Cinemateca Română reia programul ‘Minicinema’ cu filmul ‘Tom Sawyer’
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinemateca-romana-reia-programul-minicinema-cu-filmul-tom-sawyer/

Cinemateca Română reia programul „Minicinema” cu cea mai recentă ecranizare a celebrului roman „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain, filmul „Tom Sawyer”, proiecţiile urmând să aibă loc în fiecare week-end din luna noiembrie la Sala Union din strada Ion Câmpineanu nr. 21. În primele două week-end-uri ale lunii – 3-4 şi 10-11 noiembrie – […]

Un articol de Andrada Văsii|2 noiembrie 2012

Cinemateca Română reia programul „Minicinema” cu cea mai recentă ecranizare a celebrului roman „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain, filmul „Tom Sawyer”, proiecţiile urmând să aibă loc în fiecare week-end din luna noiembrie la Sala Union din strada Ion Câmpineanu nr. 21.

În primele două week-end-uri ale lunii – 3-4 şi 10-11 noiembrie – spectatorii vor putea urmări producţia de la orele 11,00 şi 13,00, urmând ca în ultimele două week-end-uri – 17-18 şi 24-25 noiembrie – filmul să aibă câte o singură proiecţie, de la ora 12,00.

Biletele de intrare, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, pot fi achiziţionat la preţul de 5 lei.

Filmul „Tom Sawyer” este o coproducţie Germania-România, lansată la noi anul acesta, un film de aventuri şi deopotrivă un film pentru întreaga familie. Regizat de Hermine Huntgeburth şi cu Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), Heike Makatsch (Mătuşa Polly), Benno Furmann (Joe Indianul) şi Joachim Krol (Muff Potter), lungmetrajul aduce o notă de modernitate poveştii clasice, păstrându-i în acelaşi timp atmosfera şi parfumul original.

Producţia a fost filmată aproape în totalitate în România. Producătorul Boris Schonfelder n-a fost iniţial convins că se poate încadra în bugetul filmului până în momentul în care a văzut decorurile deja existente ale producţiei americane „Cold Mountain”, care se află nu departe de Bucureşti. Realizatorii au transformat acest loc în oraşul St. Petersburg. Aici se află şi casa Mătuşii Polly, care are cel mai faimos gard din istoria literaturii.

Sursa: Agerpres

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

20
/10
/14

Producătorii Ridley Scott şi Lynda Obst lucrează la o miniserie de televiziune, bazată pe cartea "The Hot Zone" a lui Richard Preston, publicată în 1994, despre izbucnirea epidemiilor de febră hemoragică, inclusiv cea provocată de virusul Ebola. Potrivit The Hollywood Reporter, serialul va fi produs de studiourile de televiziune Fox, după un scenariu adaptat de Jeff Vintar.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.

18
/10
/14

Welcome to New York, controversatul film al lui Abel Ferrara despre fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat pe aeroportul din metropola americană, în 2011, după ce o cameristă îl acuzase de abuz sexual, va avea parte de proiecții exclusive în cinema, în România, la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie).

17
/10
/14

Regizorul Radu Afrim, răsplătit cu mai multe premii UNITER, director artistic al Galei Hop 2014, cel care a creat peste 50 de spectacole de teatru, montează pentru prima oară în cariera sa un spectacol la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu - Secţia Germană. „Tattoo”, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, va avea premiera sâmbătă, 25 octombrie.