Clasa noastră – zece, Doamne, şi toţi zece!
https://www.ziarulmetropolis.ro/clasa-noastra-zece-doamne-si-toti-zece/

Este ora şapte şi îţi ocupi locul în sală, la Teatrul Foarte Mic. În faţa ta, pe scenă, zece oameni stau înşiraţi, aşteptând o execuţie. Le auzi gândurile învolburându-se în cascade răsunătoare de regrete şi frământări. Au murit de mult, dar continuă să existe în memoria colectivă a clasei unde s-au cunoscut. Sunt zece fantome care-şi deplâng trupurile sfâşiate de unghiile nedreptăţii.

Un articol de Teodora Gheorghe|1 aprilie 2014

 

„Clasa noastră – Poveste în XIV lecţii” reprezintă un text de o complexitate monumentală, scris de dramaturgul Tadeusz Slobodzianek.

Simona Măicănescu a avut curajul să pună ȋn scenă un spectacol ale cărui finețuri psihologice ți se scurg printre degete mai repede decȃt nisipul ȋntr-o clepsidră. Scenele se succed cu rapiditate, dansează una cu alta, ca mai apoi să se risipească ȋn tăceri semnificative. Nu e ușor să ții pasul cu ritmul amețitor al textului. Pe alocuri, piesa șchioapătă, dar reușește să meargă țanțoș și să ajungă victorios la final.

Povestea urmărește evenimente mai puțin cunoscute generațiilor postbelice, ȋnfățișȃnd fără menajamente fisurile existente ȋn relația dintre evrei și polonezi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dramaturgul a avut probabil ca sursă de inspirație „Cazul Jedwabne” ȋn care ni se relatează cum polonezii îşi ucideau vecinii evrei cu sȃnge rece. Asta se ȋntȃmpla după ocuparea Poloniei sovietice de către germani, în 1941.

clasa noastra

„Clasa noastră” surprinde emoționant destinul a zece colegi de clasă. Unii sunt evrei, ceilalți polonezi. Treptat, inocența se preschimbă ȋn prejudecată și discriminare. Spiritul ludic al grupului de copii este ȋnlocuit cu tabloul sumbru al regimului stalinist. Vechiile prietenii se destramă. Ȋntre colegi intervin ura, cruzimea și chiar moartea.

Ȋncărcătura dramatică din jocul anumitor actori este, din păcate, absentă. Gabriela Sandu nu trezește compasiune pentru personajul Dora, părȃnd detașată de contextul dramei din care face parte. Moartea ei survine ȋntr-o manieră neconvingătoare. Rysiek (Alin Stan) eșuează ca antagonist; ȋi lipsește zvȃcul de om fără scrupule.

Nu același lucru este valabil pentru Costin Dogioiu, de-a dreptul remarcabil ȋn rolul lui Zygmunt, principalul trădător al grupului. Cu un sarcasm care se ȋnsoțește de minune cu lipsa scrupulelor, Zygmunt declanșează o serie de evenimente ȋnfiorătoare, din dorința lui de parvenire și putere. Dragoş Olaru creionează cu succes un Heniek șerpuitor, care ajunge să-și ascundă nelegiuirile ȋn spatele sutanei de preot.

Intervențiile muzicale inspirate ale protagoniștilor atenuează atmosfera ȋngreunată de tragedie. Cȃnd și cȃnd, eroii și antieroii redevin copiii de altădată și par a evolua ȋn fața profesorului ȋn așteptarea unei note bune. Cȃntecele lor posedă o ironie crudă ȋn care se conturează sfȃrșitul unei epoci.

clasa noastra

Umorul se ȋmpletește savuros cu tensiunea monologurilor ce istorisesc ȋntȃmplări cumplite, care ologesc suflete și trupuri. Aceste atuuri regizorale compensează stȃngăcia prezentă ȋn alte scene – spre exemplu, scena gazării evreilor ȋn hambar sau momentele ȋn care spiritul celor uciși se insinuează nemisterios și mult prea des ȋn raza de acțiune a celor vii.

Avem de-a face cu un spectacol care crește pe parcurs. Debutează timid și triumfă din a doua jumătate. „Clasa noastră” nu te poate lăsa indiferent. Din contră, te zguduie și ȋndeamnă să-ți amintești și ce n-ai trăit.

Foto: Steluţa Popescu

 



28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]

27
/09
/12

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

27
/09
/12

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

27
/09
/12

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, miercuri, 3 octombrie, de la ora 19,30, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special, informează Biroul de presă al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). În cadrul evenimentului, sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări […]

27
/09
/12

Trei dintre scurtmetrajele regizorului Cristian Nemescu, realizatorul celebrului film „California Dreamin'” (2007), vor fi prezentate în acest sfârşit de săptămână în cadrul centrului cultural nonprofit 92Y Tribeca, din New York, conform unui material publicat în L Magazine.  Cele trei scurtmetraje selectate pentru a fi prezentate la New York sunt „Mihai şi Cristina” (2001), „Poveste de […]

27
/09
/12

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii.   Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, din nou în şedinţa de joi, solicitarea companiei RCS&RDS de modificare a licenţei audiovizuale […]

27
/09
/12

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

27
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu editura Archipelago Books vor organiza la data de 3 octombrie la sediul centrului literar Poets House din New York o ‘noapte de poezie’ în onoarea lui Nichita Stănescu – ‘cel mai mare poet contemporan român’ – cu ocazia lansării antologiei în limba engleză ‘Wheel with a Single Spoke […]

26
/09
/12

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]