Cele mai vândute și cele mai furate cărți în librăriile CLB în 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-vandute-si-cele-mai-furate-carti-in-librariile-clb-in-2020/

Cel mai longeviv lanţ de librării din România, Compania de Librării Bucureşti, care a intrat în cel de-al 71-lea an de activitate, a realizat recent analiza datelor de vânzări pentru domeniul carte în anul 2020.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2021

Anul trecut, singurul domeniu care a înregistrat creștere a fost cartea practică din sfera medicină, farmacie, sănătate. În ordinea preferințelor, domeniile care au rămas constante sau au înregistrat cele mai mici scăderi sunt religie și spiritualitate, urmat de cel al cărților pentru copii și adolescenți. Topul celor mai căutate cinci domenii din sfera carte de la CLB în anul 2020 este urmat de titluri din sfera științe umaniste, respectiv beletristică.

Cea mai vândută carte a unui autor român în rețeaua CLB în anul 2020 este „Recviem vesel pentru tata” de Radu Paraschivescu, apărută la Editura Humanitas.

La capitolul „traduceri din literatura universală”, poziția întâi este ocupată de romanul „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa, publicat, în traducerea Ralucăi Nae, la Humanitas Fiction.

Cea mai dorită carte străină de nonficțiune este bestsellerul internațional „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari, publicat de Polirom în 2017, în traducerea lui Adrian Șerban.

În ceea ce privește cărțile de nonficțiune semnate de autori români, liderul clasamentului este volumul „Creierul și mintea Universului” de Dumitru Constantin Dulcan, apărut în 2019 la Editura Școala Ardeleană.

La capitolul „cărți pentru copii”, cea mai căutată carte a unui autor român este „A doua carte cu Apolodor” de Gellu Naum (Editura Arthur, 2020), iar cea mai „vânată” carte pentru copii din literatura străină este „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi de Nikolai Nosov” (traducere de Nina Gafița, Editura Humanitas, 2017).

Topul celor mai furate cărți din rețeaua librăriilor bucureștene în 2020 conține doar volume de autori străini: locul I – „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România” de Larry Watts (traducere din limba engleză de Camelia Diaconescu, Editura RAO, 2011), locul al II-lea – „Harry Potter și Prințul Semisânge” de J.K. Rowling (traducere din limba engleză de Alex Moldovan, Editura Arthur, 2020) și „500 de adevăruri incredibile și trăsnite” (traducere de Mugur Butuza, Editura Paralela 45, 2020).

„Ca notă generală, povestea postdecembristă a librăriilor din România nu este cea mai veselă cu putință, iar motivele care dau poveștii nuanța aceasta de gri sunt nenumărate. Noi însă, Compania de Librării București, continuăm să ne încăpățânăm să ținem steagul sus. Și nu am abandonat acest obicei nici în anul pandemiei. Ne-am ambiționat să înțelegem în detaliu regulile strice legate de igienă în vremuri atipice, am învățat să confecționăm măști, să aprofundăm tainele comerțului online, să ne susținem ca echipă mai mult ca niciodată, să plantăm copaci pentru cea de-a patra generație de cititori. Ne mândrim cu faptul că am fost primii care am redeschis librăriile după ce ordonanțele guvernamentale ne-au permis și, în plus, am crescut în sfera online.
În anul în care plănuiam să serbăm împlinirea celor 70 de ani de la fondarea CLB, am perfecționat lecția supraviețuirii. Este și aceasta o sărbătoare”, a mărturisit Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării București.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.