„Căsătoria“, online – comedia lui Gogol „redă atemporalitatea conflictelor existențiale“
https://www.ziarulmetropolis.ro/casatoria-online-comedia-lui-gogol-reda-atemporalitatea-conflictelor-existentiale/

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită să vă instalaţi comod în fotolii, ca şi când aţi fi în sala de spectacol, şi să vizionaţi înregistrarea unui spectacol care a făcut deliciul publicului în stagiunile precedente.

Un articol de Petre Ivan|2 mai 2020

În zilele de luni şi vineri, de la ora 20.30, vă propunem câte o producţie din stagiunile trecute care, prin intermediul internetului şi al dumneavoastră, continuă să fie vie şi relevantă.

Luni, 4 mai, vă aşteptăm pe canalul de YouTube al Companiei să vizionaţi comedia „Căsătoria“ de N.V. Gogol, în regia lui Tufan Imamutdinov.

Din distribuţie fac parte actorii: Georgiana Ghergu (Agafia Tihonovna), Mihaela Mihai (Arina Panteleimonovna), Gabriela Bacali (Fiokla Ivanovna), Mihai Crăciun (Podkolesin), Csaba Ciugulitu (Kocikariov), Luchian Pantea (Omletă), Rareş Budileanu (Anucikin), Costin Gavază (Jevakin) şi Ion Vântu (Stepan).

Traducerea şi adaptarea sunt semnate de Dimitrii Bogomaz, regia artistică îi aparţine lui Tufan Imamutdinov (Rusia), costumele au fost realizate de Anastasia Bugaeva (Rusia), decorul a fost conceput de Timofey Ryabushinskiy, asistent de regie a fost Dimitrii Bogomaz, iar regia tehnică a fost asigurată de Stelian Chiţacu.

Despre „Căsătoria“, în presă:

„Tocmai raportul dintre situațiile comice, jucate cu plăcere și exactitate de actori, și această neliniște a îndoielii convinge în spectacolul de la Târgu Mureș, într-o variantă de scenă ce depășește comedia facilă și redă atemporalitatea conflictelor existențiale.“ Oana Cristea Grigorescu (Observator Cultural)

„Adus la zi cu inteligenţă şi vădită aplecare spre valorificarea şi potenţarea situaţiilor comice (a se remarca, spre exemplu, galeria de portrete dintre care Agafia Tihonovna trebuie să îl aleagă pe cel pe care îl preferă – protejatul fiind expus cu capul în jos), spectacolul pe textul Căsătoriei reuşeşte să stârnească, dincolo de hohotele de râs, interesul publicului prin subtilitatea cu care se apropie de cel care priveşte din sală şi de lumea care îi este familiară lui, aducând cu sine o infuzie de prospeţime şi de bun gust în exploatarea filonului comic. “ Sorin Mircea Rusu (LiterNet)

Premiera spectacolului a avut loc pe 20 noiembrie 2011.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa:

11
/06
/14

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat spectaculos pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului Boyhood (r. Richard Linklater) la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.

11
/06
/14

"Broaşte", un nou roman tradus în limba română al laureatului premiului Nobel pentru Literatura în 2012, scriitorul chinez Mo Yan, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei" a editurii Humanitas Fiction va fi prezentat publicului miercuri, 11 iunie, ora 19.00 in Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38).

11
/06
/14

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai lumii la ora actuală, care a transformat acordeonul într-un instrument de prim rang, RICHARD GALLIANO soseşte la Bucureşti pentru un concert extraordinar alături de Orchestra de Cameră Radio, moment ce punctează închiderea stagiunii ansamblului.