Cele trei Dive, gală extraordinară de Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-trei-dive-gala-extraordinara-de-craciun/

Sub titlul „Cele trei Dive“, trei artiste aplaudate în toate teatrele mari ale lumii: sopranele Elena Moşuc, Laura Tătulescu şi mezzosoprana Ruxandra Donose concertează la Sala Radio, într-o gală extraordinară, vineri, 20 decembrie,de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2013

Sub titlul „Cele trei Dive“, trei artiste aplaudate în toate teatrele mari ale lumii: sopranele Elena Moşuc, Laura Tătulescu și mezzosoprana Ruxandra Donose concertează la Sala Radio, într-o gală extraordinară, vineri, 20 decembrie, de la ora 19.00.

Dacă vă gândiţi la o gală internaţională de operă, ce artişti vă vin în minte? Pavarotti, Domingo şi Carreras? Un trio de legendă care a devenit un adevărat „brand” al lumii muzicale este un model pentru surpriza de care aveţi parte anual în luna decembrie la Sala Radio!

Pentru al treilea an consecutiv vă veţi întâlni nu cu trei tenori, ci cu trei DIVE, trei artiste lirice din România, dar care şi-au construit o spectaculoasă carieră în străinătate şi sunt invitate pe scena bucureşteană pentru o gală extraordinară de Crăciun.

„Concertul celor «trei Dive», ajuns la cea de-a treia ediţie, este pentru mine o ocazie minunată de întampina sărbătorile de iarnă cu o… sărbătoare a Operei ! Un concert în care soliste românce vin de pe scenele lumii pentru a interpreta pentru publicul de acasă cele mai frumoase pagini de operă”, a afirmat, despre Cele trei Dive, mezzo-soprana Ruxandra Donose, singura care a fost parte a tuturor ediţiilor de până în prezent.

„Gala a fost la primele ediţii un prilej de bucurie şi de emoţie pentru noi şi public deopotrivă, cu atât mai mult cu cât, la finalul concertului, toate trei ne-am reunit glasurile pentru un colind de Crăciun. Sper că şi anul acesta evenimentul ne va deschide sufletele către spiritul generos şi bun al sărbătorilor”, a mai spus Ruxandra Donose.

Cele trei Dive

Cele trei soliste vor încânta publicul alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi, prim dirijor invitat la Opera Națională Română Timișoara, a cărui carte de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul „Carlo Felice” din Genova.

Cele trei Dive, acompaniate de muzica lui Verdi, Rossini, Mozart şi Bellini

Şi cum dintr-o gală adevărată de operă nu puteau lipsi partiturile de cor, evenimentul se va desfăşura cu participarea Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.

Compozitori ca Verdi, Rossini, Mozart, Bellini ş.a., cu ale lor arii, duete, coruri interpretate în marile gale lirice, din opere celebre ca „Trubadurul”, „Norma”, „Nabucco”, „Don Carlo”, „Don Pasquale” ş.a. vă vor purta spre atmosfera festivă a sărbătorilor de iarnă.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto cu Cele trei Dive (Virgil Oprina) și afișul galei Cele trei Dive 2013 (Orchestrele si Corurile Radio)

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.