În prima săptămână de la lansarea Romanian Design Week, peste 25.000 persoane au vizitat expoziția din Piața Amzei, realizată de Primăria Sectorului 1, împreună cu The Institute. Alte 50 de evenimente au avut loc în tot Bucureștiul în această perioadă. Festivalul continuă în tot orașul până
Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.
Ştiaţi că într-o zi de 10 septembrie s-a născut îndrăgitul actor Colin Firth, laureat în 2011 al Premiului Oscar (plus premiul Bafta și Globul de aur) pentru cel mai bun actor în filmul The King's Speech?
Ştiaţi că astăzi se împlinesc zece ani de când cel supranumit lordul muzicii româneşti, Dan Spătaru, a plecat dintre noi? Cântăreţul a murit la 8 septembrie 2004, în urma unui atac de cord, la nici 65 de ani. În memoria lui Dan Spătaru este organizat anual, la Medgidia, festivalul care îi poartă numele.
Ştiaţi că într-o zi de 3 septembrie (1883) s-a stins din viaţă Ivan Sergheievici Turgheniev, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ruşi ai secolului XIX, alături de Dostoievski şi Tolstoi
Trei dintre cei mai importanţi artişti contemporani români îşi serbează astăzi ziua de naştere, Valeria Seciu (75 de ani), Horaţiu Mălăele(62 de ani) şi Tudor Gheorghe (69 de ani).
Ştiaţi că... într-o zi de 16 iulie s-a stins din viaţă Eugen Lovinescu, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu şi autorul teoriei Sincronismului și a Mutației valorilor estetice?
Ştiaţi că... într-o zi de 14 iulie s-a stins din viaţă Tudor Arghezi, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă?
Într-o zi de 11 iulie s-a stins din viaţă Laurence Olivier, cel mai mare şi apreciat interpret Shakespeare-ian al secolului XX şi cel mai bun actor al generaţiei sale.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 1 iulie (1961) s-a născut Diana Spencer (Lady Diana), devenită prinţesă de Wales, după căsătoria cu Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 26 iunie avea loc ultimul concert al lui Elvis Presley. Se întâmpla la Market Square Arena din Indianapolis, în 1977, anul morţii acestuia. "Doamnelor şi domnilor, Elvis a părăsit clădirea. Vă mulţumim şi vă dorim noapte bună!", spunea moderatorul Al Dvorin, la finalul concertului.
Dincolo de a fi "The King of Pop", un excentric şi un controversat personaj, Michael Jackson a fost un artist îndrăgit şi admirat de întreaga planetă. Iata 10 lucruri ciudate şi mai puţin ştiute despre Michael Jackson.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 18 iunie s-au stins din viaţă personalităţi precum Titu Maiorescu, Gică Petrescu, José Saramago sau Maxim Gorki? De asemenea, astăzi, 18 iunie 2014, faimosul muzician englez (Sir) Paul McCartney îşi sărbătoreşte cea de-a 72-a aniversare.
ŞTIAŢI CĂ… într-o zi de 6 iunie (1963) s-a născut actorul Adrian Titieni? Acestea este cunoscut, în special, pentru apariţiile sale în filme: “Moartea Domnului Lazarescu”, “Pescuit sportiv”, “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, “Domestic” etc, dar şi în numeroase scurtmetraje premiate.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 2 iunie (1968) s-a născut Teo Trandafir - prezentatoare de radio şi televiziune, actriță și (pentru o foarte scurtă perioadă) politiciană?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 28 mai (1974) s-a născut actorul, cântărețul și compozitorul Tudor Chirilă, fiul celebrului ziarist sportiv Ioan Chirilă şi al actriţei Iarina Demian?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 23 mai s-a stins din viaţă dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanții de seamă ai dramei de idei din literatura mondială?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 21 mai s-a născut Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 20 mai, în urmă cu exact 100 de ani, s-a născut Corneliu Coposu, fost deținut politic sub regimul comunist şi lider al opoziției din România postdecembristă?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 14 mai s-a născut regizorul şi producătorul american Geoge Lucas, autorul faimoaselor serii Războiul stelelor şi Indiana Jones?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 7 mai (2007) s-a stins din viaţă, la vârsta de 80 de ani, prozatorul şi eseistul Octavian Paler? Despre Octavian Paler, criticul Alex. Stefanescu spunea că acesta "este - de nu singurul, în chip sigur cel mai îndreptăţit - intelectual român al ultimilor trei-patru decenii care poate fi socotit «director de conştiinţă»."
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 5 mai s-a născut basarabeanca Alexandrina Hristov, una dintre cele mai interesante şi apreciate cântăreţe din actualul peisaj muzical românesc?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 1 mai (1962), la Bucureşti, într-o familie evreiască, s-a născut actriţa Maia Morgenstern? Maia a studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. Numele ei, Morgenstern, înseamnă în limba germană „Luceafărul de dimineață”.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 30 aprilie s-a stins din viaţă cineastul italian Sergio Leone? A fost părintele westernului spaghetti - Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965), Bunul, răul și urâtul, Undeva, cândva în Vest (1968), dar şi autorul memorabilului A fost odată în America (1984), ultimul său film.
Într-o zi de 24 aprilie se stins din viaţă poetul şi scriitorul Mircea Ciobanu? Despre Mircea Ciobanu, scriitorul Petre Anghel mărturisea: “Nu cunoaştem un alt scriitor român care să fi descoperit atâţia scriitori ca el. Nu-i aştepta cu uşa deschisă, asemeni lui Lovinescu, ci îi căuta el.
ŞTIAŢI CĂ în urmă cu 450 de ani se năştea William Shakespeare, cel mai mare scriitor şi poet de limbă engleză? Curios este că William Shakespeare s-a stins din viaţă tot într-o zi de 23 aprilie, zi în care a pierit şi cel mai important scriitor de limbă spaniolă, Miguel de Cervantes.
ŞTIAŢI CĂ... în urmă cu jumătate de veac, pe 17 aprilie 1964, se stingea din viaţă George Vraca, unul dintre cei mai importnaţi actori ai teatrului românesc?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 16 aprilie (1896) s-a născut Tristan Tzara (Samuel Rosenstock), poet și eseist român evreu, fondator al mişcării artistice Dada, ce avea să revoluţioneze artele plastice și literatura?
ŞTIAŢI CĂ... în urmă cu 120 de ani, pe 9 aprilie 1894, se năştea romancierul, dramaturgul, cronicarul dramatic, teoreticianul, regizorul, nuvelistul şi poetul Camil Petrescu, rămas în literatura română ca inițiator al romanului modern?
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 8 aprilie s-a născut Emil Cioran, unul dintre marile spirite ale secolului XX? Imposibil de clasat, Cioran a reușit să distileze, într-un stil impecabil, o nefericire care l-a însoțit întreaga viaţă.
Cineastul Mircea Daneliuc, autorul unor fime ca “Proba de microfon”, “Croaziera”, “Glissando”, “Patul conjugal” şi "Iacob”, împlineşte, astăzi, 71 de ani.
ȘTIAȚI CĂ... într-o zi de 5 aprilie s-au născut scriitorul Fanus Neagu și regizorul de teatru și film Silviu Purcărete? De asemenea, astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea lui Kurt Cobain, unul din cei mai influenți cântăreți rock din toate timpurile.
ŞTIAŢI CĂ..., dacă ar mai fi trăit, legendarul cântăreţ Gica Petrescu ar fi împlinit astăzi 99 de ani? A început să cânte în 1930, pe când avea 15 ani, fiind descoperit la o serbare şcolară de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio. S-a oprit din cântat 76 de ani mai târziu, în dimineaţa zilei de 18 iunie 2006, când a murit. În acea zi de duminică, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualități” tocmai urma să se acorda un premiu special - „Cântecul e viața mea”, dedicat lui Gică Petrescu.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 26 martie (1827) a încetat din viaţă Ludwig van Beethoven? Familia Beethoven a avut şapte copii, însă doar cei trei băieţi au supravieţuit copilăriei, Ludwig fiind cel mai în vârstă. Încă din copilarie, viitorul compozitor îşi dovedeşte pasiunea pentru muzică, sub îndrumarea tatălui său, care la întoarcere de la carciumă sau de la Curte îşi găseşte întotdeauna timp şi pentru Ludwig. Începând cu anul 1801 auzul lui Beethoven slăbeşte într-un ritm îngrijorător. Compozitorul ştie că în curând va surzi definitiv şi încearcă să folosească din plin timpul care i-a mai rămas. Compune cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trait, folosind fiecare moment liber, neglijând somnul, mâncarea şi prietenii.
ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 19 martie (1917) s-a născut, la Bucureşti, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti? Lipatti a crescut cu muzica încă din leagăn. Tatăl său a fost un amator de muzică înstărit, care studiase cu Sarasate și Carl Flesch, mama sa, o pianistă talentată, iar George Enescu era nașul său. Muzica a fost preocuparea lui din copilărie. Mama sa obişnuia să spună că “băiatul cânta la pian înainte de a fi învățat să zâmbească”. La 4 ani, Dinu Lipatti dădea concerte de caritate și începea să compună piese elaborate.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 14 martie s-au născut 3 mari actori români? Aurel Giurumia şi Iurie Darie nu se mai află printre noi. Dar actriţa alături de care am fredonat, în copilărie, versurile melodiei „Fram, ursul polar“, împlineşte 68 de ani.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 13 martie (1936) a avut loc, la „Opera Mare” din Paris, premiera tragediei „Oedip”, de George Enescu? Sau că în 1881 s-a născut Tony Bulandra, actor de teatru şi film, personalitate a scenei româneşti? Sau că...
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 12 martie s-a născut Victor Brauner, fondator al avangardismului românesc şi cel mai bine cotat pictor român din toate timpurile? Opera sa „Cazul straniu al domnului K“ a fost vândută în aprilie 2003, la Paris, cu suma de 700.000 de euro. Tot în 2013, lucrarea sa „Al şaptelea simţ“ (1948) a obţinut suma de 308.458 de euro la o licitaţie din Londra. Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamţ, în 1903. În 1930 a plecat la Paris, unde s-a ataşat de Brâncuşi, omul care i-a pus în mână un aparat de fotografiat. Brauner a străbătut bulevardul Montparnasse şi a fotografiat o casă - casa unde îşi va pierde, peste doar câţiva ani, ochiul. În 1931, Brauner îşi pictează autoportretul. Decide să îl anime puţin, pentru a-l face mai extravagant şi... îi scoate un ochi! Un an mai târziu, realizează o compoziţie onirică şi violentă. În prim-plan se află un chip care are înfipt în orbită un stilet pe care stă scrisă litera D, iniţiala celui care avea să-l lovească mai târziu. Pe 28 august 1938, în casa fotografiată în 1930 arev loc o petrecere boemă. Printre cei prezenţi se află şi Victor Brauner. Are loc o ceartă între doi spanioli se sparg câteva pahare, iar unul dintre cioburi se opreşte în ochiul lui pictorului român, împlinind “profeţia” lui Brauner.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 11 martie s-a născut Ion Besoiu, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori români? Besoiu a debutat în pe marele ecran în 1957, însă succesul l-a cunoscut după turnarea filmului „Toate pânzele sus”. Activitatea sa cinematografică este impresionantă: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre" etc. În anul 2002, Ion Besoiu a a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 5 martie a încetat din viaţă scriitoarea Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach, Straina etc)? Căsătorindu-se la numai 20 de ani, universul casnic îi părea carceral nu atât din pricina celor cinci copii, cât mai ales a unui soţ care nu-i putea aprecia înclinaţiile literare. În puţinul timp liber, Hortensiei Papadat Bengescu purta corespondenţe cu numeroase personalităţi ale vremii. Într-una dinstre scrisori, îi mărturiesea lui Garabet Ibrăilean temerile cu privire la valoarea textelor pe care le scrie: "O oglindă, cred eu, nu e ceva adânc, e o muchie de răsfrângeri trecătoare. Eu simt, nu calculez, atmosfera unei scrieri, ca şi a unui loc, de aceea probabil nu m-am dat lafund, instinctiv, nu am calculat, nici nu am zburat prea sus. Cu ea, ca şi cu celelalte, am trecut prin fazele mele obicinuite şi singurele în care mă decid să scriu. Am scris în «căldură», apoi am crezut că nu e tocmai rău ce am făcut, pe urma nu am mai deosebit nimic, apoi am socotit că e mai puţin ca nimic, că e prost, neînsemnat, şi acum nu-mi dau seama şi aştept să văd ce credeţi fără înconjur".
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 28 februarie s–a născut scriitorul şi filozoful Mircea Eliade? După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune şi învăță, fără profesor, italiana și engleza, apucându-se să studize în acelaşi timp persana și ebraica. Opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 26 februarie a încetat din viaţă Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai importanţi pictori români, membru reprezentantiv al expresionismului şi postimpresionismului? La sfârşitul lui 2011, pictura acestuia, "În iatac" a fost adjudecată la preţul de 290.000 de euro, nou record la acea vreme pentru piaţa româneasca de artă. Recordul a fost doborât anul trecut, când tabloul "Două fete" realizat de Ştefan Luchian a fost vândut cu suma de 300.000 de euro.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 21 februarie (1972) a fost lansat romanul Marele singuratic, pentru care Marin Preda a primit premiul Uniunii Scriitorilor? Marele singuratic, care continuă lumea moromeţiană, este romanul fiului, al lui Niculae, în care apare neaşteptat şi tatăl, marele personaj Ilie Moromete. El îşi încheiase istoria în volumul doi al Moromeţilor, dar prezenţa sa devine posibilă prin plasarea peripeţiilor lui Niculae într-un timp anterior morţii tatălui său. Notorietatea lui Preda va atinge apogeul opt ani mai târziu, o dată cu ieşirea de sub tipar a volumului Cel mai iubit dintre pământeni, ultimul său roman, la lansarea căruia, sub asaltul numărului impresionant de admiratori, s-au spart vitrinele librăriei.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 20 februarie s-a născut Eugen Barbu, scriitor, scenarist, publicist, membru corespondent al Academiei Române, laureat al Premiului Herder? Eugen Barbu, care ar fi împlinit, astăzi, 90 de ani, a scris, printre altele, romanele “Groapa” şi „Principele”. A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 13 februarie s-a născut Horia Căciulescu, unul dintre marii nostri actori de comedie? Căciulescu a activat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, a făcut ani lungi de detenție ca deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră și a murit împușcat de soldați la Revoluția din decembrie 1989, la bordul mașinii sale, fiind confundat cu un… terorist.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 12 februarie (1984) a murit scriitorul argentinian Julio Cortazar, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului magic? Ca o curiozitate, Cortazar a tradus în spaniolă romanului lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, roman inspirat de naufragiul marinarului scoțian Alexander Selkirk, salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan […]
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 11 februarie (1963) a încetat din viaţă Sylvia Plath, poetă, eseistă americană? La începutul anului 1963, când îi apărea romanul autobiografic „The Bell Jar”, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi eșuașe, iar ea și copiii săi erau măcinați de boală și înfruntau cea mai cruntă iarnă a secolului într-un apartament neîncălzit, la Londra. În zorii zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Prima sa poezie, intitulată Poem, fusese publicată în Boston Herald pe când avea doar 9 ani. La vârsta de 12 ani, IQ-ul ei era în jur de 160, unul caracteristic geniilor.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 10 februarie (1898) s-a născut Bertolt Brecht, dramaturg, poet și regizor german? Inițial expresionist, Brecht a fost întemeietorul instituției teatrale "Berliner Ensemble", inițiator al "teatrului epic", cel care a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice şi a revoluționat teatrul secolului XX.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 8 februarie (1931) s-a născut James Dean, “copilul rebel al Hollywood-ului", cel care avea să devină un simbol al Americii, după doar 3 roluri principale? James Dean, considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați de la Hollywood în anii '50, a murit la vârsta de 24 de ani, într-un accident de mașină, la câteva minute după ce fusese amendat pentru exces de viteză.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de de 7 februarie s-a născut Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți prozatori englezi? La vârsta de 12 ani, viitorul scriitor își vede tatăl închis, timp de trei luni, la închisoarea datornicilor, urmat și de restul familiei, care nu mai avea cu ce să se întrețină.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 5 februarie (1979) a avut loc premiera filmului "Nea Mărin Miliardar", cel mai vizionat film românesc din toate timpurile? Amza Pellea, care devenise foarte popular după rolurile din Dacii, Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte și Osînda, a dorit să interpreteze şi un rol comic. Amza s-a dus la Sergiu Nicolaescu şi între cei doi a avut loc următoruol dialog: „Ce părere ai, maestre, dacă aș juca într-o comedie la Athénée Palace?” / „Dacă e să câștigi un ban, foarte bine! Dar ce faci acolo?” / „Latru!” / „Păi bine, măi Amza, abia l-ai jucat pe Mihai Viteazu și acum te duci într-un bar ca să latri?”
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 30 ianuarie (2004) regizorul Roman Polanski a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC)? Ceremonia a marcat împlinirea a 170 de ani de învăţămînt teatral în România.
ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 29 ianuarie (1926) s-a născut Tudor Vornicu, jurnalist de televiziune, celebru realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune? Multe dintre neuitatele programe de Revelion marca TVR i se datorează lui Tudor Vornicu, cel care a gândit şi creat emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct". "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 27 ianuarie (2010) a încetat din viaţă J.D. Salinger, autorul romanului "De veghe în lanul de secară" - unul dintre cei mai influenți scriitori americani? Salinger nu a mai publicat nimic din 1965 încoace și nu a mai acordat nici un interviu presei, chiar dacă a continuat să scrie până spre sfârșitul vieții sale.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 26 ianuarie (1957) a avut loc premiera filmului „La Moara cu noroc”, ecranizare de Victor Iliu după nuvela lui Ioan Slavici? Filmul a fost nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru marele premiu Palme d'Or.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 21 ianuarie s-au născut comicul britanic Benny Hill, realizator de emisiuni de divertisment, dar și actorul american Telly Savalas, cunoscut în România pentru rolul principal jucat în serialul polițist Kojak, difuzat de Televiziunea Română în anii '70-'80.
ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 16 ianuarie s-a născut Susan Sontag, critic literar, scenarist și gânditor american? Cartea care a consacrat-o, "Împotriva interpretării", este o pledoarie pentru relativismul filosofic din epoca postmodernismului.
ŞTIAŢI CĂ pe 15 ianuarie, ziua în care s-a născut poetul Mihai Eminescu, au venit pe lume şi celebrul dramaturg francez Moliere, dar şi Martin Luther King, laureat al Premiului Nobel pentru Pace?
ȘTIAȚI CĂ Lewis Caroll (Charles Dogson), autorul celebrei povestiri "Alice în ţara minunilor" s-a stins din viață într-o zi de 14 ianuarie, zi calendaristică în care a avut loc și premiera operei "Tosca" de Giacomo Puccini?