Ceau, Cinema! omagiază cinematografia poloneză
https://www.ziarulmetropolis.ro/ceau-cinema-omagiaza-cinematografia-poloneza/

A treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! omagiază cinematografia poloneză, prin prezentarea a câte trei filme ale regizorilor Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski. În 2016 se împlinesc 75 de ani de la naşterea şi 20 de ani de la moartea lui Krzysztof Kieslowski (1941-1996), unul dintre cei mai influenţi regizori polonezi.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2016

Pentru a marca acest moment special, Ceau, Cinema! a programat celebra sa trilogie din anii ’90: „Trei culori: Albastru”, „Trei culori: Alb” şi „Trei culori: Roşu”.

Trei proiecţii-eveniment ale unor filme-cult de neratat, însoțite de o amplă expoziție de fotografii despre viața și creația marelui cineast. Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

În „Trei culori: Albastru”, Juliette Binoche interpretează o femeie care încearcă să mai găsească un sens vieţii după moartea soţului şi a fetiței lor. Filmul a fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia în 1993.

Krzysztof Kieslowski

Krzysztof Kieslowski

În „Trei culori: Alb”, un imigrant polonez (Zbigniew Zamachowski) din Franţa încearcă să îşi regleze socotelile cu fosta soţie franceză (Julie Delpy). Krzysztof Kieslowski  a fost recompensat pentru acest film cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin în 1994.

În „Trei culori: Roşu”, un fotomodel (Irène Jacob) descoperă că vecinul său, un judecător pensionat (Jean-Louis Trintignant), are o înclinaţie spre a invada intimitatea oamenilor. Filmul a avut o nominalizare la Palme d`Or la Festivalul de la Cannes în 1994 şi trei nominalizări la Premiile Oscar în anul următor.

Expoziția de fotografie „Krzysztof Kieślowski” este pregătită de fundația poloneză In Situ, care, în localitatea Sokołowsko din Silezia Inferioară, creează Arhivele operelor lui Krzysztof Kieślowski și organizează, de aproape 6 ani, festivalul „Hommage à Kieślowski”.

Expoziția ne apropie personalitatea marelui regizor, concepțiile sale despre cinematografie, precum și valorile după care s-a călăuzit în activitate.

Versiunea românească a expoziției a fost pregătită de Institutul Polonez din București, iar la Timișoara aceasta va fi prezentată în clubul Ambasada.

Wojciech Smarzowski

Wojciech Smarzowski este unul dintre cei mai importanţi şi iconoclaşti cineaşti polonezi ai momentului. În 2014, la prima ediţie, Ceau, Cinema! a proiectat, cu succes la public, unul dintre filmele sale, „Poliția Rutieră” („Drogówka”). În 2015, un alt film al regizorului, „Îngerul Atotputernic” („Pod mocnym aniolem”), a câştigat trofeul Competiţiei Ceau, Cinema!

La această a treia ediţie a festivalului, publicul va avea şansa să (re)descopere, de asemenea cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti, primele trei Ceau Cinemafilme ale lui Wojciech Smarzowski, cele care l-au consacrat.

„Nunta” („Wesele”) este debutul său, cu care a concurat în 2004 pentru Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno.

Într-un orășel din Polonia, un bărbat înstărit și influent organizează nunta fiicei sale. După ce se dă startul petrecerii, tot mai multe evenimente neașteptate încep să apară și să perturbe sărbătoarea. Un portret necruțător al spiritului polonez și al naturii umane.

Multipremiat în Polonia, „Casa întunecată” („Dom zly”, 2009) este o farsă în care sunt amestecate elemente de film-anchetă, thriller sângeros, reconstituire istorică şi satiră politică. La începutul anilor ’80, când represiunea comunistă se intensifica, o echipă de poliţişti şi procurori investighează o posibilă crimă multiplă, însă totul degenerează într-un delir.

Cu „Roza”, Wojciech Smarzowski a câştigat majoritatea trofeele importante pentru anul 2011 la Gala Premiilor Filmului Polonez. O aparent clasică poveste de dragoste, pe un fundal istoric încărcat de dramatism.

Ceau, Cinema! III

A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

Evenimentul este realizat de voluntari, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Foto: Ceau Cinema – ceaucinema.ro

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.