Cele mai noi cărți: „Ludice. Exerciții de umor criptic”, de Gabriel Liiceanu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-ludice-exercitii-de-umor-criptic-de-gabriel-liiceanu-fragment/

Joi, 7 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea volumului „Ludice. Exerciţii de umor criptic”, de Gabriel Liiceanu, volum din care vă propunem astăzi un fragment.

Un articol de Liliana Matei|6 noiembrie 2019

Cea mai nouă carte semnată de Gabriel Liiceanu, „Ludice. Exerciții de umor criptic” (Humanitas, 2019; Concepție grafică și colaje de Angela Rotaru) va fi lansată pe 7 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de autor, va vorbi scriitorul Radu Paraschivescu. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.

Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum. E bine să te cațeri din când în când pe acoperișul lumii, mi-am spus, și să râzi de tine și de alții, cu dorința de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ți-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative și scrisul «încruntat».

Știam însă că riscul de a te face de râs propunându-ți să-i faci pe alții să râdă era mare. De altfel, un autor al editurii, cel puțin la fel de «serios» ca și mine, ratase experiența evadării în registrul comic. Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunțe la ideea publicării! Nu mă ascultase. La capătul eșecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai ușor să faci un cititor să plângă decât să râdă.

Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz…“ – GABRIEL LIICEANU

Fragment din povestirea PSIHOTERAPIE

Toată existența mea a fost traversată de o pudoare înnăscută. Din pricina asta, nu sunt în stare să folosesc cuvintele acelea indecente, deșucheate ori necuviincioase care, ieșite din gura unora, îi fac pe oameni să se prăpădească de râs, în timp ce, spuse de alții, înmărmuresc asistența și provoacă o senzație de penibil și dezgust. Unii dintre prietenii mei se mișcă în registrul înjurăturilor cu ușurința virtuozilor pe claviatura pianului, în vreme ce eu transpir numai la gândul că aș spune în șoaptă cuvântul… Sau cuvântul…

Nu, iertați mă, pur și simplu nu pot să le spun! Sigur, dacă aș fi american, ar fi altceva. În filmele lor, actorii înjură cum ar scuipa coji de semințe. Or, eu nu pot să înjur nici măcar așa, între prieteni, nici măcar când sunt singur la volan, darămite să pun pe hârtie tot felul de năsărâmbe menite să rămână acolo în toată neruşinarea lor! Cum se face, m am întrebat de a lungul anilor, că unii scriitori se bucură de – cum să i spun? – de „prezumția de porcoșenie“ (cum ar fi, de o pildă, Rabelais, care parcă scrie direct din fundul unui hârdău; păi Creangă al nostru, cu Povestea poveștilor, de fapt Povestea… – ah, nu, iertați mă, sunt incapabil să scriu adevăratul titlu! –, pe care a citit o la cenaclul Junimii când Maiorescu era plecat la Viena, este de zece ori mai inventiv, fără să fie scârbavnic ca scatologul de Rabelais), așadar de ce unii scriitori se bucură de prezumția respectivă, în vreme ce alții n au voie să pună pe hârtie nici măcar cuvântul… Nu, e clar, nu pot! (Și, de fapt, era un fleac cuvântul ăsta pe care mă pregăteam să l scriu, era…)

Ce mai! Sunt handicapat, e clar! Nici măcar bancuri porcoase nu sunt în stare să spun, oricât de bune ar fi ele. Când ajung la poantă și trebuie să rostesc cuvântul cu pricina, mă opresc, zic „ăăă“, apoi spun prima literă, transpir, pe urmă mă întorc către vreun prieten care nu suferă de meteahna asta și – înfrânt, umilit și zdrobit – zic: „Spune tu, te rog, mai departe…“

Ceilalți mă privesc cu milă, în timp ce amicul duce bancul la capăt, stârnind hohotele asistenței.

Vă dați seama cum mă simt?

Neputând intra în pas cu lumea, m am dus la psihoterapeut. De fapt, am fost la doi. Primul a ascultat în liniște povestea dramei mele și, după ce am terminat, m a întrebat: „Aveți o oglindă venețiană în casă? Una în care puteți să vă vedeți în întregime?“ – „Am“, am răspuns. – „Perfect. Uitați ce facem. Când vă sculați dimineața – dar asta faceți în primele cinci minute, cât încă nu v ați trezit bine –, vă duceți așa cum sunteți, în pijama, în fața oglinzii și, timp de câteva minute, privindu vă în ochi, spuneți toate cuvintele porcoase care vă trec prin cap. Vă aștept săptămâna viitoare să mi povestiți cum a fost și cum v ați simțit.“ Nu m am mai dus. Mi a fost rușine. Dacă mă întreba ce cuvinte am spus?

Recent însă, o bună prietenă, psihiatră, mi a recomandat un coleg de al ei psihoterapeut, despre care mi a vorbit pe un ton entuziast. Recunosc că vizita la el m a impresionat. Într o vilă din interbelic transformată într o elegantă clinică privată, m a primit o doamnă asistentă, care m a invitat să iau loc într o sală de așteptare mobilată în stil vintage. Am așteptat circa zece minute amintindu mi de The King’s Speech, filmul în care proaspătul rege, bâlbâit, se duce la un psihoterapeut logoped (magistralul Geoffrey Rush), care, după ce i pune câteva întrebări, îl îndeamnă pe Majestatea Sa să înjure ca la ușa cortului. Regele constată că, pe măsură ce se dezlănțuie și se lasă în voia mâniei îndelung reprimate, îi piere bâlbâiala. Te pomenești că mă pune și pe mine să mi ies din fire, mi am zis, cu oarecare speranță amestecată cu teamă. De altfel, din cabinet se auzeau la răstimpuri niște împușcături care mă făceau să tresar de fiecare dată.

Tocmai când cochetam cu ideea să mi iau tălpășița cât mai era timp, ușa cabinetului s a deschis și am văzut ieșind, cu pupilele mărite, un adolescent cu părul vâlvoi. S a îndreptat en biais către ieșire, trăgând cu coada ochiului când la doctor, când la asistentă. „Nic dragă, i s a adresat domnul care rămăsese în ușa cabinetului, ne revedem miercuri. Între timp, exersezi singur acasă. OK?“ Apoi s a întors către mine.

Nu cred că avea mai mult de 45 de ani. Blond, siluetă plăcută, cu cărarea pe stânga, ca Robert Redford. M a poftit să intru și mi a indicat un fotoliu confortabil. După care a trecut în spatele biroului, pe care se aflau un caiet format studențesc și un stilou Parker așezat pe cotorul caietului. A scris câteva propoziții, apoi a ridicat privirea către mine.

Pesemne că ați auzit împușcăturile din cabinet. Tânărul cu părul răvășit pe care l ați văzut adineauri face atacuri de panică când tună. Stăm de vorbă de una, de alta și, când nu se așteaptă, trag pe sub masă cu un pistol cu gloanțe oarbe. Cred că în zece ședințe se vindecă. Dar să venim la problema dumneavoastră. Înțeleg că aveți dificultăți cu rostirea cuvintelor indecente. Poate n ar fi rău să vorbim puțin și despre copilărie, despre părinți… Eu înclin să cred că aveți un supraeu foarte pronunțat. În sfârșit, vom vedea. Deocamdată, o să procedăm ca în cazul tânărului.“ – „O să trageți cu pistolul? Să știți, domnule doctor, că nu sunt încă pregătit.“ – „A, nu în sensul ăsta. N o să tragem cu pistolul. Vreau doar să spun că vom folosi același principiu terapeutic: cui pe cui se scoate. Ne avântăm coûte que coûte – bănuiesc că știți franceză…“

– „Da, înțeleg coûte que coûte…“ – „Perfect. Ne avântăm coûte que coûte pe terenul minat. Iată ce o să vă propun.“

Ei bine, mi a cerut ca în zilele următoare să aștern pe hârtie, din experiența mea sau din auzite, trei povești „buruienoase“ cu oameni de cultură, de preferință scriitori. „Înțelegeți ce facem? Nu dumneavoastră spuneți cuvintele care vă ridică probleme, ci ei. Însă ei trebuie să fie persoane reale, scriitori din lumea dumneavoastră. Procedând aşa, sunteți scos din cauză. Dumneavoastră nu faceți decât să relatați ce ați auzit sau ce ați aflat din sursă directă. Încercăm să vă păcălim supraeul. Dar încet încet veți glisa în rolul lor. Vă aștept cu poveștile săptămâna viitoare, în aceeași zi, la aceeași oră.“ Mi s a părut ingenios. Abia așteptam să ajung acasă și să încep să pun pe hârtie tot felul de porcării luate din gura altora. Știam o grămadă. Cel mai greu era să selectez trei dintre ele.

Foto: Cătălin Cioabă, Editura Humanitas

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

01
/09
/16

"Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!" - George Șovu. Apreciatul romancier și scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme 'Liceenii'.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

31
/08
/16

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

24
/08
/16

Pe 9 septembrie, între orele 9.00 şi 23.00, va avea loc cea de a V-a ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

18
/08
/16

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor.

18
/08
/16

“Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.” - Neagu Djuvara. Istoricul, scriitorul şi diplomatul Neagu Djuvara împlineşte, astăzi, 100 de ani.

17
/08
/16

Pentru pasionații de istorie sau pur și simplu cei care vor romane pline de personaje memorabile și întorsături de situație, seria Războiul celor Două Roze spune povestea tulbure și fascinantă a celor 30 de ani de război civil între cele mai mari familii nobiliare din Marea Britanie: Casa York și Casa Lancaster, una dintre ce mai brutale și sângeroase perioade din istoria Regatului. Este totodată perioada istorică și politică poate cea mai controversată și renumită, cu numeroase reprezentări în cărțile de istorie, romane, filme și seriale.

16
/08
/16

Scriitorul francez Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima sa piesă de teatru, scrisă anul acesta și intitulată "Crăciun la palat", în cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Piesa de teatru, o comedie politică de situație, care face aluzie la Franța contemporană, va fi transpusă de regizoarea Chris Simion într-un spectacol-lectură. Din distribuție fac parte Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivașcu și Vlad Logigan.

16
/08
/16

Într-o epocă în care televiziunea transmite totul şi nu comunică nimic, Adelin Petrişor a ales să realizeze un incitant periplu fotografic în cea mai închisă ţară a lumii – Coreea de Nord. Albumul Coreea de Nord, un lagăr cît o ţară, de Adelin Petrişor, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de război din România, va apărea astăzi la Seul, Coreea de Sud, cu titlul A Weekend in Pyongyang, North Korea.