Câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin, László Nemes, vine în România cu filmul „Apusul”/„Sunset”
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorul-oscarului-pentru-cel-mai-bun-film-strain-laszlo-nemes-vine-in-romania-pentru-avanpremiera-filmului-apusul-sunset/

După succesul răsunător pe care l-a avut cu debutul său „Fiul lui Saul”/„Son of Saul”, pentru care a obţinut Oscarul pentru Cel mai bun film străin, László Nemes revine cu „Apusul”/„Sunset”, prezentat în premieră la Veneţia în 2018 unde a câştigat premiul criticilor FIPRESCI.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2019

Apusul/Sunset intră în cinematografele din România pe 21 iunie.

Păstrând predilecția pentru subiecte puternice, spații și timpuri istorice, regizorul maghiar pătrunde în universul unei civilizații la răscruce: Budapesta anului 1913. Imperiul Austro-Ungar, aflat în mijlocul Europei, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial se află la punctul de cotitură unde toate tensiunile europene acumulate coexistă în modernitate și decădere morală. Aici alege regizorul să-și plaseze personajul principal și să-i descrie călătoria provocatoare. Apusul unei ere stă să înceapă și este pregătit să-și desfășoare forțele dramatice pe ecranele din România începând cu 21 iunie, fiind distribuit de Voodoo Films.

László Nemes și Vlad Ivanov vor fi prezenți la avanpremiera filmului în București, pe 13 și 14 iunie, pentru a introduce filmul și a răspunde întrebărilor publicului în două sesiuni de întrebări și răspunsuri. Pe 13 iunie, Apusul va rula la Cinema Muzeul Țăranului, iar pe 14 iunie, la Cinemateca Union.

László Nemes s-a născut pe 18 februarie 1977, în Budapesta, Ungaria. După ce a studiat Istorie, Relații Internaționale și Scenaristică la Paris, a lucrat ca asistent de regie în Franța și Ungaria la scurtmetraje și lungmetraje. L-a asistat pe Béla Tarr la The Man From London și a studiat apoi regie de film la Universitatea din New York. Scurtmetrajele lui au fost recompensate cu 30 de premii în mai mult de 100 de festivaluri internaționale de film. Lungmetrajul Fiul lui Saul, care a avut premiera la Cannes în 2015 a fost recompensat cu Marele Premiu, primind mai târziu atât Globul de Aur, cât și Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Apusul/ Sunset este cel de-al doilea său film. Acesta a avut premiera în toamna anului 2018, în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul criticii – FIPRESCI – un film „înnebunitor și fascinant”, cum spun cei de la Los Angeles Times.

Laszlo Nemes ® Laokoon Filmgroup. Foto: Ildi Hermann

Actorii din rolurile principale sunt Juli Jakab și românul Vlad Ivanov – proaspăt întors de pe croazetă după premiera filmul La Gomera în regia lui Corneliu Porumboiu. Actorul român se află deja anul acesta la cel de-al doilea rol în limba maghiară (după Hier, de Balint Kenyeres). Filmul spune povestea tinerei Irisz Leiter (Juli Jakab), care ajunge în capitala Ungariei sperând să se angajeze croitoreasă în legendarul magazin de pălării care a aparținut răposaților ei părinți. Cu toate astea, este refuzată de Oszkár Brill (Vlad Ivanov), noul proprietar.

În timp ce magazinul se pregătește de vizita unor oaspeți extrem de importanți, un domn o abordează pe Irisz căutându-l pe un anume Kálmán Leiter. Tânăra alege să meargă pe urmele lui Kálmán, unica ei legătură cu un trecut pierdut.

Construind platourile de filmare în Budapesta, folosind jocuri de percepție între lumină și întuneric, precum și scene coregrafiate pentru a aduce Apusul în lumea fizică, reală, regizorul afirmă că: „Acest film este mărturia declarației mele de dragoste pentru cinema, la aproape un secol după filmul plin de speranță al lui Murnau, Sunrise, căruia-i aducem un omagiu. Sper ca Apusul să poarte în el unele dintre întrebările filmului lui Murnau.” Privind către prezent și viitor, regizorul spune: „rădăcinile mele europene m-au făcut să îmi pun întrebări despre epoca în care trăim, cea în care au trăit strămoșii noștri (…) și despre ceea ce va urma. În lumea noastră modernă (…) tindem să uităm impactul puternic al dinamicii istoriei, și în iubirea noastră fără margini pentru tehnologie și știință, parcă uităm cât de aproape de distrugere ne pot aduce acestea. Cred că trăim într-o lume care nu e foarte diferită de cea de dinaintea Marelui Război din 1914. O lume complet oarbă față de forțele de distrugere își începe decăderea din interior. Pentru noi, istoria e acum…

Apusul/Sunset va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 21 iunie și va putea fi văzut în București, Botoșani, Bistrița, Iași, Timișoara, Craiova, Cluj Napoca, Constanța, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Brașov, Lugoj, Pitești, Satu Mare, Târgu Mureș, Reșița, Caransebeș, Toplița, Petroșani, Slobozia, Arad.

Detalii pe paginile de Facebook, Instagram și pe pagina distribuitorului.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.