Codrin Boldea, actor: „Probabil că Teatrul Metropolis o să reprezinte mereu un loc special pentru mine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/codrin-boldea-actor-probabil-ca-teatrul-metropolis-o-sa-reprezinte-mereu-un-loc-special-pentru-mine/

Astăzi vă propunem să-l cunoaşteţi mai bine pe tânărul actor Codrin Boldea, o prezenţă constantă pe scenele Teatrului Metropolis.

Un articol de Andrei Crăciun|29 noiembrie 2019

Ce a însemnat în cariera dumneavoastră Teatrul Metropolis? Ce înseamnă spectacolele în care jucați aici în istoria personală?

Istoria mea ca actor profesionist începe la Teatrul Metropolis. Aici m-am călit și mă călesc în continuare. Primul spectacol în care am jucat aici este „Visul unei nopți de vară”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză. Dacă nu mă înșel, premiera a avut loc în septembrie 2014. Probabil că Teatrul Metropolis o să reprezinte mereu un loc special pentru mine. E locul în care am început.

Cum este publicul de la Teatrul Metropolis? Ce este special la acest teatru?
Nu cred că se diferențiază cu ceva anume publicul de la Metropolis. Drăguț este faptul că noi avem niște abonați loiali care sunt prezenți la toate premierele noastre și care vin să revadă spectacolele ori de câte ori au ocazia. Râsul inconfundabil cu care deja suntem familiarizați ne face să știm imediat când sunt în sală. Probabil că amestecul de texte clasice cu cele contemporane, ambele montate în mare parte cu actori tineri, face acest teatru inedit. Cu o acoperire stilistică mare, este greu să nu găsești un spectacol care să îți placă.

Ca spectator ați umblat pe la Metropolis? Ați văzut ceva ce v-a rămas pentru totdeauna?
Aici am apucat să-l văd pe domnul Mircea Albulescu în spectacolul „Bădăranii”. Pentru că unul dintre filmele mele preferate românești este „Cel mai iubit dintre pământeni”, am simțit o emoție foarte puternică atunci când l-am văzut pe „Grecul” pe scenă.

Spuneți-mi câteva dintre cele mai frumoase și câteva dintre cele mai caraghioase întâmplări trăite la Metropolis.

Momentul unei premiere este întotdeauna frumos, cu o încărcătură emoțională puternică pentru absolut toți oamenii care lucrează la spectacol. De obicei greșelile pe care le facem uneori ca actori pe scenă pot deveni (uneori) foarte amuzante. O replică reinterpretată spontan, o pauză insinuantă, puțin mai mare decât de obicei, semne încriptate din spatele cortinei pentru colegii de scenă etc. Evident că nu deturnează spectacolul. Din contră. În multe situații lucrurile astea inspiră.

Cuvânt de încheiere, povață pentru tinerii care urmează să aibă primul lor spectacol la Metropolis.
Să se bucure. Uneori uit că sunt printre puținii privilegiați care reușesc să trăiască din ce învață în facultate. Se poartă blazarea prematură.

01
/10
/14

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, a fost reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), în urma votului Adunării Generale a instituţiei, potrivit site-ului organizaţiei culturale.

01
/10
/14

După ce fost scena de derulare a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs şi organizat de Radio România (20-27 septembrie), Sala Radio se pregăteşte pentru deschiderea oficială a noii stagiuni, 2014-2015! Invitaţi speciali din ţară şi din străinătate, partituri devenite „hit-uri” ale muzicii clasice, dar şi lucrări în primă audiţie, muzică simfonică sau de cameră, alături de jazz, tango, pop, muzică populară etc., o largă paletă de evenimente este pregătită pentru cele nouă luni de stagiune şi de muzică bună!

01
/10
/14

Miercuri, 1 octombrie 2014, desenele și experimentele grafice ale lui Andrei Tudoran evadează din arhiva sa personală, în care stau închise de obicei, ieșind la aer doar pentru a puncta o evoluție sau a oferi o soluție, și se cațără pe pereții galeriei Pleshoo Contemporary, pentru a-și revendica propriile calități în fața picturii mult mai cunoscute a artistului.

01
/10
/14

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un ... imn.

30
/09
/14

Pe 23 septembrie 2014, în Cadogan Hall (Londra), a avut loc deschiderea stagiunii 2014/15 pentru Royal Philharmonic Orchestra, printr-un concert de excepție sub bagheta dirijorului român Cristian Mandeal, alături de violinista Tianwa Yang. Din program au făcut parte Beethoven - Egmont Overture, Brahms - Violin Concerto și Franck – Simfonia în re minor.

30
/09
/14

Spectacolul „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, regia Bogdan Sărătean, produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Teatrul Național „Radu Stanca” a câştigat două premii importante la Teatralny Koufar International Student Theatre Festival din Minsk (Belarus): Premiul pentru cea mai bună regie - Bogdan Sărătean şi Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar - Claudiu Fălămaş (Părintele Lorenzo).

30
/09
/14

Citind o carte despre stres, „Cum să te aperi de stres”, de Patrick Légeron, pentru a-i înțelege mecanismele și modul în care ne afectează viața, am descoperit că autorul oferă și o origine semantică a termenului, care merge dincolo de explicația din dicționar despre proveniența acestuia.

30
/09
/14

Joi, 2 octombrie, de la ora 19.00, Filarmonica “George Enescu” inaugurează stagiunea simfonica 2014 - 2015 cu un concert extraordinar în cadrul căruia Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu" (dirijor Christian Badea) vor interpreta Simfonia nr. 9 de Beethoven. Concertul se va relua si vineri, 3 octombrie la aceeaşi oră.

30
/09
/14

Mă sună redactorul-șef al ziarului nostru să îmi pună în vedere că astăzi îndrăgita actriță Monica Bellucci împlinește frumoasa, deși scandaloasa vârstă de cincizeci de ani. Îmi sugerează, nu-mi impune, să scriu ceva la obiect, nu o odă, dar, probabil, ceva să placă la toată lumea.