Cocoşul albastru din Trafalgar Square provoacă indignare printre londonezi
https://www.ziarulmetropolis.ro/cocosul-albastru-din-trafalgar-square-provoaca-indignare-printre-londonezi/

Un uriaş cocoş albastru din fibră de sticlă a fost amplasat joi în Trafalgar Square din Londra, în cadrul unui proiect artistic care a generat deja un val de controverse.

Un articol de Andrada Văsii|30 iulie 2013

Un uriaş cocoş albastru din fibră de sticlă a fost amplasat joi în Trafalgar Square din Londra, în cadrul unui proiect artistic care a generat deja un val de controverse, întrucât cocoşul – un simbol al Franţei – a fost amplasat într-o zonă care marchează o victorie celebră asupra lui Napoleon.

Având o înălţime de 4,7 metri şi vopsit într-o nuanţă puternică de albastru, cocoşul din fibră de sticlă a fost realizat de artista germană Katharina Fritsch şi „va veghea” asupra celebrei pieţe londoneze în următoarele 18 luni.

Intitulată „Hahn/Cock”, statuia a fost inaugurată de primarul Londrei, Boris Johnson, care a declarat că se va abţine să facă orice comentariu cu „dublu sens” despre ridicarea unui cocoş uriaş (în limba engleză, „cock” înseamnă şi „penis”) în celebra piaţă londoneză.

Cocoşul albastru este cea mai recentă operă de artă care a fost amplasată pe „Fourth Plinth” – un soclu din Trafalgar Square, rămas liber, pe care sunt amplasate, temporar, diverse opere de artă. Katharina Fritsch, în vârstă de 57 de ani, spune că nu era la curent cu faptul că această pasăre – cocoşul – este unul dintre simbolurile neoficiale ale Franţei şi că intenţia ei a fost aceea de a reprezenta prin artă două concepte – forţa şi regenerarea.

„Există şi un efect secundar amuzant, să avem ceva francez într-un loc care celebrează victoria asupra lui Napoleon.“

Katharina Fritsch,
artist vizual

Trafalguar Square a fost denumită astfel după victoria repurtată de Marina Regală Britanică asupra flotelor franceză şi spaniolă în timpul Bătăliei de la Trafalgar din 1805, o bătălie-cheie din Războaiele Napoleoniene.

O sculptură excentrică

Cocoşul este amplasat pe soclul diametral opus aceluia pe care se află Nelson’s Column, un monument ridicat în memoria amiralului Horatio Nelson, un erou al marinei britanice, care a fost ucis în timpul acelei bătălii.

Un grup de conservaţionişti au încercat deja să scoată cocoşul în afara pieţei Trafalgar, considerând că sculptura este „total nepotrivită, oricât de excentrică şi de dramatică ar părea ea”.

katharina-fritsch cocosul albastru

În Trafalgar Square există patru socluri, pentru fiecare colţ al pieţei, iar pe trei dintre ele se află statui permanente. Cel de-al patrulea soclu ar fi trebuit să susţină o statuie escvestră comandată în 1841, însă din cauza finanţării insuficiente, aceasta nu a mai fost realizată.

Începând din 1998, cel de-al patrulea soclu din Trafalgar Square a fost folosit pentru expunerea temporară a unor opere de artă şi „a găzduit” până acum o serie de opere excentrice, precum un vapor uriaş într-o sticlă şi o statuie nud a artistei britanice Alison Lapper, care s-a născut fără braţe.

Text preluat în Modernism.ro

Foto credit: Modernism.ro

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]