„Eros și agape. Prefaceri ale iubirii creștine”, de Anders Nygren (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/eros-si-agape-prefaceri-ale-iubirii-crestine-de-anders-nygren-fragment/

Anders Nygren (1890–1978), figură marcantă a teologiei scandinave din secolul XX, profesor la Lund şi episcop luteran, e apreciat până astăzi în Europa drept unul dintre gânditorii care au cercetat cel mai temeinic, mai sistematic şi mai exhaustiv motivul teologic al iubirii.

Un articol de Liliana Matei|4 Martie 2019

Despre geneza lucrării sale fundamentală, Eros și agape. Prefaceri ale iubirii creștine (Stockholm vol. I–II 1930/1936. Traducere de Wilhelm Tauwinkl; Editura Humanitas, 2019), cu largi ecouri și influențe în filozofia religiei și teologia secolului XX, Nygren spune: „Îmi amintesc perfect când anume am auzit prima oară cuvântul agape și ce impresie mi a lăsat. Tata vorbea cu o cunoștință, iar eu stăteam și ascultam curios. O frază a lui mi a atras atenția: «…Însă agape creștină înseamnă cu totul altceva». Douăzeci de ani mai târziu, gândurile mele s-au rânduit în jurul acestor cuvinte sădite în mine ca niște semințe.“

Marele merit al lui Nygren este, după părerea mea, faptul că ne-a dat un nou instrument de gândire: e atât de convenabil și de edificator să putem vorbi (și deci gândi) despre cele două elemente ale iubirii sub forma Eros și agape. – C.S. LEWIS

„Dacă ideea de agape este ca un pârâu care, în istoria creștinismului, curge pe un făgaș extrem de îngust, iar uneori pare că se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsă din albie, mătură totul în urma lui și, de aceea, nici nu poate fi stăvilit teoretic și încadrat sistematic, iar când pătrunde în creștinism caută să clatine agape și să-i ia locul.
Istoria motivului creștin al iubirii nu se poate schița drept o singură linie continuă. Dimpotrivă, e un proces în decursul căruia motivul agape întâlnește mereu și mereu motivul eros, iar ițele lor sunt atât de întrețesute, încât e aproape cu neputință să le despărțim clar.
Istoria ideii de agape se află în fața noastră ca o dramă plină de suspans, care, s-ar putea spune, alcătuiește povestea de culise a istoriei creștinismului.

Eros-ul e dorință, năzuință, agape e jertfă.
Eros-ul tinde în sus, agape coboară.
Eros-ul e calea omului spre Dumnezeu, agape e calea lui Dumnezeu spre om.
Eros-ul e strădanie, agape e har.
Eros-ul e iubire egocentrică, cea mai înaltă, mai nobilă și mai sublimată afirmare de sine a omului, agape e iubire dezinteresată, „nu caută ale sale“, e dăruire de sine.
Eros-ul vrea să-și câștige viața, să devină divin, nemuritor, agape trăiește viața lui Dumnezeu, îndrăznește „să-și piardă viața“.
Eros-ul e în primul rând iubirea omului, ale cărui chip și asemănare le poartă; agape poartă chipul și asemănarea iubirii lui Dumnezeu, căci „Dumnezeu este agape “.
Eros-ul își are temeiul în calitatea, frumusețea și valoarea obiectului său, nu e spontan, ci dobândit și motivat; agape e suverană față de obiectul ei, se îndreaptă „și spre cei răi, și spre cei buni“, e o iubire spontană, curgătoare, lipsită de motivație.
Eros-ul constată valoarea obiectului său și-l iubește, agape își iubește obiectul și prin asta îi creează valoarea.
Ce nu va fi cucerit de iubirea-agape care se dăruiește necondiționat nu poate fi cucerit deloc“. – ANDERS NYGREN

Eros și agape. Prefaceri ale iubirii creștine (fragment)

Prefacerile ideii creștine de iubire în decursul timpurilor pot fi înțelese doar dacă nu scăpăm nicicând din vedere că aceasta s a hrănit din două lumi spirituale esențialmente diferite. Punctul de plecare îl constituie propovăduirea neotestamentară despre agape, însă istoria ulterioară nu e o dezvoltare simplă și în linie dreaptă pornind de la acest punct de plecare. În ea au fost incluse

influențe puternice ale concepției eleniste despre eros. Privind istoria de mai târziu a creștinismului, ne putem pune adesea întrebarea dacă ceea ce apare acolo ca iubire creștină încă mai are ceva în comun cu agape din creștinismul primar sau, dimpotrivă, se află sub influența motivului eros.

În prima parte a lucrării au fost comparate cele două lumi. Dacă vorbim de iubire în aceste contexte diferite, ea are în fiecare din ele o cu totul altă semnificație.

Eros, motivul central al soteriologiei eleniste, este o iubire de tip râvnitor, egocentric. Omul ocupă aici poziția dominantă, în același timp ca punct de plecare și ca țel. Punctul de plecare pentru eros este nevoia omului, iar țelul, satisfacerea acestei nevoi. Caracteristică pentru calea de mântuire a eros ului este urcarea omenescului la divin. Sufletul omului e privit ca având esență divină. E nevoie doar să și amintească de înălțimea sa, să devină conștient de aceasta și să nu și mai caute satisfacție în lucrurile schimbătoare și pieritoare. Adevărata înțelepciune constă în îndepărtarea de cele trecătoare și urcarea, pe aripile sufletului, la lumea superioară, unde sufletul își avea patria, cu toate că fusese întemnițat în închisoarea trupescului. Eros-ul e dorul de casă al sufletului, e năzuința spre ceea ce-i poate da adevărata îndestulare și satisfacție. Eros-ul e diploma de înnobilare a sufletului și, în același timp, un simptom pentru înjosirea sa prezentă. Eros-ul e dovada faptului că sufletul ține de o existență superioară și că în starea actuală duce lipsă, cu durere, de ceea ce are nevoie potrivit naturii lui. În eros, sufletul își întreprinde înălțarea la cer, atât cu strădanie îndârjită, cât și cu o viziune extatică și o bucurie frenetică. În această urcare a eros ului se manifestă un spirit asemănător cu dezlănțuirea titanilor în cer. Chiar în forma cea mai elevată, eros ul își păstrează caracterul egocentric.

Agape, iubirea în sens creștin, este de cu totul alt gen. Nu are nimic de a face cu râvna și dorința. „Nu caută ale sale“, nu urcă, asemenea eros ului, pentru a și asigura avantajele, ci este jertfă și dăruire de sine. Faptul că iubirea creștină poartă această amprentă se explică, în ultimă instanță, prin aceea că modelul ei este iubirea lui Dumnezeu. Aici, omenescul nu e urcat la divin, ci divinul coboară, în iubire îndurătoare, la omenesc. Agape este în primul rând iubirea lui Dumnezeu, care și a revelat sensul și conținutul cel mai profund prin Crucea lui Hristos și prin dăruirea de sine a lui Hristos pentru cei păcătoși.

Din aceste două surse izvorăște concepția despre iubire pe care o întâlnim, sub felurite forme, în istoria creștinismului, sub numele de „idee creștină de iubire“. De fapt, e impropriu să vorbim despre ideea creștină de iubire ca despre o idee unitară. În realitate, e vorba de o serie de concepții diferite, care au apărut datorită faptului că cele două concepții despre iubire amintite s au ciocnit. Când predomină agape a creștinismului primar, când eros ul elenismului; dar, în general, e vorba de o combinație între cele două.

Până în acest punct al expunerii noastre am putut trata cele două concepții despre iubire separat și relativ independent, din rațiuni atât de ordin principial, cât și de ordin istoric. Din punct de vedere principial, era nevoie ca mai întâi să delimităm cele două motive fundamentale. O asemenea delimitare și lămurire a noțiunilor e o premisă necesară pentru a putea caracteriza fructuos cele două concepții și înțelege forțele motrice. Dar se mai adaugă și faptul că cele două motive fundamentale, privite istoric, se delimitează clar unul de altul în punctul lor de plecare. Totuși, din primul ceas al creștinismului, a dominat o legătură constantă între cele două lumi. Nu doar când creștinismul a părăsit tărâmul palestinian, intrând într un mediu nemijlocit elenist, au început să se creeze conexiunile între cele două lumi; legături existau de la început. Orice încercare de a prezenta o formă foarte timpurie de creștinism drept absolut lipsită de influențe eleniste eșuează, din pricină că deja iudaismul – în ciuda exclusivismului său –, înainte de apariția creștinismului, a trecut printr un proces de elenizare nu lipsit de importanță. Și totuși, cele două concepții despre iubire pot fi tratate ca relativ independente față de punctul lor de plecare, mai ales dacă e vorba de motivele fundamentale. Căci, oricât de greu ar fi să delimităm exact, în privința detaliilor, caracterul elenist și cel creștin, între motivele fundamentale delimitarea poate fi făcută clar și precis. Cunoscând cum arăta religiozitatea elenistă, nu putem avea nici o îndoială că aceasta era dominată de motivul eros, neacordând, în principiu, nici un loc motivului agape. Tot atât de limpede e că creștinismul primar este străin de motivul eros și e dominat de motivul agape.

De fapt, nu e deloc surprinzător că cele două motive fundamentale se află, în punctul de plecare, atât de clar într un raport de opoziție. Atât motivul eros, cât și motivul agape au ceva atât de angajant și de copleșitor în sine, încât e foarte greu de înțeles cum poate cineva care a ajuns, cu toată seriozitatea, în sfera unuia dintre motivele fundamentale să mai aibă loc pentru celălalt. Cineva care a fost prins în mișcarea ascendentă irezistibilă a eros ului și vede în divin doar viața fericită autosuficientă, care, prin frumusețea sa încântătoare, aprinde în toate ființele inferioare o năzuință irezistibilă spre participarea la această frumusețe – cineva care consideră că divinul este Cel Nemișcat și că Acesta doar prin eros, pe care l suscită, poate pune totul în mișcare spre sine cum ar putea găsi vreodată ceva divin într o iubire care se dăruiește precum agape și coboară la cel slab și pierdut? N ar trebui să i se arate acest lucru drept nebunie? Iar, pe de altă parte, cineva învins și stăpânit, în adâncul lui, de Crucea lui Hristos și care a cunoscut de ce fel e iubirea dumnezeiască prin dăruirea de sine a lui Hristos cum ar putea să lege toate astea de ideea de iubire ascendentă, egocentrică? Atâta vreme cât cele două motive de iubire trăiesc păstrându-și forța lor originară, trebuie să se excludă reciproc.De aceea descrierea celor două motive în starea lor inițială a putut servi în atât de mare măsură ca fundament al opoziției principiale ce domnește între ele. Căci, chiar dacă încă de foarte timpuriu se poate depista un anumit contact între cele două motive – să amintim aici polemica lui Pavel împotriva gnozei, atenuarea incipientă a ideii de agape la Ioan, „schema alexandrină a lumii“ și „calea descendentă“ sau formula lui Plotin „Dumnezeu este eros“ –, acesta nu poate fi numit cu adevărat dispută. Se poate spune cel mult că cele două motive se ating.

Dacă ne îndreptăm acum spre istoria ulterioară a ideii de iubire, observăm că relația devine cu totul alta. Destul de devreme se distrug toate stăvilarele, iar curentele se pot ciocni fără piedici sau pot intra în confluență. Se ajunge la o luptă care se întinde pe tot parcursul istoriei creștinismului. În această luptă se pune problema care din cele două motive fundamentale – motivul creștin primar agape sau motivul elenist eros – determină conținutul iubirii creștine, punându și, în general, amprenta asupra interpretării creștinismului.

ANDERS THEODOR SAMUEL NYGREN (1890, Göteborg–1978, Lund) și-a încheiat studiile de teologie în 1912, după care a fost, câțiva ani, pastor evanghelic luteran. Din 1921 a început să predea filozofia religiei la Universitatea din Lund, iar după doctoratul în teologie (1923) a devenit profesor de teologie sistematică la aceeași universitate, concentrându-se pe etica teologică. S-a implicat în dezbaterea internațională despre creștinism și nazism în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1947 a fost numit președinte al Federației Luterane Mondiale, iar în 1949, episcop de Lund. După pensionare (1958) și-a continuat cercetările și a predat câțiva ani la universități americane.
Principala sa lucrare este cea de față, Eros și agape. Prefaceri ale iubirii creștine, publicată în 1930 (partea I) și 1936 (partea a II-a), în limba suedeză și, în același timp, în limba germană, în traducerea soției sale, Irmgard. Au apărut apoi traduceri în daneză, engleză, franceză, spaniolă, italiană și chineză. De-a lungul timpului, chiar și la cincizeci de ani de la prima apariție, au fost publicate numeroase reeditări ale originalului, precum și ale unora dintre traduceri.

Eros-ul e dorul de casă al sufletului, e năzuința spre ceea ce-i poate da adevărata îndestulare și satisfacție. (Anders Nygren)

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

19
/10
/19

Marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicat de Editura Humanitas.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

14
/10
/19

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.

10
/10
/19

Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluției comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum și de ce?

09
/10
/19

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT s-a încheiat.

08
/10
/19

La începutul fiecărui octombrie la Iași se întâmplă un mic act de magie. Magia: România, așa cum o cunoaștem, este suspendată și în locul ei se pogoară un mare festival de literatură și traduceri, cum nu sunt multe pe bătrânul nostru continent (și pesemne niciunul dincoace de fosta noastră cortină de fier). FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași) tocmai și-a încheiat cea de a șaptea ediție.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

02
/10
/19

Îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, va conferenția  marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la invitația  Curtea Veche Publishing, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, în cadrul Conferințelor de la Ateneul Român.  

30
/09
/19

Mai vechi și mai noi, volumele pe care vi le propune Ziarul Metropolis în acest top subiectiv au în comun spiritul unui anotimp și, vorba unui romancier apreciat, „sentimentul unui sfârșit”.

Page 1 of 9612345...102030...Last »