Cei care îşi fură viaţa. O altă simfonie a lupului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei-care-isi-fura-viata-o-alta-simfonie-a-lupului/

La început e aşa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, şi fiind, orişicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic şi mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Un articol de Andrei Crăciun|15 februarie 2014

La început e așa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, și fiind, orișicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic și mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Se joacă „Hoți” la Teatrul Național din București, recent, deși parțial, renovat. Textul a fost scris de o nemțoaică în vogă, Dea Loher (o chema Andrea Beate și și-a schimbat numele în Dea Loher, ca să vă dați seama despre cine e vorba), fiica unui pădurar din Bavaria, femeie la cincizeci de ani, jucată în toată lumea și cunoscută, în unele medii, pentru această declarație: „Eu nu scriu textul pentru scenă; eu scriu împotriva scenei”.

Așadar, Dea Loher vrea ca regizorului să îi fie greu, îl invită să-și suprapună poetica personală peste textele ei. Avem aici nu doar înțelepciune, ci, paradoxal, și generozitate.

Radu Afrim este regizorul pe care îl aștepta un text ca “Hoți”. Specialiștii sunt de părere că Afrim are „luciditate barocă”, afirmă că, asemenea tuturor marilor artiști, are obsesii, de pildă actorii mascați în animale, de obicei de pradă, care apar când și când pe scenă. Ce caută acolo? Ce vor să exprime? Ce a vrut să spună regizorul?

Poate că scrie, cu oameni, o poezie a alienării, poate că vine să arate spaimele și obsesiile noastre, căci, în definitiv, nu trăim în cea mai fragilă dintre lumi? Adevărul e că nu știu și nici nu vreau să știu. Radu Afrim reconstruiește textul, nu face doar un acord fin, nu, el își impune, cu desăvârșire, amprenta. Piesele regizate de el sunt, pesemne, mai muzicale, mai senzuale și chiar mai sexuale decât le-a gândit acela care le-a scris.

Un poet minor și un inginer

Dea Loher este nemțoaică, așa că îmi sun singurul prieten care a locuit în Germania și s-a întors în România, pentru a trăi la bloc, în Militari, acasă. Îl invit la teatru. Este, în esență, inginer. Fiind și poet minor, am nevoie de un inginer lângă mine când mă uit la un asemenea spectacol. Mă aștept să vedem altceva, nu spune nimeni că poezia și ingineria nu sunt compatibile, dar unghiurile rămân, indiscutabil, diferite. Al său e mai ascuțit.

Îmi spune că “Hoți” arată cam tot ce se poate arăta din Germania contemporană: singurătatea care crește între un soț și o soție, singurătatea care se dezvoltă, tăcut, ca un cancer, până cuprinde vieți întregi, nebunia, bătrânii abandonați în azile, naivitatea imigranților care așteaptă un paradis și sfârșesc, uneori, sugrumați într-o pădure, nevoia disperată pentru un spațiu vital (metaforic, firește), așteptarea neîmplinită din camere de hotel, căutarea disperată a afecțiunii, familiile vulnerabile, închise în propriile case și în fața propriului trecut, falsul prestigiu adus de bani, crimele absurde, copiii născuți din ejaculări donate ocazional, sexul cu minore, cu fructul iubirii atât de incert, dragostea tot mai scindată, în mersul secolului nostru. Îmi mai spune că problematica din “Hoți” e relativ străină de România și că nu crede în succesul de casă al piesei. Convenim că nu-i lipsește umorul, chiar dacă este un umor pregnant nemțesc.

Abisul

De aici, mă lasă singur cu cronica mea. Ce să adaug? Alții înaintea mea au văzut lumina atât de artificială în care ne mișcăm cu toții, toată această brumă de siguranță pe care o aduce epoca modernă și sub care, așa cum Dea Loher și alți câțiva aleși știu, nu e, de fapt, decât abisul.

Personajele doamnei Loher nu sunt create ca să fie acceptate, nici măcar recunoscute. Comit, bineînțeles, când se impune, suicidul, sunt dominate de apucături abstracte, ei sunt aceia care își trăiesc viața ca și cum ar fi furat-o. Nu e o piesă ușoară, și de aceea nici nu se uită ușor.

Sunt oameni pe care gândul la propria moarte îi înseninează. Se găsesc chiar și printre spectatorii de teatru. Pe cei mai mulți, însă, gândul la propria moarte îi tulbură, ei îl evită, îl alungă, îl ignoră, îl ocolesc. Dar gândul acesta revine, întotdeauna revine.

Hoti

Marius Manole şi Aida Avieriţei, în spectacolul „Hoti

“Hoți” te obligă să lepezi ipocrizia, îți readuce, chiar dacă în forță, aminte că ți s-a dat un segment finit (determinat?) de timp. Dea Loher este o femeie cu părul lung, creț, un nas proeminent și un zâmbet de giocondă. E genul acela de femeie pe care nu ai cum să o minți. Dea Loher te știe și îți bruschează onestitatea.

Am văzut, de aceea, oameni plecând încruntați, pășind cu capul înspre pământ pe strada din spatele Hotelului Intercontinental și tot mai departe, în noapte. În urma lor nu se auzea decât tăcerea.

Chiloții și sânii

Firește, există și o altă componentă, mai specială, să spunem, a acestei puneri în scenă. Apare actorul Marius Manole în chiloți, iar la un moment dat spectatorii fără miopie au putut să întrevadă splendizii sâni ai tinerei care, de altfel, a jucat, fără greșeală, în rolul Mirei Halbe. Totuși, nimic nu e exagerat. Și chiloții și sânii se impuneau. Și mai e ceva: sunt mulți actori mari pe acestă scenă – joacă și Mihai Călin și Medeea Marinescu și Claudiu Bleonț.

E o opțiune privată, mi-o asum: mi-a plăcut, până la ropotul de aplauze, Natalia Călin, căreia partitura de un comic necenzurat i-a permis să seducă, până la ultimele consecințe, publicul. Mi-a plăcut și Liliana Ghiță, în rolul lui Elke Tomason. Își înțelege rolul: intră într-un om cu fantomele trecutului rămase neexorcizate.

La urma urmei

Există o oarecare furie sălbatică în această reprezentare. Ea vine din muzica lui Vlaicu Golcea, dar nu e doar atât, poate că o mențiune specială pentru cel mai bun rol secundar i se cuvine isteriei, acel irațional care irumpe câteodată în fiecare dintre hoți.

N-avea, până la capăt, dreptate prietenul meu întors din Germania: piesa aceasta va fi un succes, chiar și în România, fiindcă, dintotdeauna, oamenii au vrut să asiste la prăbușiri. Le place să se amăgească – noi nu vom ajunge așa! E bine, de aceea, să vadă ce a văzut și Dea Loher, să ia aminte, să știe.

Nu toți cei care trăiesc puțin greșesc puțin. La urma urmei (în piesă, unui personaj absent, dar furibund evocat, îi place să folosească expresia asta – la urma urmei), găsesc în “Hoți” o amplă pledoarie pentru viață, căci răul e oricum aici, pândindu-ne întocmai ca un lup.

Foto din spectacolul Hoti – Adi Bulboacă, Dani Ioniţă

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

20
/03
/17

În această seară (20 martie), de la ora 20:10, pe TVR 2 iubitorii teatrului pot vede în premieră spectacolul „Poker”, de Adrian Lustig, o preluare a producţiei Teatrului de Comedie. Spectacolul regizat de Alexandru Tocilescu a avut premiera oficială în 17 aprilie 2004.