Cea mai buna carte străină, în Spania – Mircea Cărtărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-buna-carte-straina-in-spania-mircea-cartarescu/

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului Tormenta al mejor libro de autor extranjero (cea mai buna carte străină), pentru ediţia spaniolă a volumului „Nostalgia”.

Un articol de Petre Ivan|15 ianuarie 2014

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului Tormenta al mejor libro de autor extranjero (cea mai buna carte străină), pentru ediţia spaniolă a volumului „Nostalgia”.

Publicat la prestigioasa editură Impedimenta din Madrid, în traducerea semnată de Marian Ochoa de Eribe, volumul „Nostalgia” a fost considerat de presa spaniolă una dintre cele mai bune cărţi străine apărute în 2012.

„Un tur de forţă narativ surprinzător, afrodiziac, impresionant din punct de vedere literar, semnat de unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai literelor europene actuale”, se arată în descrierea volumul „Nostalgia” de pe site-ul editurii Impedimenta, informează Mediafax.

Premiul Tormenta al mejor libro de autor extranjero (premiul Tormenta pentru cea mai bună carte străină) este acordat de revista online de critică literară La tormenta en un vaso, iniţiată şi coordonată de Care Santos, scriitoare şi critic literar. Optzeci de cunoscuţi oameni de litere spanioli sunt colaboratori permanenţi ai revistei, autorii articolelor şi recenziilor care au transformat La tormenta en un vaso într-un punct de referinţă în critica literară spaniolă.

Cea mai bună carte

Alice Munro şi Cormac McCarthy au fost premiaţi în anii trecuţi cu premiul Tormenta pentru cea mai buna carte straină

Premiul a fost decernat începând din 2007, iar printre câştigătorii ediţiilor anterioare se numără Alice Munro şi Cormac McCarthy. Finaliştii din 2013 au fost, alături de Mircea Cărtărescu, Richard Ford şi John Irving.

În România, la sfârşitul anului 2013, la 20 de ani de la prima apariţie în ediţie completă, „Nostalgia” se situa în topul celor mai bine vândute cărţi ale editurii Humanitas, cu peste 50.000 de exemplare.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii, notează Mediafax.

În 2006, scriitorul a fost decorat în de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

Foto cu Cea mai buna carte: Mircea Cărtărescu şi Alice Munro – wikipedia, facebook

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.