-->

Cinemascop revine! Grădina de vară din Eforie Sud găzduieşte din nou proiecţii de film
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinemascop-revine-gradina-de-vara-din-eforie-sud-gazduieste-din-nou-proiectii-de-film/

A doua ediţie a festivalului Cinemascop începe în curând! Iată că Grădina de vară din Eforie Sud se deschide din nou, după ce, în 2018, Cinemascop a fost pretextul de a reînvia un cinematograf ce nu mai funcţionase timp de 14 ani şi care a primit din nou spectatori dornici să vizioneze un film în aer liber, pe litoral.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2019

Astfel, între 1-7 august 2019, dacă sunteţi în Eforie Sud sau sunteţi curioşi să (re)vedeţi un film într-o grădină de vară, Cinemascop este evenimentul pe care nu trebuie să-l rataţi.

Grădina de vară din Eforie Sud a fost inaugurată în anul 1960 şi a rămas deschisă până în 2004, când a fost scoasă din funcţiune şi abandonată, ca multe alte grădini de vară, dar şi ca majoritatea cinematografelor construite în acea perioadă pe teritoriul României. Din acest motiv, accesul la cultură este anevoios, iar variantele de a petrece timpul liber pot fi limitate. Anul trecut, lucrurile s-au schimbat.

Centrul Ceh Bucureşti – alături de EUNIC România, Primăria Oraşului Eforie şi Radef RomâniaFilm – a hotărât să facă o schimbare şi să redeschidă Grădina de vară din Eforie Sud, pentru 5 zile. Festivalul Cinemascop a luat naştere şi a oferit celor aflaţi în staţiune şi nu numai ocazia de a se bucura de seri de film în aer liber şi ateliere de creaţie pentru copii în timpul zilei. În prima seară de festival au participat peste 500 de persoane, unele nostalgice, altele curioase, mulţi revenind în serile următoare, bucuroşi fiind că au o nouă modalitate de a-şi petrece serile de vacanţă la mare, astfel numărând, la final, peste 2500 de vizitatori.

Anul acesta, între 1-7 august, Cinemascop continuă într-o formulă îmbunătăţită – câte un film european va fi proiectat în fiecare seară începând cu ora 21:00, cei mici îşi vor putea exersa imaginaţia şi talentul artistic la atelierele creative ce au loc în fiecare după-amiază între orele 16:00-19:00, iar trecătorii vor putea observa live cum sunt realizate două picturi murale pe pereţii exteriori ai cinematografului. În plus, festivalul aduce şi o expoziţie de fotografie menită să ofere o nouă perspectivă asupra oraşului Eforie, dar şi o zonă în care se vor putea savura waffles de la Mnom-Mnom, burgeri de la Fedo’s Burger Bar sau un pahar de vin Jidvei.

Nu trebuie neglijat faptul că primii 200 de spectatori vor primi – dacă sunt majori şi dacă doresc – o bere cehă Budweiser Budvar cadou. Şi nu ignoraţi nici faptul că, în fiecare zi, câte 400 de pungi de bomboane M&M’s îi aşteaptă pe cei mici, dar şi pe cei mari, să se îndulcească.

Proiecţiile din cadrul ediţiei acestui an constau, ca şi anul trecut, în filme europene de lungmetraj, însă fiecare seară aduce şi surprize – înaintea filmului serii va fi proiectat un scurtmetraj din campania EUandME, din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, urmat de o animaţie cehă scurtă venită direct din Cehia, de la festivalul de film de animaţie Anifilm. Publicul se va bucura de lungumtraje după programul următor: 01.08 – filmul italian „Femeile din viaţa mea”, din partea Insitutului Italian de Cultură, 02.08 – „Mama ştie cel mai bine”, un film portughez oferit de Institutul Camões București, 03.08 – filmul de aventură maghiar „Kincsem – Pariul Secolului”, venit de la Institutul Balassi, 04.08 – animaţia cehă pentru copii şi adulţi de toate vârstele, „Aventuri fără pereche”, 05.08 – filmul cehoslovac în regia lui Miloš Forman, „Balul Pompierilor”, 06.08 – „Tsatsiki, tata şi războiul măslinilor”, un film suedez plin de optimism, cu o atmosferă perfectă pentru a fi văzut pe litoral, oferit de Ambasada Suediei, 07.08 – documentarul românesc „Fotbal Infinit”, regizat de cunoscutul Corneliu Porumboiu, de la 42 KM FILM.

În afară de posibilitatea de a vedea filme potrivite pentru ei, cei mai mici spectatori au program de creaţie între orele 16:00-19:00, când au loc ateliere pentru copii în Grădina de vară. Acolo vor putea să se distreze, să înveţe lucruri noi prin jocuri, pictură, desen, modelaj, colaje şi alte activităţi surpriză. Atelierele sunt susţinute de către Koh-i-Noor, brandul ceh cunoscut pentru producţia de ustensile de creaţie şi de scris.

Participarea la festival este gratuită, aşa că oricine are chef de un alt mod de a-şi petrece vacanţa în Eforie Sud este aşteptat la Cinemascop! Aşadar, recapitulăm: filme, ateliere pentru copii, expoziţie foto, picturi murale, bere cehă şi dulciuri gratis, burgeri, waffles, vin şi, bineînţeles, relaxare – reteţa pentru o săptămână perfectă.

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

17
/06
/26

13 iunie 2026 rămâne în istoria cinematografiei românești ca seara în care filmul FJORD a devenit un adevărat fenomen național.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.