-->

Câştigătorul Marelui Premiu al Juriului la Sundance 2015, la Cinepolitica
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorul-marelui-premiu-al-juriului-la-sundance-2015-la-cinepolitica/

Regizorul american Chad Gracia, câştigătorul Marelui Premiu al Juriului pentru documentar la Festivalul de la Sundance 2015, în secţiunea World Cinema, va fi prezent la proiecţia filmului său, The Russian Woodpecker astăzi, de la 16.30, la Cinema Studio.

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2015

Primit cu entuziasm de critica internațională, The Russian Woodpecker merge pe urmele teoriei unui excentric artist ucrainean, Fedor Alexandrovici, care susține că în spatele exploziei de la Cernobîl există un motiv întunecat, care implică serviciile secrete sovietice și o instalație militară poreclită „Ciocănitoarea rusească”.

„E povestea unuia dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am întâlnit în viața mea”, spune Gracia. În timpul filmărilor în Ucraina, cameramanul Artem Rîzhikov a fost ținta unui lunetist.

Pasionat de literatura slavă, Chad Gracia a studiat limba rusă și a fost fondatorul proiectului Inverse Theater și director de dezvoltare la New Globe Theater din New York.

Cineastul va răspunde întrebărilor la finalul proiecției din competiția Cinepolitica. Documentarul va fi proiectat și joi, de la ora 18.30, la Studio.

Tot astăzi, 29 aprilie, de la ora 18.30, la Cinema Studio,

spectatorii pot viziona în premieră la Cinepolitica The State-Mafia Pact (r. Sabina Guzzanti), un subiect extrem de fierbinte:

The Russian Woodpecker, de Chad Garcia

The Russian Woodpecker, de Chad Garcia

pactul dintre stat şi grupurile mafiote în Italia.

De la ora 20.30,

va rula un alt film din competiție, Labyrinth of Lies, bazat pe investigația reală a unui procuror, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Acesta descoperă că instituții guvernamentale mari sunt implicate într-o conspiraţie care urmăreşte muşamalizarea crimelor nazismului.

La ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco

va fi proiectat mult-așteptatul Timbuktu (r. Abderrahmane Sissako), un film tulburător despre ascensiunea islamiștilor și cruzimea demersului lor.

Filmul a câștigat două premii la Cannes, zece trofee César și a fost nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

Le Temps des Aveux/ Vremea spovedaniei, regizat de Régis Wargnier, inspirat de cartea autobiografică a antropologului francez François Bizot, capturat de khmeri roșii în 1971, poate fi vizionat de la ora 18.00.

În ultima zi de Cinepolitica, pe 30 aprilie, de la ora 18.00, la Elvire Popesco,

Bankwatch România va prezenta exemple din eforturile organizaţiei de a opri impactele negative de mediu ale investiţiilor financiare europene în ţări în curs de dezvoltare joi.

În program – o expoziție foto, proiecţii în premieră ale unor filme-anchetă din Ucraina și Tunisia despre bătălia unor comunități locale cu giganți energetici și dezbatere interactivă cu invitați din sectorul cooperării pentru dezvoltare și protecția mediului din România

Cinepolitica se închide la ora 20.00la Cinema Studio, 

cu un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie în care Guillermo Arriaga, Emir Kusturica, Amos Gitai, Hector Babenco, Bahman Gobadi, Mira Nair, Warwick Thornton, Hideo Nakata și Álex de la Iglesia vorbesc despre oameni și relația lor cu Dumnezeu, în 9 scurtmetraje.

Proiectul a fost curatoriat de scriitorul Mario Vargas Llosa, iar responsabil pentru tema muzicală este celebrul Peter Gabriel.

Cea de-a patra ediție a Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica are loc între 26 – 30 aprilie, la Cinema Studio și Elvire Popesco.

Foto: Cinepolitica – cinepolitica.ro

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.