Ce-au vrut să spună Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Emil Brumaru
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-au-vrut-sa-spuna-andrei-plesu-mircea-cartarescu-si-emil-brumaru/

„Dumneavoastră, când pierdeţi timpul, ce faceţi?“ sau „Când v-aţi îndrăgostit ultima oară?“ sunt câteva întrebări la care nume cunoscute din lumea literară au răspuns cu lejeritate şi cu umor, în volumul de interviuri coordonat de Marius Chivu.

Un articol de Corina Vladov|12 iulie 2013

„Dumneavoastră, când pierdeţi timpul, ce faceți?“ sau „Când v-ați îndrăgostit ultima oară?“ sunt câteva întrebări la care nume cunoscute din lumea literară au răspuns cu lejeritate și cu umor, în volumul de interviuri coordonat de Marius Chivu.

Volumul „Ce-a vrut să spună autorul“, apărut la Editura Polirom, conține 27 de interviuri pe care Marius Chivu le-a publicat în ultimii ani în publicații culturale ca Dilemateca sau Revista 22. Volumul nu este o simplă colecție de interviuri vechi, pentru că fiecare scriitor intervievat (cu excepția lui Gheorghe Crăciun) a completat un „update“, prin care și-a comentat afirmațiile de altădată.

În plus, ca bonus, fiecare interviu e urmat de unul sau mai multe răspunsuri prilejuite de anchetele Dilematecii. Printre cei intervievați se regăsesc Ștefan Agopian, Dan Coman, Șerban Foarță, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Nora Iuga, Tia Șerbănescu. Mai jos reproducem câteva fragmente din răspunsurile date de Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu și Emil Brumaru.

Andrei Pleșu: „Umorul este, în cazul meu, o strictă formă de politețe”

„Mă tem că, într-o foarte mare parte, umorul ține de natură, de firea omului. Unii, pur și simplu nu au umor. În măsura în care se poate spune despre mine că am umor, cred că aceasta este o trăsătură a naturii mele. Îmi place să binedispun oamenii și mi se pare esențială pentru dialog și bună conviețuire o anumită formă de bună dispoziție.

Într-o atmosferă de bună dispoziție – nu de veselie isterică sau de chicoteală infantilă – omul este tolerant, și creativ. De aceea cred că umorul este una dintre cele mai prețioase stări lăuntrice pe care poți să le ai. Din păcate, nu reușesc asta tocmai cu cei apropiați. Cînd ies din lume tind să devin morocănos. Fie din epuizare, fie dintr-o insuficiență interioară… Regret asta. E una din înfrângerile vieții mele private.

Altfel, sînt sigur că, dacă umorul ar deveni o virtute obligatorie pentru a deține o funcție publică, lucrurile ar merge mult mai bine în România. Lumea noastră politică are umor doar cînd nu vrea.”

Să știi să-ți pierzi timpul

„Felul modern de a pierde timpul e de a nu avea timp de pierdut. Omul recent e un om ocupat, stăpînit de lăcomia de a valorifica, de un fel de delir al productivității, al livrării continue. Însă ocupațiile noastre obișnuite sînt o uriașă pierdere de timp dacă le raportăm la axele esențiale ale unui destin.

M-am întîlnit de curînd cu un mare călugăr din vechea generație – un om de peste 90 de ani – care mi-a spus două lucruri esențiale: să ai mereu conștiința că timpul e foarte prețios și să încerci să obții o stare de veghe continuă, un fel de a fi treaz, de a suprima momentele în care ești absent din tine însuți. A percepe cu maximă acuitate fiecare detaliu, fiecare moment, fiecare om din preajma ta înseamnă a nu avea blackout-uri.

A nu lăsa nici o secundă să treacă fără chip, a fi integral prezent în fiecare gest pe care îl faci, a nu trăi somnambulic. Nu e vorba să ajungi să la un fel de insomnie nevrotică, ci să absorbi în permanență infinitatea, bogăția enormă a clipei.”

Când pierd timpul…

„Îmi place să stau. Nu-mi iese chiar statul de tip zen, dar îmi iese zăcutul: să mă destind complet, să nu mi se ceară nimic, să las corpul și toate anexele lui în orizontul unei bucurii fără iluzii. Și îmi place să stau de vorbă. Taclaua este o bucurie privată care mă face să mă simt foarte bine.”

Mircea Cărtărescu: „Acum trăiesc ca și când n-aș trăi și scriu ca și cînd n-aș scrie”

„Pentru mine, toate premiile din lume nu fac cît un vers sau un paragraf reușit dintr-o carte. Dar un mare premiu, primit pe merit, în momentul potrivit, poate fi un stimulent extraordinar, o gură de aer care te ajută să mergi mai departe. Insuccesul social și literar prelungit, mai ales cînd e nedrept, înăcrește chiar și firile cele mai pozitive.

Dacă pe mine mă numești «celebru», cum îi vei numi pe Márquez, Rushdie, Coelho, Llosa, Pynchon, Kundera etc. etc., cu care eu nu mă compar nici în vis? Nu mă-mbăt cu apă rece! Faptul că am pînă-n prezent volume traduse în mai multe limbi, între care cîteva la edituri care înseamnă ceva, nu îmi dă dreptul să mă consider «celebru». Știu foarte precis unde mi-e locul.

Cine voi deveni peste încă zece ani mi-e, acum, cu neputință să spun, căci deodată îmi dau seama că nu mai pot fi sigur de absolut nimic: va mai exista literatură peste zece ani? Voi mai fi în viață? Mă va mai interesa să scriu cărți? Nu știu. Ce știu acum e că lumea, așa cum am cunoscut-o de cînd am început să scriu literatură, s-a schimbat complet în ultimii doar 5-6 ani. Pînă acum eram angajat în lume cu toate puterile mele, scriam din tot trupul, credeam din toate baierele inimii, trăiam utopia scrisului mai intens decât utopia lumii.

Acum trăiesc ca și când n-aș trăi și scriu ca și cînd n-aș scrie într-o lume care deodată a căpătat consistența pufului de păpădie. Poate că a fost mereu așa, dar înainte puful era organizat măcar într-un glob ce dădea impresia unui plan, al unui sens, al unei geometrii necesare. Acum un copil a suflat în glob și toate micile parașute s-au risipit aleatoriu în curenții de aer. Trăiesc pe una dintre ele și văd cum toate celelalte se-ndepărtează la întîmplare.”

Emil Brumaru: „Aș putea să citesc, dar, știi, e foarte greu să te oprești din scris!”

„Deși e foarte bine să te oprești cînd vezi că nu mai ești cel care erai odată. Trebuie să renunți, trebuie să-ți spui gata într-o zi! Dar, apoi, ce să fac, ce să mai aștept?! Să scrii e un mod de a trăi și e greu să pui punct. Și apoi, se întîmplă ceva: dacă ai cîteva poezii foarte bune, ele luminează și restul. Pentru că nu poți scrie bine tot timpul. Ar fi monoton. Cum mi-a atras mie atenția cineva de mult că la Eminescu plac și poeziile cele mai slabe.

Am avut o perioadă cînd nici n-am mai citit, iar acum sunt foarte multe cărți bune și nu știi ce să citești mai întîi. Asta e drama celor în vîrstă: înainte n-au putut citi anumite cărți, iar acum au apărut toate deodată. E ca și cum ai primi la același telefon mai multe apeluri în același timp: sună ocupat. Așa și cu cărțile.

Adevăru-i că nu mă prea dau în vînt să scriu despre moarte, fie ea și așa, în general, darmite gîndindu-mă la cea care-mi va fi hărăzită. Am credința că mort nu aș percepe nici parfumul unei prune căzînd, crăpată de propria-i zeamă, fluierînd aerul găurit o secundă de ea, nici palpitul unui fluture părînd că se ia de-a moaca după ultimul vagon al trenului marfar trecut indolent peste barieră […]. N-aș mai despărți culorile de obiecte, jupuindu-le cu tot cu amurg, ca pe o coajă sau o pieliță de fruct etc. E nasol să fii mort!”

Foto:  Radu Sandovici / vertizontal.ro (fotografia cu Andrei Pleşu), Alexandra Băcescu-Davis (fotografia cu Mircea Cărtărescu), Victor Jalbă (fotografia cu Emil Brumaru)

06
/10
/18

Nadia Murad, autoarea volumului „Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic” (Polirom, 2018) – scris în colaborare cu jurnalista Jenna Krajeski, cuvânt-înainte de Amal Clooney – , este unul dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace 2018. Cel de-al doilea laureat este medicul congolez Denis Mukwege.

05
/10
/18

Zilele trecut, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, s-a discutat despre "Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini", volum recent apărut la Editura Humanitas, o selecție realizată de Georgeta-Anca Ionescu din ediția tradusă din grecește de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române.

03
/10
/18

Mircea Cărtărescu, într-un inedit "tablou" surprins de soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, în Palma de Mallorca, unde autorul romanului "Solenoid" a primit, zilele trecute, Premiul Formentor de las Letras 2018

02
/10
/18

Cartea „Către un zeu necunoscut” (traducere din limba engleză și note de Ioana Oprica) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

29
/09
/18

Campioana olimpică şi mondială la scrimă Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii „En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră” la editura Curtea Veche, „o poveste de suflet despre pasiune, ambiţie, sport şi vise îndrăzneţe care devin realitate”, arată un comunicat remis

26
/09
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul și ești bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citești ce-a mai rămas din presa scrisă și se întâmplă același lucru. Iar pe rețelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îți propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

25
/09
/18

Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT au anunțat numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” („Divergent”, „Insurgent”, „Experiment”).

24
/09
/18

Cartea „Djamilia” (traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu) a fost publicată în anul 2017 la Editura Allfa, parte a grupului editorial All, în colecția Strada Ficțiunii.