Câștigătorul Leului de Aur la Veneţia 2014, Roy Andersson, în deschiderea BIEFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorul-leului-de-aur-la-venetia-2014-roy-andersson-in-deschiderea-bieff/

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF deschide cea de-a cincea ediţie cu premiera românească a celui mai recent lungmetraj semnat de maestrul nedisputat al umorului absurd, Roy Andersson („Ingmar Bergman în variantă slapstick”, după cum l-a numit publicaţia Village Voice).

Un articol de Liliana Matei|2 decembrie 2014

Filmul ,,A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence”, laureat cu Leul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia în urmă cu doar două luni, va rula în cadrul BIEFF, la CinemaPRO, pe 10 decembrie.

Încheind trilogia despre ce înseamnă a fi om (alături de Songs From the Second Floor şi You, The Living – difuzat la prima ediție BIEFF) ,,A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” îi urmăreşte pe Sam și Jonathan, o variantă modernă a lui Don Quijote şi Sancho, doi agenți de vânzări, ce fac comerț ambulant cu diverse mărunţişuri şi se ceartă continuu.

Purtându-ne într-o drumeție caleidoscopică prin mai multe destine umane, cei doi inspiră în aceeaşi măsură ilaritate şi solemnitate. Parcurgem filmul, degustând frumusețea și absurditatea momentului prezent, înconjurați de oameni mult prea similari cu noi. Este o călătorie care dezvăluie frumusețea momentelor singulare, umorul și tragedia ascunsă în noi, grandoarea vieții, precum și fragilitatea fundamentală a omenirii.

Andersson creează ceva „asemeni unei colaborări între Monty Python și Samuel Beckett, în ultimele zile ale Noii Obiectivități”, după cum spune Robbie Collin, jurnalist pentru The Telegraph, adăugând „trebuie doar să te uiți, apoi să apuci o plasă și să încerci să-ţi convingi sufletul să coboare înapoi din tavan.”

Vorbind despre film, Andersson subliniază: „În ultimele mele două filme am îndrăznit să părăsesc realismul și naturalismul, intrând pe teritoriul esteticii abstracte. Această ambiție reflectă curentul artistic Noua Obiectivitate, care a cuprins Germania în anii 1920. Amestecul lor de realitate şi fantezie a dus la un fel de super-realism, o ambiție pe care o am, de asemenea, pentru A PIGEON SAT ON A BRANCH…, în care abstractizarea urmează să fie condensată, purificată, și simplificată; secvenţele trebuie să apară curățate, ca amintirile și visele. ”

Filme-dans, la BIEFF 2014

După succesul impresionant avut anul trecut, programul dedicat filmelor-dans revine la Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, de această dată în parteneriat cu unul dintre cele mai importante festivaluri europene de film coregrafic CINEDANS – Dance on Screen Festival Amsterdam.

Cinematograful și dansul fuzionează în şapte scurtmetraje fermecătoare, în care corpul uman devine sinonim cu emoția, un mijloc de definire a propriei identități, de revendicare a spațiului urban, o expresie a dragostei și a comunității.

I AM THE ONLY spune povestea maturizării unui băiat în contextul unei relații problematice dintre el și familia lui. În imagini simbolice, ni se arată personalitatea neînfricată, în plin proces de dezvoltare a copilului, în contrast cu atitudinea irațională, temătoare a rudelor sale mai în vârstă. (Gabriela Lupu, BIEFF)

Continuând povestea maturizării personale, INTRINSIC MORAL EVIL urmăreşte doi barbați ce intră într-un joc, trupurile lor atrăgându-se și respingându-se printr-o senzualitate sinuoasă. Corpurile dar si identitățile lor se urmăresc reciproc spre destinația lor finală – cea a auto-emancipării și mândriei, strălucind în fața prejudecăților. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Trecând la experienţa universală a iubirii, FLIGHT OF LIFE priveşte către un cuplu tânăr ce ia micul dejun împreună și se îndreaptă, şofând pe coasta unui munte, spre o petrecere. O dramă efervescentă, FLIGHT OF LIFE poartă privitorul într-o călătorie atemporală și fatidică ce leagă două suflete de cursul vieții. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

De asemenea abordând tema dragostei, BETWEEN ENTRANCE AND EXIT este un film îmbogățit cu o joacă abilă în convențiile genului de film (thriller, comedie burlescă, melodramă) ce prezintă viața ca pe o casă bântuită, abandonată, în captivitatea căreia se găsesc amintirile unei povești de dragoste sfâșietoare. Într-o relație disfuncțională, ca un pian dezacordat, cei doi protagoniști se caută și se găsesc în mod repetat într-un labirint de camere și oglinzi, fiecare reprezentând o altă etapă a unui cerc vicios de dragoste și ură. (Gabriela Lupu, BIEFF)

Îndreptându-și privirea de la experiente personale trăite în intimitate, la interacţiunea dintre oameni și mediul în care acestia trăiesc, HORIZON aduce o perspectivă proaspătă asupra rolului spațiului urban. Deși tratat cu umor, filmul relevă un subiect serios și anume că orizontul rămâne doar un concept într-o societate obsedată de ascensiune. (Gabriela Lupu, BIEFF)

Câştigător al premiului acordat de public la CINEDANS, SLOW este un performance care prezintă organismul uman dezarmat, înconjurat de jungla oraşului, marcând într-un mod încântător și excepţional contrastul dintre traseul corpului uman lipsit de apărare si lumea agitată ce-l înconjoară.

De asemenea concentrat asupra relaţiei dintre individ şi mediul (de data aceasta comunitar) în care acesta trăieşte, THE GINGER CONNECTION este un film despre outsiders și despre sentimentul de apartenență, despre legatura nespusă dintre oamenii roșcati, vazută în corelație cu dansul. Antrenant, cu un potențial de manifest socio-artistic, filmul degajă optimism, îndemnând minoritațile să se adune. (Gabriela Lupu, BIEFF)

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).