Chutney se joacă pentru copiii cu autism
https://www.ziarulmetropolis.ro/chutney-se-joaca-pentru-copiii-cu-autism/

Evenimentul „Cufărul cu zâmbete – Fii special pentru un copil special“ are loc sâmbătă, 26 octombrie între orele 12.00 şi 19.00, în cafeneaua La mine-n copac, str. Lipscani nr. 43, Pasajul Șelari. Spectatorii pot face donaţii în obiecte şi pot vedea, printre altele, şi spectacolul „Chutney“.

Un articol de Andrada Văsii|24 octombrie 2013

Evenimentul „Cufărul cu zâmbete – Fii special pentru un copil special“ are loc sâmbătă, 26 octombrie, între orele 12.00 şi 19.00, în cafeneaua La mine-n copac (str. Lipscani nr. 43, Pasajul Șelari) și include spectacolul Chutney.

Cufărul cu zâmbete este singurul eveniment artistico-educativ dedicat strângerii de lucruri pentru copiii aflați în grija Centrului de consiliere și asistență pentru persoane cu autism din orașul Buzău.

Artiști din domeniul teatral, precum și cel muzical, s-au alăturat inițiativei de ajutorare a copiilor marginalizați.

Programul evenimentului Cufărul cu zâmbete – Fii special pentru un copil special este următorul: între orele 12.00-16.00 pisicile străzii, Streetcats, s-au gătit special pentru atelierul de joacă.

Ulterior, între orele 16.00-17.30, spectatorii vor asista la întâlnirea culturală dintre bucătărie şi teatru prin vizionarea spectacolului „Chutney“ – cu actorii Istvan Teglas, Valentina Popa şi Vitalie Bichir. Chutney este singura piesă de teatru în care actorii gătesc şi joacă în acelaşi timp.

Chutney – un spectacol plin de viaţă

Vitalie Bichir spune că se afla la ceainăria de la Teatrul Act şi abia citise cartea „Kitchen“ de Banana Yoshimoto. „Îmi plăcuse, iar piesa trebuia să fie cu ceremonia ceaiului japonez. Între timp, am aflat că pentru a prezenta ceremonia ceaiului trebuie să fii iniţiat în treaba asta, nici măcar nu te poţi atinge de obiectele acelea.”

Citiţi şi: Călătorie în adevărata bucătărie a teatrului 

„Pentru japonezi e o chestie sacră. Iniţial păstrasem numele japoneze şi ne-am dat seama că românii nu erau obişnuiţi cu liniştea aceea specifică şi atunci a trebuit să-i schimbăm numele, să luăm povestea din roman şi s-o românizăm. ”

Chutney

Vitalie Bichir şi Istvan Teglas, în spectacolul Chutney

La final, după „Chutney“, de la ora 17.30 până la ora 19.00, oamenii veniţi pentru fapte bune vor avea parte de un  concert instrumental condus de  Muse Quartet. Grupul instrumental Muse Quartet este un cvartet clasic îmbrăcat în formă nonconformistă. Repertoriul abordat cuprinde muzică de film, tangouri, jazz, blues şi cover-uri.

Înființat în 2012, Centrul pentru copiii cu autism din Buzău se ocupă de integrarea în societate a 139 de copii, dintre care 39 sunt abandonați de părinții lor.

Copiii, cu vârste între 3 și 16 ani, au nevoie de hăinuțe, jucării de lemn, șervețele umede și scutece de unică folosință (pamperși). Obiectele strânse în urma evenimentului de pe 26 octombrie, vor fi transportate a doua zi la centrul din Buzău.

Info:

La acest eveniment nu se acceptă donații în bani. Toate donațiile trebuie să se încadreze în lucrurile necesare tratamentului celor 139 de copiii autişti, acestea fiind: şerveţele umede, scutece de unică folosinţă, jucării de lemn şi hăinuţe.

Foto credit: Cătălina Flămînzeanu, spectacolul Chutney

20
/05
/14

Cine nu s-a întrebat măcar o dată care este semnificația expresiei „casă de piatră”? Cunoscuta zicere este folosită la fiecare nuntă. Dar care îi sunt originile?

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

20
/05
/14

Charlie Chaplin demonstrează, încă o dată, că geniul său este nemuritor. Filmul „Luminile oraşului“, în care el joacă rolul „Micului vagabond”, a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

Actriţa americană Debra Winger va primi Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ea fiind invitatul special al ediţiei din acest an. Premiul de excelenţă îi va reveni actorului Florin Zamfirescu.