Ce aduce Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” la Sinaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-aduce-festivalul-internationalenescu-si-muzica-lumii-la-sinaia/

Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii” revine în 2022 cu ediţia a XXIII-a. Evenimentul are în program nu mai puţin de 17 concerte şi recitaluri.

Un articol de Liliana Matei|1 august 2022

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, în colaborare cu UCIMR, Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii” propune un program dens şi divers, susţinut de tineri și foarte tineri muzicieni.

Concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Casa memorială George Enescu şi nu numai.

Proiectul creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va începe anul acesta pe 9 august cu un concert în aer liber, desfăşurat începând cu ora 19.00, în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia, susţinut de Ansamblul Filarmonicii „George Enescu” şi intitulat „Nemuritorul Johann Strauss”.

Concertele simfonice programate în sala Casino-ului din Sinaia vor fi susţinute de Orchestra Junior dirijată de Andrei Stănculescu pe 10 august, sub genericul „Familii de compozitori – Bach şi Haydn”, urmat de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea, solistă Suyoen Kim cu un program Brahms, Enescu, Joseph Joachim, aflat sub genericul „Enescu, Forever!” şi Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un program Mozart, Beethoven, Ceaikovski, pe 23 august.

Tot la Casino-ul din Sinaia, dar si la Casa memorială George Enescu vor putea fi ascultate şi formule camerale, pe 17 august Laureaţii Concursului Internaţional George Enescu, mai precis un recital de trio Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, invitat Cătălin Răducanu – pian,  pe 24, 26 și 29 august fiind programate trei recitaluri Avanpremieră la concursul international George Enescu (cu Izabela Ghergu – violoncel, Maria Marica – vioară, Gabriel Gîţan – pian, Eva Garet – pian, Constantin Borodin – violoncel, Daria Tudor – pian), iar pe 25 august recitalul Ansamblului Musica Viva.

De ziua lui George Enescu, mai precis pe 19 august, la Casa memorială George Enescu, va avea loc în aer liber, de la ora 17.00, recitalul „Enescu la el acasă”, cu Ştefan Aprodu – vioară şi Cătălin Răducanu – pian, marcând încă o dată faptul că festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și devenind una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România.

Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv, inclusiv în aer liber, ediţia din 2022 având multiple concerte programate în parcul Dimitrie Ghica, printre care „Muzică de film. Disney Music!” cu Orchestra Junior, dirijată de Andrei Stănculescu, pe 10 august, la ora 19.00, „Cântec, joc şi voie bună” cu Ansamblul folcloric Cununa Carpaţilor, pe 14 august, „De la Baroc la… Rock” cu ansamblul Violoncellissimo,  pe 15 august, şi de la clasic la divertisment cu soliştii Orchestrei Române de Tineret, pe 27 august.

Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența a trei dintre orchestrele naționale de tineret ale României, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi Orchestra Junior, dar şi un invitat de marcă din domeniul orchestrelor de acest tip, închiderea festivalului fiind semnată de Orchestra Naţională de Tineret a Franţei, dirijor Alexandre Bloch, solistă violonista Sarah Nemţanu, pe 2 septembrie, la Casino, cu un program Berlioz, Lalo, Lili Boulanger, Maurice Ravel. Orchestrele românești care concertează în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din trei categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert.

Marin Cazacu, inițiatorul proiectului, director general al Filarmonicii „George Enescu”, declara înainte de acest eveniment: „Festivalul Internațional «Enescu și muzica lumii» a devenit în ultimii 23 de ani cea mai importantă platformă de promovare și consacrare a celor mai buni tineri muzicieni. Orchestrele Naţionale de Tineret ale Romaniei se pregătesc şi se dezvoltă la Sinaia, loc de inspiraţie şi imaginaţie pentru orice artist, oraşul care respiră nu numai aerul curat de munte, ci şi atmosfera culturală efervescentă pe care marele compozitor George Enescu a imprimat-o oraşului. Primăria orașului Sinaia, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română și partenerii fideli ai festivalului asigură prin acest proiect viitorul muzical al României.”

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).