Ce a fost şi ce va fi la FEST-FDR 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-a-fost-si-ce-va-fi-la-fest-fdr-2015/

O Livadă de vişini după Cehov, în montarea intensă a ucrainenilor de la Voskresinnia Theatre şi Medio Monte, un performance care a transformat în teatru pur instalaţia scenografică, muzica, arta video şi literatura, sunt cele două spectacole care au dat startul celei de a doua etape a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST – FDR), eveniment organizat de Teatrul Naţional Timişoara cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2015

De câte ori avem ocazia să vedem un spectacol de teatru în parcare (și nu orice fel de spectacol)? FEST – FDR 2015 face posibil acest lucru! Astfel, duminică și luni (7 și 8 iunie), în parcarea Hotelului Timișoara vișinii au dat în floare, apoi au pălit și s-au transformat în flăcări.

În ciripit de păsărele, publicul a fost invitat marți seara (9 iunie) să pornească în căutarea domnului Lang, în foyerul și pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din Timișoara, prin fabuloasa lume a lui Medio Monte. Un univers care le vorbește celor prezenți despre o lume dispărută și, poate, despre lipsa de timp și poluarea acustică a zilelor noastre.

Liz și Henrieta, cele două personaje interpretate de Florin Vidamski și Richard Balint, purtând cele două superbe costume realizate de Helmut Sturmer, intră în labirintul din Monte Medio și îi invită pe spectatori să ia parte la un exercițiu de expresivitate scenică.

Medio Monte07

FEST – FDR continuă cu spectacole la fel de incitante: astăzi, de la ora 19, Dragoș Pop propune spectatorilor FEST-FDR o cură de râs în Cireada de pe tort, iar ziua se va încheia începând cu ora 22 cu un fabulos spectacol de teatru-circ al francezilor de la Underclouds Cie, Funambus, o poveste concentrată în tensiunea unei corzi pe care doi acrobați-actori evoluează.

Ziua de mâine, 11 iunie, readuce autobusul fabulos – Funambus, tot de la ora 22, precedat fiind de o întâlnire epocală cu Moromete și Cocoșilă – pe care spectatorii îi pot întâlni în spectacolul Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? în adaptarea lui Cătălin Ștefănescu și regia lui Alexandru Dabija. Două personaje celebre întrupate de doi actori la fel de cunoscuți: Marcel Iureș și George Mihăiță.

FEST-FDR 2015 continuă până sâmbătă, 13 iunie. Vom reveni cu noutăți în zilele ce urmează.

(Fotografii : Adrian Pîclișan / TNTm)

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]