Celebrul tenisman Horia Tecău își va lansa cartea la Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebrul-tenisman-horia-tecau-isi-va-lansa-cartea-la-constanta/

Marţi, 2 mai, la ora 17.30, la Librăria Cărtureşti Vivo din Constanţa (Bd. Aurel Vlaicu, nr. 220, Maritimo Shopping Center) va avea loc lansarea volumului „Viaţa în ritm de tenis”, semnat de celebrul tenisman Horia Tecău, publicat la Editura Curtea Veche.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2017

La eveniment vor participa sportivi cunoscuți din România: Cătălina Ponor, campioană olimpică la gimnastică, Elena Frîncu, nume de vază al handbalului românesc și membră de onoare a Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), și Răzvan Florea, medaliat olimpic și membru al COSR. Irén Arsene Máté, co-fondatoarea Curtea Veche Publishing, va participa de asemenea la eveniment.

Intrarea este liberă, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Horia Tecău a știut de la început că va alege calea sportului. Cu multă muncă și perseverență, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuți sportivi români, iar acum vrea să îi determine pe cei mici să aleagă drumul unui stil de viață sănătos și activ printr-o carte pentru copii. „Viața în ritm de tenis” este prima carte pentru copii scrisă de un tenisman din România.

În acest volum Horia Tecău le povestește celor mici ce înseamnă să ai o pasiune, ce înseamnă să cazi, să te ridici, să ai încredere în propriile forțe și cu perseverență să mergi mai departe. Copiii vor afla cum primul sport practicat de Horia a fost, de fapt, înotul, cum a descoperit tenisul și a câștigat primul campionat național, cine au fost antrenorii săi, cum a fost experiența primului turneu de grand slam ori cea a Wimbledon-ului. Volumul este dedicat copiilor cu vârste între 9 și 12 ani, care vor descoperi în carte și mici exerciții care îi vor ajuta să își scrie propria poveste despre pasiuni și reușite.

Foto Miluță Flueraș

08
/04
/19

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

04
/04
/19

Editura Humanitas a lansat recent volumul „Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, de Iancu Bălăceanu (Ediție de Georgeta Filitti), pe care vă invităm să-l descoperiți în colecția „Memorii/Jurnale”.

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!