„cerul (hartă către casă)” un nou spectacol work in progress marca Teatrelli, regizat de Irisz Kovacs
https://www.ziarulmetropolis.ro/cerul-harta-catre-casa-un-nou-spectacol-work-in-progress-marca-teatrelli-regizat-de-irisz-kovacs/

Prima etapă a unui nou spectacol din seria de producţii work in progress iniţiată de creart/Teatrelli este în plină desfăşurare, iar rezultatul urmează să fie prezentat publicului pe 6 şi pe 7 mai, de la ora 19.00.

Un articol de Ziarul Metropolis|4 mai 2023

Spectacolul, inspirat din pictura lui Șerban Savu, are premiera pe 6 şi 7 mai.

Spectacolul „cerul (hartă către casă)” are ca punct de inspirație album de pictură „Drifting” al artistului clujean Șerban Savu şi își propune să fie o cronică afectivă a ceea ce înseamnă să fii om aici și acum, în România contemporană.

În demersul său, regizoarea Irisz Kovacs (foto) a pornit de la convingerea că picturile semnate de Şerban Savu deschid o ușă, aprind o lumină și suspendă în timp momentele cotidiene cu care suntem atât de obișnuiți, încât privirea noastră se lovește de ele, fără a le mai nota, dar în care ne-am putea vedea, de fapt, reflectată întreaga viață. Cercetând tema vieții în România contemporană, cu poezia, ironia și amărăciunea ei, în procesul de lucru la acest spectacol, echipa artistică a generat un text dramatic bazat pe exerciții de imaginație și improvizație ale actorilor, coordonat și completat de dramaturgul Doru Vatavului. Distribuția noii producții work in progress îi reunește pe Armand Crișan, Bogdan Iancu, Antonia Scutaru şi Iosif Paștina. Scenografia spectacolului este semnată de Clara Ştefana, mişcarea scenică îi aparţine Ruxandrei Bobleagă, iar sound design-ul este creat de Adrian Piciorea.

Biletele pentru premiera aferentă primei etape de lucru la spectacolul „cerul (hartă către casă)”, din zilele de 6 şi 7 mai, ora 19.00, de la Teatrelli, s-au pus în vânzare prin Eventbook, iar preţul este de 32,85 de lei.

Montarea construieşte, reinterpretează şi recreează picturile lui Șerban Savu, din dorința de a traduce în limbaj teatral, în imagini în mișcare, senzația pe care o generează privitorului lucrările acestuia. Șerban Savu este un nume de referință în arta internațională prin pictura sa care explorează o realitate socială a vieții de zi cu zi din spațiul românesc postcomunist. Reprezentat de galerii de top (Galeria Plan B, David Nolan Gallery, Nicodim Gallery), artistul clujean a avut expoziții în întreaga lume: Berlin, New York, Los Angeles, Centre Pompidou din Paris, Samsung Museum of Art din Seul, Espace Cultural Louis Vuitton din Paris, Museo Pietro Canonica a Villa Borghese din Roma și multe altele.

Irisz Kovacs este regizoare de teatru și fotograf, absolventă a Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Spectacolele create de ea au fost prezentate în festivaluri ca Sunlight Timișoara, Studio Târgu-Mureș, Theatre of the Common Space Cluj-Napoca Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Fest-FDR Timișoara, D-butan-T Sfântu-Gheorghe. A fost regizoare rezidentă a programului Fresh Start. Pentru spectacolul ei de debut, „8 tați”, de la Teatrul de Stat Constanța, Irisz Kovacs a fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER 2022, la categoria DEBUT, spectacolul fiind selectat și în cadrul Festivalului Național de Teatru 2022. În ianuarie 2023, a avut loc premiera celui mai recent spectacol al ei, „Tschick. De ce am furat mașina”, la Teatrul German de Stat Timișoara.

Noua producție work in progress a fost selectată în cadrul unui open call lansat de creart/Teatrelli în 2021, în vederea montării unui spectacol-laborator. Selecția a fost realizată de către un juriu format din criticul de teatru Octavian Saiu, regizorii Radu Nica și Cristian Ban, precum și Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli. Performerii au fost selectați în urma unui casting la care au participat peste 160 de actori.

„cerul (hartă către casă)

Cu: Armand Crișan, Bogdan Iancu, Antonia Scutaru, Iosif Paștina

Regie: Irisz Kovacs

Dramaturgie: Doru Vatavului

Scenografie: Clara Ștefana

Mișcare scenică: Ruxandra Bobleagă

Sound design: Adrian Piciorea

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

TEATRELLI este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli a devenit, din perspectiva strategiei curatoriale, un laborator artistic în dialog cu public, dedicat producțiilor inovatoare de teatru și dans, unor serii de performance-uri work in progress, precum și dezbaterilor culturale. Structura modulară a sălii permite ca fiecare nou spectacol să își modifice conceptul spațiului, invitând spectatorii să descopere noi modalități de a experimenta și a recepta teatrul. Detalii pe: www.teatrelli.com.

Foto: Adi Bulboacă

 

 

 

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.