Clădiri emblematice din București incluse în premieră pe harta Spotlight
https://www.ziarulmetropolis.ro/cladiri-emblematice-din-bucuresti-incluse-in-premiera-pe-harta-spotlight/

Între 12 şi 15 aprilie, Calea Victoriei devine o expoziţie itinerantă în aer liber, cu ocazia celei de-a patra ediţii SPOTLIGHT – Bucharest International Light Festival. Harta instalaţiilor de lumină va fi extinsă în 2018 cu noi locaţii din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2018

Astfel, pe lângă traseul deja consacrat – Calea Victoriei între Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței – clădiri emblematice din București precum Arcul de Triumf, Ateneul Român sau Palatul Știrbei vor face parte în premieră din programul celei de-a patra ediții Spotlight, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Un alt element de noutate este concursul internațional de video mapping pe fațada Palatului CEC.

Cu o temă inspirată de celebrarea Centenarului, ediția Spotlight din acest an este intitulată United We Shine și aduce la București 27 de instalații, proiecții și sesiuni de video mapping din Franța, Australia, Israel, Germania, China, Rusia, Italia, Spania și România.

La fel ca în anii anteriori, locația centrală a festivalului Spotlight este Calea Victoriei, care va găzdui cele mai multe evenimente ale ediției, dintre care amintim doar câteva: instalații interactive la Muzeul Național de Istorie, sesiuni de video mapping pe fațada Hotelului Novotel, a Palatului Loteriei sau pe fațada Clădirii Rosenthaler. În toate zilele de festival, Calea Victoriei devine pietonală între Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței, între orele 20:30 și 23:00.

Pentru prima dată la Spotlight, lucrări de artă impresionante vor fi proiectate pe fațadele următoarelor clădiri: Muzeul Antipa, Palatul Știrbei, Arcul de Triumf, Teatrul Odeon, clădirea Ministerului Afacerilor Interne și Ateneul Român. Primăria Municipiului București și Teatrul Național București devin locațiile unor sesiuni de video mapping spectaculoase. În premieră, Piața Universității găzduiește între 12 și 15 aprilie o instalație de lumină și sunet din Israel, iar Direcția Generală de Poliție a Municipiului București devine locația unei instalații interactive din România.

În exclusivitate pentru ediția cu numărul patru a Spotlight, șase artiști internaționali transformă Palatul CEC prin proiecții de video mapping selectate în urma open call-ului Spotlight. Cele șase lucrări finaliste vor fi proiectate pe toată durata festivalului pe fațada Palatului CEC, urmând ca marele câștigător Spotlight 2018 să fie ales de public, prin vot online, din proiectele finaliste.

Pentru deschiderea ediției Spotlight din acest an, una dintre cele mai căutate trupe high-tech de dans și lumini ale momentului, Light Balance din Ucraina aduce la București un spectacol care a făcut senzație în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită și China. Spectacolul de deschidere a celei de-a patra ediții a festivalului internațional de lumină din București are loc în Piața George Enescu, joi, 12 aprilie, începând cu ora 20.30. Show-ul Light Balance de dans și lumini este precedat de reprezentația de muzică live, coregrafie și light design dată de artiștii britanici de la Spark.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.30 și se încheie la ora 23.00.

Foto: Spotlight  – spotlightfestival.ro.

21
/06
/16

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 "Cobain: Montage of Heck", al cărui producător executiv a fost Frances Bean.

20
/06
/16

Beat-boxerul cu cele mai multe vizualizări pe Facebook, cel mai mare colecționar de costum popular din România, un campion mondial de tir, cea mai veselă trupă ska ucrainiană și cele mai iscusite meșterițe de la Săpânța, cu toții au fost prezenți la prima ediție Street Delivery din Baia Mare, un eveniment care a reunit, vreme de trei zile, cele mai noi generații de makeri din industriile creative și cei mai buni meșteșugari, artiști, comercianți, manufacturieri sau chibiți din Maramureș.

17
/06
/16

Începând cu 23 iunie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va deschide în sediul din Gabroveni o expoziție inedită, dedicată aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

15
/06
/16

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare, și Miguel de Cervantes, Noaptea Institutelor Culturale (24 iunie) include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecții, lecturi și o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziție de benzi desenate și de ilustrație pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum și un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses" ale îndrăgitului scriitor spaniol.

10
/06
/16

Admiratorii lui Horaţiu Mălăele pot fi alături de îndrăgitul actor, regizor, caricaturist și scriitor român, joi, 16 Iunie, de la ora 18.30, la vernisajul expoziției Retrospectivă Horațiu Mălăele. Evenimentul, care va avea loc la sediul Casei de Licitații Goldart din București, Intrarea I.L. Caragiale nr. 1, reuneşte peste 50 de lucrări de desen, acuarelă, serigrafie, pictură și grafică umoristică ale artistului.

07
/06
/16

Cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante, organizat de Teatrul Masca, se va desfășura în perioada 16 - 20 iunie în Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Parcul Crângași și Parcul Alexandru Ioan Cuza. „Ediția din acest an îl va omagia pe Constantin Brâncuşi, adus în atenția publicului prin două statui vivante: prima reprezentându-l în atelierul din Paris și a doua, prin Rugăciune, una dintre celebrele sale opere”, spune Mihai Mălaimare, fondatorul Teatrului Masca

03
/06
/16

Muzeul Luvru din Paris va fi închis astăzi (vineri) pentru a permite evacuarea "cu titlu preventiv" a operelor aflate în zone amenințate de inundații în urma creșterii nivelului Senei.

29
/05
/16

Pavilionul României la cea de-a 15-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, desfășurată între 28 mai și 27 noiembrie 2016, găzduiește „Selfie Automaton”, o expoziție sub forma unui spectacol predefinit, cu marionete automatizate, scenarii blocate și un rol liber, rezervat vizitatorului.

25
/05
/16

Castelul Pelișor din Sinaia va putea fi vizitat gratuit, astazi, 25 mai, în contextul împlinirii a 113 ani de când acesta a fost inaugurat ca reședință de vară a perechii princiare Ferdinand și Maria. Turiștii vor beneficia de intrare liberă între orele 11,15—16,15.

20
/05
/16

Corina Șuteu, actualul Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, fostul ministru și inițiatorul subscripției publice pentru scultura Cumințenia Pământului a lui Brâncuși și Dragoș Neamu, managerul interimar al Muzeului Național de Artă, se află printre invitații emisiunii speciale dedicate Nopții Muzeelor, pe care Radio România Cultural o va transmite în direct (audio și video) din Sala Tronului de la Muzeul Național de Artă al României din București, fostul Palat Regal.