Cei care pleacă din Omelas / Revista Nautilus s-a relansat online pe revistanautilus.ro
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei-care-pleaca-din-omelas-revista-nautilus-s-a-relansat-online-pe-revistanautilus-ro/

Studiată la cursurile de etică ale liceelor şi universităţilor americane, Cei care pleacă din Omelas este o poveste tulburătoare semnată de Ursula K. Le Guin, dispărută dintre noi la începutul acestui an. www.revistanautilus.ro, online din 21 martie s-a relansat cu povestirea amintită, din care puteţi citi, aici, un fragment

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2018

Editura Nemira a relansat Revista Nautilus, o platformă on-line dedicată literaturii, filmelor, benzilor desenate și jocurilor science-fiction, horror și fantasy, coordonată de scriitorul Marian Coman.

Prima întâlnire cu cititorii și realizatorii Revistei Nautilus va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 14.00, în cadrul Târgului F&SF „Final Frontier” ce se va desfășura la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”.

Cei care pleacă din Omelas

Cu un tumult de clopote care goni stoluri întregi de rândunele, făcându-le să își ia zborul, Festivalul Verii veni către orașul Omelas, către turnurile sale strălucitoare de lângă mare. Pe bărcile ancorate în port, steagurile sclipeau.

Printre străzile cu casele cu acoperișuri roșii și ziduri vopsite, printre grădinile năpădite de mușchi și pe bulevardele străjuite de arbori, pe lângă marile parcuri și clădirile publice, procesiunile înaintau. Unele erau solemne și cuviincioase: bătrâni în mantii lungi, mov și gri, meșteri iscusiți, serioși și tăcuți, femei voioase, vorbind în timp ce își duceau copiii în brațe.

Pe alte străzi muzica era mai vioaie, o larmă de gong și tamburină, iar oamenii înaintau dansând. Copiii fugeau printre ei, țipetele lor ridicându-se asemeni zborului rândunelelor, deasupra muzicii și cântecului. Toți se îndreptau către partea de nord a orașului unde, pe marea luncă denumită Câmpiile Verzi, băieți și fete, despuiați în aerul tare, cu tălpile și gleznele pătate de noroi și brațele suple, își testau armăsarii nărăvași înaintea cursei.

Caii nu purtau nimic, doar un căpăstru fără zăbală. Coamele lor erau împletite cu panglici argintii, aurii și verzi. Își umflau nările, se cabrau și se făleau unul altuia; erau peste măsură de bucuroși, calul fiind singurul animal care a preluat ceremoniile oamenilor ca fiind și ale lui. Departe, către miazănoapte și către apus, munții se înălțau semeț, înconjurând Omelas pe jumătatea care dădea spre golf.

Aerul dimineții era atât de limpede încât zăpada care încorona cele Optsprezece Vârfuri strălucea alb-auriu peste depărtări de văzduh însorit, sub albastrul închis al cerului. Era vânt îndeajuns să facă flamurile care marcau circuitul să plesnească din când în când și să fluture. În liniștea pajiștilor întinse și verzi se putea auzi muzica șerpuind printre străzile orașului, mai departe și mai aproape și mereu venind, o vagă și veselă dulceață a aerului care tremura din când în când, reîntregindu-se și explodând în marele zăngănit voios al clopotelor. (…)

Continuarea, aici.

Foto: Revista Nautilus, Cei care pleacă din Omelas – facebook

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.

25
/01
/17

În perioada 26 februarie – 9 aprilie, Club Revdepov organizează la București un atelier de poezie sub îndrumarea Simonei Popescu. Prima ediție a atelierului de poezie a avut loc în toamna lui 2014 și s-a finalizat cu o lectură publică a celor mai bune poeme.

25
/01
/17

Iubitorii de carte sunt așteptați în această seară, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Noaptea de foc al celebrului scriitor şi dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor participa Chris Simion, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu şi Marius Constantinescu. Cristian Iacob va oferi publicului un scurt spectacol lectură din roman în dramatizarea şi regia lui Chris Simion.

24
/01
/17

Editura Nemira publică o selecție deosebită, dedicată iubitorilor de scrisori redescoperite în sertare și arhive, ca mărturii intime, scoase la lumină în epoca e-mailului și a SMS-ului: 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile, în selecția lui David H. Lowenherz. Lansarea are loc miercuri, 1 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.