-->

Cel mai nou volum al seriei de autor N. Steinhardt se lansează la Baia Mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-nou-volum-al-seriei-de-autor-n-steinhardt-se-lanseaza-la-baia-mare/

Astăzi, de la ora 12.00, la Catedrala Episcopală „Sfînta Treime” din Baia Mare va avea loc lansarea celui mai nou volum al seriei de autor N. Steinhardt, ,,Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii’’, apărut recent la Editura Polirom.

Un articol de Andrada Văsii|29 iulie 2013

Astăzi, de la ora 12.00, la Catedrala Episcopală „Sfînta Treime“ din Baia Mare va avea loc lansarea celui mai nou volum al seriei de autor N. Steinhardt, „Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii“, apărut recent la Editura Polirom.

„Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii“, apărut în coeditare cu Mănăstirea „Sfînta Ana“, Rohia, este disponibil şi în format electronic.

Descoperit după moartea lui N. Steinhardt, „Călătoria unui fiu risipitor’’, i-a surprins pe cei obişnuiţi cu volumele de critică literară sau cu accente memorialistice ale acestuia. Departe de a face referire la cunoscutul episod biblic, scrierea e una de ficţiune.

Romanul povesteşte călătoria unui „copil modern“ în propria familie: un tânăr evreu relatează aventurile rudelor şi prietenilor săi burghezi – personaje ciudate, adesea nu tocmai morale. Acest periplu al protagonistului în căutarea unui timp pierdut e un prilej pentru a descrie fascinante scene de salon, dar şi pentru a satiriza înalta societate.

N. Steinhardt- lansare la Baia Mare

Un volum diferit

Scris înainte de convertirea autorului la ortodoxie, „Eseu romanţat asupra neizbânzii“ a fost comparat adesea cu fanteziile narative ale lui Mateiu I. Caragiale sau Ionel Teodoreanu. Structura cronologică şi cugetările despre firea omului, despre idealurile sau temerile sale şi despre felul în care îşi poate depăşi condiţia anticipează „Jurnalul fericirii“.

Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală măsură de literatură şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de primă mărime ale culturii româneşti.

Foto credit: Polirom, Wikipedia

11
/11
/24

Duminică, 17 noiembrie, la ora 16.00, Muzeul Național al Literaturii Române organizează, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr.8, evenimentul intitulat „Jurnale de călătorie în literatura română: de la Dinicu Golescu până astăzi”, la care vor participa cunoscuții oameni de litere și scriitori Ioan Cristescu, Paul Cernat și Cosmin Ciotloș. La 200 de ani de […]

29
/10
/24

Institutul Cultural Român a acordat duminică, 27 octombrie, în cadrul celei de-a XII-a ediții aFestivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași – FILIT, pentru al treilea an consecutiv, Premiul pentru cea mai bună traducere a unei cărți din limba română, inițiativă a Institutului Cultural Român care urmărește recunoașterea impactului literaturii române în lume, prin efortul exemplar al traducătorilor, excelenți ambasadori ai cărților românești în afara granițelor țării.

21
/10
/24

Marți, 29 octombrie, ora 19.00, Editura Litera organizează la Institutul Cervantes din București o întâlnire cu scriitorul Toshikazu Kawaguchi, una din cele mai îndrăgite voci ale literaturii japoneze contemporane.

18
/10
/24

Sâmbătă, 19 octombrie 2024, la ora 18.00, la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara are loc lansarea, în premieră națională, a celui mai recent roman al scriitorului și traducătorului Marin Mălaicu-Hondrari, „Clandestin”, apărut recent la Editura Trei.

13
/09
/24

„Patriot.Memorii” de Aleksei Navalnîi, memoriile tulburătoare ale celui mai proeminent disident de la începutul secolului XXI, este cea mai așteptată carte a anului la nivel internațional.

08
/09
/24

RECOMANDĂRI Toamna ne aduce în librării și biblioteci cărți nou publicate din America, Japonia, Spania, Germania și Ungaria. Inepuizabil și seducător, romanul rămâne cel mai popular gen. Ziarul Metropolis vă recomandă să vă petreceți timpul cu oricare dintre aceste romane, care merită toată atenția.