burta în față și îmi arunc brațele în lături. Fiți atenți la acest autor despre care nu trebuie să învățați nimic. Este uriaș, este sclipitor și este interzis!

O bucurie uriașă mi s-a răspândit prin tot corpul, ca ciocolata fierbinte, când am văzut-o pe Erna chicotind la glumele mele. Totul era dintr-odată posibil și la îndemână. Trebuia doar să întind mâna și să-l iau. Din păcate, lecția s-a terminat mult prea devreme și a trebuit să intru la clasă. De data asta m-am așezat în banca Ernei. Avem o lecție nouă, care ni se predă între ore: viața conducătorului. Frau Schmidt ne explică faptul că vom învăța despre viața lui Adolf Hitler, acest om măreț, că vom afla necazurile prin care a trecut și că ni se va vorbi despre curajul și tăria morală de care a dat dovadă. Frau Schmidt are ochii înlăcrimați când ne vorbește despre suferințele Conducătorului și despre înțelepciunea lui. Odată ce vom ști totul despre el, ne spune ea, o să îl admirăm și o să îl iubim la fel de mult ca ea. Și apoi cântăm.

Cântăm Horst Wessel Lied1 și mă uit pe fereastră. Cei din clasele mai mari sunt în pauză. Mă uit la elevi și îl văd pe Karl. E în mijlocul mulțimii și își lasă capul pe spate, râzând. Zâmbesc când îl privesc și apoi zăresc o figură solitară, stând departe de toată lumea, pe o bancă, cu picioarele încrucișate, cufundat într-o carte. Walter! Ce amuzant e! În timp ce Karl și prietenii lui se umflă în pene și intră în competitive unul cu celălalt, Walter face exact opusul. Se ascunde undeva, departe, cu cărțile lui. Inima mi se umple de bucurie când îl privesc. Ne apropiem de finalul cântecului nostru de recunoștință.

Click pe imagine pentru mai multe detalii

Führer al meu, Oh, Führer! Trimis mie de Dumnezeu

Protejează-mă și ține-mă în viață cât mai mult

Ai salvat Germania din cele mai grele nevoi

Îți mulțumesc pentru pâinea cea de toate zilele

Stai cu mine mult timp, nu mă părăsi

Führer al meu, Oh, Führer! Credința mea, lumina mea

Te salut, Führer al meu, Oh, Führer!

Mutti e plecată la o strângere de fonduri când eu și Karl ne întoarcem acasă, pe o ploaie torențială.

– După ce vă uscați, să coborâți la masă cu mine și cu Ingrid, ne zice Bertha și pune patru farfurii pe masa mare din stejar, din bucătăria dăltuită.

Am urcat scările să mă schimb de haine. Ce diferit era când locuiam în apartament! Eram doar eu, Karl și Mutti, pentru că Vati lucra mai tot timpul. Eram o mică echipă de trei, mâncam împreună, iar eu și Karl împărțeam dormitorul. Mergeam cu Mutti la cumpărături și o ajutam să pregătească masa. Ea ne fredona cântece franțuzești și ne spunea povești din copilăria ei din Franța, înainte să vină să locuiască în Germania. Era mai ocupată atunci, pentru că nu avea o menajeră și o bucătăreasă, dar, în mod ciudat, părea să aibă mai mult timp să stea cu noi. Acum se împarte în zece locuri, ba la operele ei de binefacere, ba ca să își vadă prietenii, lăsându-ne deseori în grija Berthei. Mă întreb uneori dacă nu cumva uită că existăm.

Deschid noul radio fără fir pe care mi l-a dat Vati și care tronează la mine pe birou. Se transmite din nou discursul ținut de dr. Gross, șeful Biroului de Politică Rasială din cadrul partidului nazist, către tineretul german. Eu și Karl am stat și l-am ascultat cu atenție înainte de cină:

…știința ne învață că, într-adevăr, caracteristicile moștenite sunt mai importante decât influențele mediului… Mă dezbrac de bluza și de fusta ude fleașcă. …când noi nu vom mai fi în viață, moștenirea noastră va trăi în copiii noștri și în copiii copiilor noștri. Și când vom înțelege acest lucru, vom vedea acel fluviu uriaș de sânge care curge în noi de secole, și acesta este adevărul poporului german. Fiecare generație e un val care se înalță și cade, ca să fie înlocuit de următorul. Ca indivizi, nu suntem decât o picătură în acest râu. Spre deosebire de mințile liberale, noi nu ne vedem în centrul lumii. Îmi scot din dulap o bluză curată, un pulover și o fustă și mă îmbrac. O astfel de înțelegere a lucrurilor ne face modești. Spre deosebire de gânditorii liberali, care cred că au ajuns de unii singuri la succesele pe care le au în viață, noi știm că tot ce îndeplinim nu se întâmplă datorită înzestrărilor proprii, ci datorită moștenirii noastre. Noi suntem mândrii purtători și gardieni ai sângelui german…

Închid radioul. Știu ce urmează să spună. Că fiecare rasă e diferită. Chiar dacă îl educi pe un negru, asta nu îl va transforma într-o rasă superioară, cum e un nordic. Cobor scările și simt puterea prețioasă, pură a sângelui meu german de calitate, cel puțin dinspre partea lui Vati, cum îmi pulsează prin vene.

Louise Fein s-a născut și a crescut în Anglia, lângă Londra. De mică a fost pasionată de citit și de lumile imaginare. După ce și-a luat licența în drept la Southampton University, a lucrat la Hong Kong și în Australia, apoi a călătorit prin Asia și America de Nord, înainte să se stabilească la Londra și să se angajeze în domeniul bancar. Are un masterat în scriere creativă de la St Mary’s University, căruia i-a urmat publicarea primului ei roman, Fiica Reichului (People Like Us, 2020; Daughter of the Reich – în edițiile americană și canadiană). Romanul a fost inspirat de povestea familiei tatălui său, care a fugit de naziști și s-a refugiat în Anglia, în 1930. În prezent, Louise Fein trăiește în Surrey, împreună cu familia, și lucrează la cel de-al doilea roman al său.

 

 



19
/04
/21

Marți, 20 aprilie, ora 19.30 vă invităm la o întâlnire Humanitas live online cu istoricul britanic Mark Galeotti, expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, și jurnalistul Marian Voicu despre volumele Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul și O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin apărute în colecția Istorie a Editurii Humanitas.

02
/04
/21

Primăria Municipiului București (PMB) prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) și Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) va desfășura, începând cu 1 aprilie, un Concurs de creație literară adresat seniorilor bucureșteni, cu tema „Timpul”.