Cazul Pintea Viteazul – biografia imaginară a unui haiduc
https://www.ziarulmetropolis.ro/cazul-pintea-viteazul-biografia-imaginara-a-unui-haiduc/

Spectacolul „Cazul Pintea Viteazul“, de la Teatrul Municipal din Baia Mare, este lipsit de stridenţe teziste, de gongorisme naţionale ori de „pilduiri” sforăitoare, ca şi de idilisme folclorizante.

Un articol de Claudiu Groza|3 decembrie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Figura lui Pintea Viteazul este legendară în Maramureş şi Transcarpatia, revendicată nu doar de români, ci şi de ucraineni. Faimosul haiduc de la începutul secolului al 18-lea a dobândit în timp o aură mitică, ce i-a deturnat biografia „civilă“ înspre imaginarul popular, care l-a păstrat în memoria colectivă ca erou. În orizontul acestei biografii imaginare, regizorul Gavriil Pinte a construit un spectacol de teatru: Cazul Pintea Viteazul, cu premiera în 30 noiembrie la Teatrul Municipal din Baia Mare, printre protagonişti aflându-se un alt celebru maramureşean strămutat în Capitală, Grigore Leşe.

Cazul Pintea Viteazul nu este „teatru istoric“ și nici „etno“, deși scenariul său – scris tot de Gavriil Pinte – citează documente de arhivă, iar intriga e potențată de cânturi tradiționale.

Avem de-a face mai degrabă cu o restituire, în grilă antropologic-estetică (nu vă speriați, cuvintele sună poate prea sofisticat) și poetică, a unei povești populare care a străbătut trei secole, fiind încă destul de pregnantă în imaginarul colectiv al nordului Transilvaniei.

E cazul clasic, universal valabil, al unui personaj real, transformat în simbol/model de o colectivitate în căutare de repere.
Biografia „civilă” a lui Grigore Pintea, haiducul, spune că el s-a născut în 1670, la Măgoaja, și a murit împușcat în 1703, la porțile cetății Baia Mare, căpitan în oastea „de eliberare națională” a Principelui Transilvaniei Francisc Rakoczi al II-lea, care lupta cu armata imperială austriacă.

cazul pintea viteazul

Imagine din spectacolul „Cazul Pintea Viteazul“

În răstimp a dat numeroase lovituri, fiind înregistrat de documentele vremii ca un tâlhar sângeros, dar a fost înrolat și în armata imperială. Există și o versiune „tabloidă” conform căreia Pintea avea de ibovnică o femeie măritată și a fost împușcat de soțul aceleia.

În imaginarul colectiv, Pintea Viteazul, cum a fost supranumit, devine un personaj mitologic, care are un cal fermecat, capabil să sară dealuri întregi, o comoară, evident, și nu poate fi omorât decât cu „trei grăunțe de grâu sfânt/ș-un plumbuț mândru de-argint”. I s-a dedicat o baladă, iar „aventurile” lui au fost povestite de 300 de ani încoace din generație în generație.

La mijlocul acestei duble biografii plasează regizorul Gavriil Pinte portretul personajului său, un personaj care nu apare în spectacol, ci e doar evocat în dialogul unui copil cu un culegător de lemne și al acestora cu gărzile imperiale ce-l caută pe Pintea. Un portret alcătuit și din fragmente documentare, și din frânturi de legende, întretăiate de pasaje muzicale ce accentuează aura de mister și de simbol a eroului de acum trei veacuri.

Concepția regizorală e explicată admirabil prin inversarea sensului clasic al proverbului latin „Verba volant, scripta manent”. Vorbele ar fi, așadar, semnul „veșnicei pomeniri”, iar nu cuvintele scrise într-o carte închisă. Povestea lui Pintea transcende vremurile prin ceea ce se spune despre el, nu prin documentele de arhivă.

Acest scenariu scris cu fler scenic și-a găsit o plastică transpunere vizuală prin scenografia Roxanei Ionescu, cu elemente de decor foarte simple în prim-plan: rama purtată în spinare de Om ori „scara toacelor”, compensate de efectul dat de coregrafia/joc de umbre din fundal.

Nu mai puțin însă, interpreții – actori și dansatori – au împlinit spectacolul, de la Ruxandra Lăzărescu (Copilul) și Liviu Topuzu (Omul), ambii de o mare naturalețe într-un dialog destul de provocator prin variațiile sale de la neaoș arhaic la limbaj administrativ ori replici trilingve, la Claudiu Pintican, Ștefan Mura, Mircea Gligor, Vali V. Popescu, Loredana Maghear, Adrian Pop și Raul Conicica, insuflându-i atmosfera specială.

Grigore Lese

Grigore Leşe urcă pe scenă în acest spectacol

Îl menționez separat pe Grigore Leșe tocmai pentru că s-a integrat cu acuratețe, acuitate și spirit de echipă ansamblului scenic, ca un adevărat actor de teatru, potențând prin bucățile muzicale pe care le-a cântat live intriga spectacolului.
Spectacolul de la Baia Mare are fluență, cursivitate, frumusețe și coerență, deși încă are nevoie să „se așeze” ca să prindă ritmul firesc.

E lipsit de stridențe teziste, de gongorisme naționale ori de „pilduiri” sforăitoare, ca și de idilisme folclorizante. Un ușor aer pedagogic are poate secvența finală, cea în care „tabloul” evocării lui Pintea devine un fel de „muzeu țărănesc” al mitologiei Nordului românesc, dar asta nu supără. Cert este că, timp de 300 de ani, maramureșenii au păstrat imaginea unui personaj istoric.

Cât e istorie și cât fabulație din biografia acestuia, nu mai contează. Cazul Pintea Viteazul e, în cele din urmă, o spunere în cheie cultă a poveștii haiducului din Nord.

Foto din spectacolul Cazul Pintea Viteazul – Tiberiu Toth

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]

27
/09
/12

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

27
/09
/12

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

27
/09
/12

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, miercuri, 3 octombrie, de la ora 19,30, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special, informează Biroul de presă al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). În cadrul evenimentului, sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări […]

27
/09
/12

Trei dintre scurtmetrajele regizorului Cristian Nemescu, realizatorul celebrului film „California Dreamin'” (2007), vor fi prezentate în acest sfârşit de săptămână în cadrul centrului cultural nonprofit 92Y Tribeca, din New York, conform unui material publicat în L Magazine.  Cele trei scurtmetraje selectate pentru a fi prezentate la New York sunt „Mihai şi Cristina” (2001), „Poveste de […]

27
/09
/12

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii.   Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, din nou în şedinţa de joi, solicitarea companiei RCS&RDS de modificare a licenţei audiovizuale […]

27
/09
/12

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

27
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu editura Archipelago Books vor organiza la data de 3 octombrie la sediul centrului literar Poets House din New York o ‘noapte de poezie’ în onoarea lui Nichita Stănescu – ‘cel mai mare poet contemporan român’ – cu ocazia lansării antologiei în limba engleză ‘Wheel with a Single Spoke […]

26
/09
/12

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]